Prefect PSD către un fost ofițer de Securitate: „Colonele, putem să furăm oricât! Să furăm tot!”

Teodor Nițulescu (foto), fost prefect al județului Teleorman și martor principal împotriva lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum, are o gândire, o dorință de îmbogățire și un mod de lucru identice cu cele ale infractorului de la Rahova. Faptul că politicienii se cred și acționează ca stăpâni absoluți într-unul din cele mai sărace județe ale țării, unde cârdășiile sunt atât de extinse încât riscul tragerii la răspundere e aproape inexistent, o dezvăluie cea mai recentă ediție a „România, te iubesc” dedicată Teleormanului unde o mână de „aleși ai sorții” fac averi incredibile, în vreme ce restul populației se zbate într-o sărăcie lipsită de speranță.

Nicolae Mârzan, fost ofiţer de securitate în Zimnicea şi mai târziu consilier în cabinetul fostului prefect Teodor Nițulescu, mărturisește că acesta i-ar fi spus că „acum se poate fura oricât”, existând chiar mână liberă de la București în acest sens.

Colonele, putem să furăm oricât că nu se mai dă nimic înapoi, pentru că așa a venit de la București. Asta în timp ce era prefectul unui județ. Să furăm tot. Mai avea o expresie celebră: să le luăm și zahărul din ceai. Cu asta rămâne în istorie. Deci imaginați-vă cam cum gândeau oamenii ăștia din județ”, spune Mârzan.

„E o diversiune. E o minciună, evident că niciodată n-a fost vorba despre furat atâta timp cât eu am fost prefect”, se apără Nițulescu despre care jurnalista Carmen Dumitrescu a scris recent cum a înhățat heleșteul satului Beuca în cârdășie cu primarul localității, pe malul căruia familia fostului prefect, care deține o fermă zootehnică, a început să ridice construcții neautorizate. Mai multe detalii AICI

Critic acerb al lui Dragnea, Nițulescu se autodenunță practic în cadrul reportajului, afirmând că în Teleorman se cumpără voturi şi se fac presiuni asupra oamenilor, el însuși practicând astfel de metode: „Le-am făcut toţi la momentul respectiv. Şi noi am procedat aşa. Da, am făcut-o şi eu. Pot să vă spun şi eu cu toată sinceritatea şi cu scuza vârstei de atunci că acum n-aş mai face-o. Făceam de aşa manieră să câştigăm alegerile.”.

Reportajul poate fi urmărit integral AICI

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Cumpănașu nu mai e unchiulețul îndurerat și bolnav de inimă, ci un dansator dezlănțuit care s-a zbuciumat nebunește la Iași, alături de consoartă