PSD pătează imaginea rezistenței anticomuniste: "Marin Iancu a fost un ofițer din aparatul de represiune! E un personaj sinistru!"

Vineri au avut loc consultările privind justiția de la Palatul Cotroceni. PSD a trimis o echipă neobișnuită la consultările cu Klaus Iohannis, formată din Eugen Nicolicea dar și din doi foști deținuți pe vremea comuniștilor.

PSD a pretins că Ioan Muntean și Marin Iancu sunt deținuți politic. Cu toate acestea, g4media.ro a prezentat că Ioan Muntean „eroul trimis la carceră de Augustin Lazăr” și „deținut politic” în perioada comunistă, după cum l-a prezentat Antena 3, a fost de fapt condamnat pentru tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce a atacat un grănicer și i-a luat acestuia pistolul mitralieră și 30 de cartușe.

Totodată, jurnalistul Grigore Cartianu a prezentat și profilul celui de-al doilea deținut prezent la consultări. Marin Iancu a fost de fapt un ofițer "din aparatul de represiune care, la un moment dat, a ajuns la conflicte cu superiorii săi, dar nu conflicte ideologice, ci o harță pe privilegii". Astfel, PSD a ajuns să păteze și imaginea disidenților politic și a celor care au reprezentat adevărata rezistență anticomunistă.

"Mult mai revoltătoare este situația lui Marin Iancu. Să-l prezinți pe un fost securist „greu” ca fiind disident anticomunist este o blasfemie! Iancu a fost un ofițer din aparatul de represiune care, la un moment dat, a ajuns la conflicte cu superiorii săi. Dar nu conflicte ideologice, ci o harță pe privilegii (brânză, salam, salariu, funcție etc.). Cazul clasic al răfuielilor dintre comuniști, în care unii îi lichidează pe alții. Lichidare poate însemna: cădere în zigrație, marginalizare, arestare sau chiar suprimare fizică (așa i s-a întâmplat, de exemplu, lui Lucrețiu Pătrășcanu, un nenorocit de comunist omorât de nenorociții lui de tovarăși).

Marin Iancu este un personaj sinistru, pe care o ciudată contorsiune a destinului l-a proiectat, în aceste zile, drept un deținut politic sau, și mai grav, un disident anticomunist. Chiar și propria mărturie (evident, mult colorată în roz), făcută în 2009 ziaristului Toma Roman Jr pentru „Jurnalul Național”, ne oferă imaginea unei false victime", a scris Grigore Caritanu pe ziaristii.com 

CITIȚI AICI MATERIALUL INTEGRAL