Pensiile speciale. PSD iese la interval cu un mesaj infam: "Somăm Guvernul Orban!"

PSD, grupul infracțional care a creat tot felul de grupări privilegiate în sistem prin acordarea de venituri babane, a transmis un mesaj populist prin care vrea să fure capital electoral, spunând că a votat eliminarea pensiilor speciale și, atenție, că somează Guvernul Orban să nu reintroducă pensiile speciale prin OUG.

"#PSD a votat astăzi eliminarea pensiilor speciale. Am făcut ceea ce am spus, am introdus proiectul pe ordinea de zi și am votat pentru eliminare.

Somăm Guvernul Orban SĂ NU REINTRODUCĂ pensiile speciale prin ordonanță de urgență!

Iar dacă vor contesta legea la Curtea Constituțională și dacă CCR respinge eliminarea pensiilor speciale, vom vota supraimpozitarea lor. Avem soluții, nu renunțăm!", a scris PSD pe Facebook.

Amintim că proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale a fost adoptat luni cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri. Vor fi eliminate aproximativ 9500 dintre pensiile speciale, 7000 fiind ale magistraților. În schimb, indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

În acest context, mai mulți juriști au atras atenția că eliminarea pensiior speciale va pica la CCR.

CITIȚI MAI MULTE AICI: Parlamentarii au mimat eliminarea pensiilor speciale. Proiectul de lege va pica la CCR