Panică și lacrimi în spitalele românești cu COVID-19. Un medic a cedat nervos și a ieșit în stradă. Cele peste 5000 de paturi ATI ale României (locul CINCI în UE) sunt, de fapt, doar 1361!


Panică și lacrimi în spitalele românești cu COVID-19. Un medic a cedat nervos și a ieșit în stradă. Cele peste 5000 de paturi ATI ale României (locul CINCI în UE) sunt, de fapt, doar 1361!

Managementul politizat, corupt și incompetent al majorității spitalelor din România vulnerabilizează până în prag de colaps sistemul sanitar care pare deja puternic zdruncinat de epidemia de COVID-19, deși România nu înregistrează încă 1000 de cazuri confirmate, iar cele grave care necesită terapie intensivă sunt (încă) sub 20.  E drept sunt deja șapte morți (marți dimineață), dar autoritățile ne spun că virusul a venit pe fondul unor afecțiuni grave preexistente.

Două spitale mari și importante au fost deja închise (Spitalul MAI „Dimitrie Gerota” și Spitalul Județean Suceava), un al treiela – Spitalul Universitar București – este puternic afectat (sau infectat, cum zice doctorul Gabriel Tatu pe pagina sa de Facebook), cu zeci de cadre medicale purtătoare de coronavirus,  iar mesajele dramatice despre lipsa echipamentelor în unitățile sanitare curg din toate zonele țării.

De asemenea, o investigație jurnalistică pe care vă invităm s-o citiți mai jos arată că, în realitate, la ora asta în România sunt doar 1361 paturi de ATI funcționale, nu 5111 cum aratau niște statistici care ne plasau pe locul cinci în UE din acest punct de vedere.

Personalul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad s-a alarmat, luni, până în prag de panică după ce un pacient de 64 de ani diagnosticat cu coronavirus a murit la doar câteva zeci de minute după ce s-a aflat că este infectat. Medicii relatează că bărbatul a fost testat abia după trei zile de la internare și nimeni nu știe exact cu câte persoane a intrat în contact

Siteul specialarad.ro scrie că a primit numeroase telefoane de la angajați ai spitalului care reclamau toți același lucru: nerespectarea procedurilor și lipsa echipamentelor de protecție.

„Mă întreb dacă au fost respectate niște proceduri în legătură cu pacientul ăsta. Mă întreb de ce a stat pacientul ăsta atâtea zile în Spitalul Județean, din moment ce au golit Spitalul TBC pentru cei suspecți de coronavirus? Oare s-au respectat anumite proceduri și anumite circuite de la bun început? Gândiți-vă numai că, dacă a ajuns la UPU, a intrat în contact cu cei de acolo. Probabil a trecut pe coridoare, pe la radiologie, pe etaj și la ATI. Deci, teoretic, omul ăsta a prins în spital vreo patru ture de infirmieri și asistenți, plus toată tura de la UPU, plus radiologia, plus ATI. Câte persoane au intrat în contact cu el?”, spune unul dintre medicii din Spitalul Județean Arad.

 „Mă întreb doar câte persoane din spital au intrat în contact cu pacientul ăsta? Deocamdată nimeni nu știe răspunsul ăsta. Aici, în spital, e panică. Toți se gândesc că poate au luat virusul de la el și apoi l-au dat mai departe. De ce nu l-au dus la TBC, că doar au pregătit spitalul pentru pacienți ca el. Trebuie să ne gândim că, după ce au intrat în contact cu pacientul respectiv, toți oamenii ăia din spital au mers acasă, au mers în diferite alte locații, au mers la cumpărături. Așadar, șansele de răspândire sunt mari, foarte mari”, zice un alt medic arădean.

 „Nu avem nimic. Avem niște **** de măști subțiri. Măștile astea pe care ni le-au dat ei nu au efect. Virusul ăsta are nu știu câți microni, iar dacă nu ai o mască ce are un filtru bun, orice altă mască e inutilă”, spune unul dintre medici, în vreme ce un alt coleg de-ai săi dezvălăuie că „ni se dă o mască pe tură. Cum **** să folosesc o mască pe o tură întreagă? O mască de-aia trebuie folosită o oră, poate două, dar nu o tură întreagă. Și ei le spun oamenilor că avem de toate. Avem, pe naiba”.

„Vă trimit poze cu măștile primite de noi zilele trecute. O să vă cruciți. Unde mai pui că uneori nici săpun să ne spălăm pe mâini n-avem. Și gândiți-vă că noi suntem primii care luăm contact cu oamenii”, s-a confesat un al treilea medic.

