Pesediștii, în perfuzii. PNL, USR și PLUS s-au unit pentru a distruge ciuma roșie într-un județ la alegerile locale

Partidele anti-PSD s-au unit la București la locale, PNL, PMP, USR și PLUS, unindu-se pentru a-l susține pe Nicușor Dan în bătălia cu pesedista Gabriela Firea pentru funcția de primar al Capitalei. Aproape pe același model, PNL, USR și PLUS au anunțat că vor susţine candidaţi comuni la funcţia de primar al municipiului Zalău şi la preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj, în acest sens fiind demarate discuţii de principiu, potrivit unui comunicat de presă comun al celor trei partide, conform Agepres

"Mă bucur că suntem primul judeţ din ţară unde liderii PNL şi USR - Plus au avut înţelepciunea şi pragmatismul de a se pune de acord cu privire la o strategie comună pentru alegerile locale. Avem, astfel, premisa de a aşeza municipiul şi judeţul pe calea dezvoltării şi a normalităţii. În cel mai scurt timp vom comunica numele candidaţilor şi programul nostru politic pentru sălăjeni. Sunt convins că, alături de oameni de bună credinţă, vom reuşi să oprim "teleormanizarea" Sălajului şi să preluăm modelul eficienţei administrative din oraşe precum Cluj, Oradea sau Alba Iulia", a precizat preşedintele PNL Sălaj, Lucian Bode, în comunicatul citat.

Potrivit preşedintelui Plus Sălaj, Florin Iordache, principalul obiectiv al partidului la alegerile locale din acest an este înlăturarea PSD din structurile locale, dorinţa fiind ca Plus să aibă majoritatea în consiliile locale împreună cu USR şi PNL.

"Scopul principal al Alianţei USR-Plus este îndreptarea spre o guvernare de dreapta, atât centrală cât şi în primării. De aceea, ne bucurăm şi suntem mulţumiţi de colaborarea cu PNL în atingerea acestui obiectiv", susţine, în acelaşi comunicat de presă, Florin Iordache, preşedintele PLUS Sălaj.

La rândul său, preşedintele USR Sălaj, Cosmin Viaşu, consideră că acordul la care s-a ajuns reprezintă o strategie menită să aducă judeţul Sălaj şi municipiul Zalău pe drumul unei dezvoltări reale şi a unei mai bune deschideri spre Europa.

Discuţiile vor continua în următoarele săptămâni în vederea oficializării acestei alianţe şi pentru a desemna candidaţii comuni pentru cele două funcţii - primar al municipiului Zalău şi preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj.