Ovidiu Raețchi pune lupa pe complicitatea Poliției Caracal cu interlopii: Nu e un caz izolat! E opera mandatului lui Carmen Dan! Guvernul e de partea criminalilor! EXCLUSIV

Polițiștii au mințit în legătură cu cele trei adrese greșite pe care le-au percheziționat înainte de a ajunge la domiciliul lui Gheorghe Dincă. Inițial, au spus că adresele au fost furnizate de STS, dar căutarea Alexandrei Măceșanu, potrivit dezvăluirilor Libertatea (citiți AICI materialul), a fost coordonată de clanuri de interlopi care i-au trimis pe polițiști la adrese greșite. 

În acest context, redacția Podul.ro a luat legătura cu vicepreședintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, liberalul Ovidiu Raețchi, pentru a-l întreba, în primă instanță, cum vede faptul că Poliția a mințit privind adresele furnizate de STS, iar polițiștii au lucrat cu interlopii în cazul căutării Alexandrei Măceșanu. Astfel, deputatul PNL a atras atenția că Poliția a avut din start o strategie de a da vina pe STS, dar demersul a eșuat și "ceea ce este și mai grav este faptul că operatorul Poliției a deschis aplicația de localizare la peste o oră de la primul apel al Alexandrei, dar, în schimb a mers pe mâna unor clanuri locale de interlopi care i-au trimis pe polițiști la adrese greșite", iar astfel "viața Alexandrei a valorat cât o răfuială între două clanuri".

Mai mult, Ovidiu Raețchi a subliniat că felul în care au acționat polițiștii e de fapt un efect al guvernării PSD care din 2016 încoace a avut o singură politică și anume "să nu intre Dragnea la pușcărie", obsesia PSD-iștilor fiind linșarea Codurilor Penale și a legilor justiției, situație care ne face să spunem că Executivul e de partea interlopilor și a criminalilor. 

"Am avut de la început senzația că toată energia celor responsabili merge către pasarea vinovăției, nu către rezolvarea cazului. Din acest motiv am și rămas rezervat, pentru că sunt nenumărate manipulări și piste false pe care suntem trimiși deliberat sau din ignoranță. Poliția a avut din prima clipă o strategie de a arunca toată răspunderea către STS. A fost o operațiune eșuată de mușamalizare a incompetenței autorităților de la nivel local, apoi din sistem în ansamblu. Au încercat să oprească indignarea publică prin demiterea șefului Poliției Române, Ioan Buda, și a șefului Inspectoratului Județean. Între timp, dl. Buda a fost recompensat cu altă poziție, dar asta este o altă discuție. Ceea ce este și mai grav este faptul că operatorul Poliției a deschis aplicația de localizare la peste o oră de la primul apel al Alexandrei, dar, în schimb a mers pe mâna unor clanuri locale de interlopi care i-au trimis pe polițiști la adrese greșite. Mai mult, din informațiile prezentate în presă, interlopii locali au trimis poliția la două adrese false ale rivalilor. Practic, viața Alexandrei a valorat cât o răfuială între două clanuri. O practică demnă de filmele cu mafioți sau de o țară eșuată prin America Latină, nu un stat european cu pretenții de a intra în Schengen. Acesta este adevăratul stat paralel despre care ne tot vorbesc guvernanții și răspunderea morală pentru acest eșec aparține actualului Guvern care a avut o singură politică în ultimii ani: să nu intre Dragnea la pușcărie. Atrăgeam atenția că modificările la Codurile Penale sau la legile justiției nu au cum să fie doar în beneficiul corupților, ci îi favorizează și pe cei care comit infracțiuni cu violență. Am avut dreptate. Și mai ales, le-au creat impresia că sunt intangibili, că pot să facă orice pentru că Guvernul e de partea lor, a interlopilor și a criminalilor", a spus liberalul.

Totodată, chestionat dacă complicitatea Poliției Române cu interlopii este extinsă la nivel național sau cazul Caracal e unul izolat, Ovidiu Raețchi a transmis că prima variantă este cea plauzibilă, starea în care această instituție se află în prezent fiind determinată de mandatul dezastruos al fostului ministru de Interne Carmen Dan. 

"Intuiția mea este aceea că situația din Caracal nu are cum să fie una izolată. De aceea este necesară o evaluare serioasă a tuturor inspectoratelor de Poliție din România. Nu am încredere că actualul Guvern poate să facă acest lucru, modul în care arată acum Poliția Română, încrederea scăzută în această instituție este opera mandatului dezastruos pe care l-a avut Carmen Dan la conducerea Ministerului de Interne", a adăugat parlamentarul.

Pe final, întrebat cum poate fi reformată Poliția Română și cât de amplu trebuie să fie acest demers, Ovidiu Raețchi a invocat evaluarea inspectoratelor de poliție, rezolvarea deficitului de cadre, o mai bună pregătire și dotare a polițiștilor, cât și soluționarea problemelor din instituțiile de învățământ care pregătesc cadrele, acestea fiind actulamente marcate de impostură și de nenumărate cazuri de plagiat. 

Cu toate acestea, liberalul a menționat că guvernarea PSD nu va rezolva problemele din sistem, căci "pentru ei prioritatea este extinderea continuă a Jandarmeriei și înarmarea acesteia pentru câteva decenii. Sunt probleme mari la doctrina de ordine publică în ansamblu. Aceasta nu e orientată spre binele cetățeanului, ci spre binele sistemului, ca în orice țară comunistă".

"Dincolo de evaluarea inspectoratelor de poliție pe care deja am menționat-o și depolitizarea instituției, o altă problemă este rezolvarea deficitului de cadre. Avem un deficit de câteva mii de persoane la nivelul Poliției Române și asta se traduce în mai puțină siguranță și pentru cetățeni, dar chiar pentru viața polițiștilor. Aceștia pot deveni intimidați de clanurile interlope locale și ne trezim cu situații precum cazul Alexandrei, în care Poliția pare că este la mâna acestora. Polițiștii au nevoie de o mai bună pregătire, cazul crimelor de la Caracal a dovedit acest lucru, dar și de o mai bună dotare. Este revoltător cazul polițistului din Timiș împușcat de un interlop, polițistul având un pistol din 1994, fabricat acum 25 de ani. Dar, așa cum spuneam, nu am nicio speranță că actualul Guvern plin de incompetenți poate să facă această reformă la nivelul Poliției Române. Pentru ei prioritatea este extinderea continuă a Jandarmeriei și înarmarea acesteia pentru câteva decenii. Sunt probleme mari la doctrina de ordine publică în ansamblu. Aceasta nu e orientată spre binele cetățeanului, ci spre binele sistemului, ca în orice țară comunistă. Jandarmii bat protestatari pașnici, dar sunt protejați, pentru că sistemul e mai important. Dacă suni la 112 și viața ta e în pericol, e mai importantă linia liberă decât salvarea ta. Sistemul se automenajează pe seama cetățenilor. Ca să nu mai vorbesc de învățământul de specialitate. O industrie a imposturii și plagiatului", a conchis Ovidiu Raețchi în exclusivitate pentru Podul.ro.