O judecătoare de la Curtea de Apel București dă de pământ cu cei 30 de președinți de tribunale care vor să oprească protestele magistraților

Într-un text acid intitulat sugestiv „30 de arginți” și postat pe juridice.ro, Amelia Farmathy, judecătoare la Curtea de Apel București, desființează gestul celor 30 de președinți și vicepreședinți de tribunale care au lansat, duminică, un apel la CSM pentru stoparea protestelor magistraților și adoptarea de măsuri pentru restabilirea autorității și prestigiului de care trebuie să se bucure corpul judecătorilor.

Judecătoarea Farmathy pentru juridice.ro:

„Să vă vorbesc puțin despre ce înseamnă demnitatea în sfera pierdută a căutării /reafirmării reflexelor unor funcții de conducere pe care le-am mai văzut/trăit pe la începutul anilor 2000: să muncești până crăpi sau ieși la pensie, fără să crâcnești, să te simți ”asigurat” că gândește altul pentru tine – eventual unii care îți vor susura în ureche inepții de genul cât de recunoscător trebuie să te simți că o structură specială de anchetă (pe când un Tribunal Popular 20-20, că, dacă s-a putut în anii 50, de ce nu s-ar putea imagina unul și în viitorul apropiat) a fost special creat să te investigheze, pardon, să te protejeze -, să te arăți amabil sau, mai bine, să lipsești naibii, de la ”fastuozitățile” de bilanț, unde se ivesc doamnele justiției (uneori și domnii), care o să va spună, pe un ton important, cât de bineați muncit, evident sub atenta coordonare a unora dintre cei care s-au regăsit pe lista scurtă a… sferelor despre care vă vorbeam, să nu reacționezi, ci să fii, instinctiv, proactiv doar atunci când ți se sugerează sau chiar cere, într-un cuvânt să te lipești de scaunul tău ”umil ” de jude, căci din jilțul dă șăf se vede perspectiva, pardon, demnitatea mai bine”

 „în câte ședințe intrați, așa, lunar și câte dosare motivați, tot lunar? La fel de multe cu ale colegilor care protestează?

M-aș bucura să munciți, cu aceștia, cot la cot, iar, dacă îmi veți vorbi despre cât de greu e să conduci, nu e cazul, se întâmplă să știu cam cât e hârțogăreală în actul conducerii și cam cât timp pierdut în delegarea sarcinilor către alții.

Doamnelor și domnilor semnatari, în afară de faptul că sunteți destul de… puțini – eu propun ca doamna Gârbovan să vă primească și pe dvs., VIP-urile demnității, în liliputana-i asociație, așa poate ajunge și domnia sa la o cifră pe care să aibă curajul să o dea publicității -, apelul, scrisoarea, misiva ori cum vreți să îi spuneți vă arată așa cum sunteți: cam caragialesc învăluiți de mantia demnității, un soi de pânză de păianjen cu pretenții de armură a demnității (era să scriu divinității, dar sunt convinsă că blasfemia a fost doar sugerată).

Iar elefantul pe care vreți să îl legănați, recte CSM-ul, ar trebui să înșface ghioaga demnității și să o pună pe spinarea celor care, în ruptul capului, nu vor să priceapă cât le e de bine cu secție de investigare ”proprie” și, în general, cât le e de bine atunci când li se vorbește despre bine.

De se va lăsa sau nu cu… ghioage, vom vedea, dar prețul l-ați plătit deja: cu vârf (de peniță) și… semnat.”

Excepționalul articol al doamnei judecător poate fi citit integral pe portalul juridice.ro

Magistrații vor protesta luni, atât la ora 18:00, pe treptele Palatului de Justiție din București, cât și în cursul zilei la nivel național, față de refuzul Guvernului de a abrogă integral OUG 7/2019, adoptată intempestiv, fără consultarea CSM și a corpului de magistrați, respectiv fără existența unei urgențe reale.

Anunțul a fost postat pe Facebook de magistratul Veronica Sîrbu, de la Judecătoria Sectorului 4 și de procurorul DNA, Alexandra Carmen Lancranjan.