Ludovic Orban nu are emoții în ce privește victoria lui Klaus Iohannis, ci doar în privința scorului

Premierul liberal Ludovic Orban a votat la ora 8.00, la o secție din Dobroiești, județul Ilfov, declarând apoi că nu are emoții în privința victoriei candidatului pe care îl susține, ci doar în privința scorului cu care acesta va fi reales președinte.

„Am votat pentru o Românie care să se dezvolte, o Românie în care instituțiile statului să servească cetățeanul, în care legea e lege pentru toți, o Românie care să fie casa fiecărui român, atât de primitoare încât să-i facă pe cei din diaspora să se întoarcă acasă. (...) Atunci când sunt alegeri, românii au posiblitatea de a decide în ce direcție se îndreaptă țara”, a declarat premierul Orban, la ieșirea de la urne, potrivit digi24.ro.

„Nu am emoții în privința victoriei candidatului pe care-l sprijin, ci doar în privința scorului și sper să fie un scor cât mai categoric”, a mai spus premierul, care a catalogat drept "spectaculos" votul din diaspora.