Rareș Bogdan face curățenie în PNL. Ultimatum pentru cei care nu se implică în campania electorală

Deschizătorul listei de candidați pentru europarlamentare din partea PNL, Rareș Bogdan, a anunțat că membrii și liderii de filiale PNL „vor avea de suferit” dacă nu vor face campanie pentru alegerile europarlamentare. El a amenințat că celor care nu vor răspunde cerinței, le va solicita „excluderea” și dizolvarea organizațiilor.

Fostul jurnalist a participat la un miting cu Diaspora din Marea Britanie organizată de PNL în Luton. La dezbatere au mai participat secretarul general al PNL Robert Sighiartău, senatoarea PNL Iulia Scântei și deputatul PNL Pavel Popescu.

Rareș Bogdan a fost întrebat de un participant la dezbatere de ce nu se implică membrii PNL cu funcții de conducere în campania partidului pentru europarlamentare, iar fostul jurnalist a răspuns prompt că va cere excluderea lor din partid.

"Vă asigur că cei care nu vor face campanie și care vor face pluta pe spate vor avea de suferit direct, lideri. Dacă eu alerg de dimineața de la 7 până noaptea la 1 și nu am stat de șapte săptămâni de când am intrat în partidul ăsta, vă dați seama că indiferent de rezultat, și dacă vom avea 32% și 29, 27, 25% - e un rezultat mult mai bun decât ar spera ăștia care fac așa - vă spun direct, cei care fac asta și își închipuie că pe mici răfuieli cu lideri de filială, cu liderul partidului, cu secretarul general, cu mine sau cu alții pot să scape nepedepsiți, eu voi cere direct excluderi și dizolvarea organizațiilor. Milităria trebuie dată din pod în România. O țară nu poate să fie condusă decât cu reguli. Un partid nu se poate conduce decât cu reguli. Un Guvern nu se poate conduce decât cu reguli clare, așa că dacă sunt din ăștia care stau și dacă își închipuie că au acoperit afișele, să le țină sub pat pentru pisici, vă asigurăm că aflăm lucrurile, uite, cum ne spuneți dumneavoastră de Bacău. Eu vineri sunt la Bacău. Sunt curios ce vor face ei la Bacău, pentru că le voi spune ce am auzit. Dacă se activează partidul, toată armata asta extraordinară, spulberăm tot. Sper să înțeleagă toți", a declarat Rareș Bogdan.