„Pastorul a fost internat acolo în regim normal. Nu au avut teste. După trei zile l-au trimis la Timișoara, era pozitiv, a murit. Clădirea va fi dezinfectată, dar cadrele medicale? Plânge toată secția ATI efectiv. Sincer, și pe mine mă ia plânsul”, scrie într-un mesaj trimis către specialarad.ro, un alt cadru medical. Articolul care redă panica personalului medica din Arad poate fi citit integral AICI

Situație dramatică și la Cluj

Pressone.ro relatează într-un articol (care poate fi citit integral AICI) că medicii de la Clinica Medicală 1 din Cluj - desemnată de autorități ca a treia instituție de profil care va prelua pacienții cu COVID-19 - avertizează că spitalul lor nu este pregătit pentru misiunea care i-a fost atribuită. Aceștia spun că spațiul în care lucrează este complet neadecvat și că nu sunt deloc instruiți să trateze pacienții de COVID-19, fiind specializați în cardiologie și gastroenterologie.

Mai mult, medicul epidemiolog care ar fi trebuit să aprobe circuitul epidemiologic pentru Clinica Medicală 1 a refuzat să facă asta. Pe fondul acestor discuții, unul din medicii de la Clinică a suferit o cădere nervoasă și a ieșit în stradă încercând să avertizeze cetățenii de gravitatea problemei. Un alt doctor a criticat public decizia, în timp ce deputatul Emanuel Ungureanu avertizează: „Nu aduceți Covid-19 în clădirea infectă de la Medicală 1!”.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu: „Clădirea are 100 de ani și este un focar de infecție. Dacă se aduc pacienți infectați cu virusul Covid 19 în această clădire, pericolul pentru pacienți și personal este uriaș pentru că nu pot fi construite circuite funcționale.

Dovada, epidemiologul Spitalului Județean Cluj nu a avizat aceste circuite.

Dacă Spitalul de Boli Infecțioase Cluj nu va face față la Covid 19, următorul spital de sprijin ar trebui să fie Spitalul Municipal Clujana, care este mai bine pregătit și dotat să facă față luptei cu acest virus.

Mai este un avantaj, Spitalul Municipal este la periferia orașului, strategic este o zonă mult mai bună!

Doamna Adela Golea este un bun medic de urgență dar un administrator de sistem medical foarte slab, a dovedit acest lucru în ultimii ani cu vârf și îndesat!

Ideea de a face Medicală 1 clădire Covid 19 îi aparține.

Se poate răzgândi, în beneficiul personalului medical și mai ales al pacienților!

Nu e loc de orgolii prostești!”.

Inclusiv.ro publică un material care încearcă să răspundă la întrebarea care ne bântuie pe toți: „Este sistemul de sănătate pregătit pentru Covid-19?” și reușește să afle relativ ușor că cifrele care ne linișteau pe mulți într-o oarecare măsură sunt doar din pix:Cele peste 5000 de paturi ATI al României (locul CINCI în UE) sunt, de fapt, doar 1361!”

Inclusiv: „În ultima perioadă, pe internet a circulat numărul oficial de paturi ATI, menit să liniștească îngrijorările legitime ale cetățenilor - e ok, stați liniștiți, suntem în topul european, avem destule paturi, iar asta înseamnă că avem de toate.

Un discurs asemănător cu “avem de toate” a existat și în timpul catastrofei de la Colectiv, de acum patru ani, când 146 de oameni au ajuns la spital după un incendiu izbucnit în clubul din București. S-a dovedit a fi o minciună și 33 de persoane au murit din cauza iresponsabilității autorităților doar în primele zile ale catastrofei.

Numărul de paturi despre care vorbim acum e cel mai recent raportat de Institutul Național de Statistică (INS), în 2018: România ar avea 5111 paturi ATI la 19 milioane de locuitori, ceea ce ne poziționează pe locul cinci în Uniunea Europeană, conform datelor centralizate de EuroStat. Datele ne pun pe un loc mai mult decât decent: avem mai multe paturi decât media europeană. Însă baza de date a statisticilor la nivel european își ia informațiile cu privire la România tot de la INS.

Realitatea din teren: România are în acest moment doar 1361 de paturi dotate pentru terapie intensivă și anestezie. Ne-a spus-o Dorel Săndesc, Vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI). (...)

Această discrepanță de 3750 de paturi apare pentru că, potrivit cadrelor medicale cu care am discutat, managerii de spital sunt tentați să raporteze că au mai multe paturi decât sunt în realitate. Cu cât raportează că există mai multe paturi într-un spital, cu atât primesc mai mulți bani de la stat.”

Articolul poate fi citit integral AICI

CITEȘTE ȘI: România pare să aibă un plan original anti-COVID: imunizează cadrele medicale pentru a nu mai avea nevoie de echipamente de protecție când epidemia va atinge apogeul

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.