Ramona Ursu subliniază importanța referendumului pentru justiție: "Ar reprezenta un barometru!"

Jurnalista din cadrul publicației Newsweek, Ramona Ursu, a participat luni seară în cadrul unei emisiuni la Digi24 în care a abordat inclusiv tema referendumului pentru justiție.

Concret, Ramona Ursu a subliniat motivele pentru care este importantă organizarea unui astfel de referendum. Primul motiv este cel al faptului că referendumul ar reprezenta un barometru care să spună cât de mult sunt interesați românii de ceea ce se întâmplă în domeniul justiției. Totodată, al doilea motiv identificat de jurnalistă este cel al mobilizării la vot, existând șansele să crească prezența votanților la urne, prin intermediul acestui referendum, și la alegerile europarlamentare. 

"Nu știu încă ce ar putea decide domnul președinte și mai ales ce întrebare ar putea să pună la un referendum, întrucât trebuie să fie o întrebare cu răspuns da sau nu. 

Dar consider că ar fi important un astfel de referendum pentru că într-adevăr trebuie să vedem câți oameni sunt atenți la justiție, dacă nu suntem doar o bulă așa cum tot spune PSD că "sunt câțiva nebuni care au ceva cu noi și vor răul țării". Nu. Trebuie să vedem clar cât de atenți sunt oamenii la acest domeniu și mai ales ce vor să se întâmple în justiție. Deocamdată nu știm decât ce vor cei din Parlament și cei din Guvern. Ce vrea țara privitor la justiție nu știm. Cred că din punctul acesta de vedere ar fi vorba și de mobilizarea la vot pentru europarlamentare, foarte important, dar și acest barometru al justiției care s-ar face în mod real", a explicat Ramona Ursu.

Amintim că potrivit surselor G4media.ro, Klaus Iohannis a început să pregătească strategia mult așteptatului referendum pentru Justiție. Acest referendum ar urma să aibă loc în ziua alegerilor europarlamentare, pe 26 mai.