Profil de SLUGĂ absolută: Nicolicea, semidoctul pe care Dragnea îl vrea ministru la Justiție, pentru a-i garanta, prin OUG, libertatea și cariera

Semidoct, viclean și agresiv, controversatul deputat Eugen Nicolicea – unul dintre vârfurile de lance ale ofensivei PSD-ALDE împotriva Justiției – este personajul pe care infractorul dublu condamnat Liviu Dragnea îl vrea în fruntea Ministerului Justiției, după ce Tudorel Toader a refuzat să fie slugă până la capăt și să-l salveze de pușcărie pe teleormănean, prin adoptarea deja celebrelor OUG-uri.

Pentru serviciile aduse diverșilor belferi social-democrați, Nicolicea a fost  deputat în toate legislaturile din 1992 până în prezent, fiind sluga oricărui șef PSD care i-a garantat persistența pe liste (și, evident, o pensie faraonică). Este finul fostului pușcăriaș Miron Mitrea. De asemenea, Nicolicea se laudă cu un certificat dubios de revoluționar – în PSD este o adevărată modă în acest sens.

Deosebit de interesant este că omul pe care Dragnea îl vrea în vârful Ministerului Justiției a absolvit Dreptul ”la distanță”, cu chiu, cu vai, prin corespondență cu particulara ”Spiru Haret”, la nu mai puțin de 52 de primăveri.  De notat că pe la mijlocul anilor '70, Nicolicea a reușit performanța să rămână repetent, după ce fusese admis la Facultatea de Automatizări și Calculatoare a Universității din Timișoara. În urma repetenției, viitorul deputat s-a transferat la specializarea Electronică, de unde a absolvit în 1982.

În perioada lui Mircea Geoană, Nicolicea a demisionat din PSD și s-a înregimentat în UNPR, unde s-a gudurat grețos pe lângă Gabriel Oprea, susținând cu vehemență toate derapajele acestuia. În martie 2014, Nicolicea a fost numit ministru-delegat pentru relația cu Parlamentul în Guvernul Ponta III. După prăbușirea lui Gabriel Oprea, Nicolicea a revenit în PSD, unde s-a remarcat, din plin, în cadrul ofensivei împotriva Justiției, din postura de președinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaților.

În permanență, Nicolicea și-a promovat cu agresivitate mai tânăra soție, o fostă ziaristă de monden, pe care a impus-o în slujbe remunerate regește, în cadrul instituțiilor de stat, firește, deși aceasta nu avea vreo calificare pentru deținerea unor astfel de poziții.

Puțini își mai amintesc că Eugen Nicolicea s-a pretat, pe 11 octombrie 1994 – la doar câteva zile după ce Alteța Sa Regele Mihai I fusese oprit, pe Aeroportul Otopeni, pentru a nu intra în țară – să solicite Ministerului de Externe, în Parlament, ca Regele să fie declarat ”persona non grata” pe teritoriul României. Pe atunci, Nicolicea era deputat PDSR de Mehedinți.

Acesta este, pe scurt, personajul pe care dublul infractor Liviu Dragnea vrea să-l impună la șefia Ministerului Justiției cu scopul de a-i garanta, prin OUG, libertatea și cariera.