Soția marelui filosof Mihai Șora, postare bizară pe Facebook: „Pozitivi, amândoi”


Soția marelui filosof Mihai Șora, postare bizară pe Facebook: „Pozitivi, amândoi”

„Pozitivi, amândoi. Și doar Dumnezeu, în mare mila Sa”, scrie soția marelui filosof Mihai Șora pe Facebook, într-o postare amibiguă și panicardă, din care se pot înțelege cel puțin două situații. Fie ambii sunt optimiști, „pozitivi”, fie au fost testați pozitiv pentru coronavirus.

Până la ora publicării acestei informații nu sunt date oficiale cu privire la starea de sănătate a filosofului în vârstă de 103 ani, care a fost în ultimii ani unul din simbolurile Pieței Victoria.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.