Tăriceanu, în cădere liberă. ALDE a rămas fără grup parlamentar și în Camera Deputaților

UPDATE

Graţiera Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă, Mihai Niţă şi Marian Cucşa și-au depus luni demisia din grupul parlamentar al ALDE din Camera Deputaților. Pe cale de consecință, partidul lui Tăriceanu rămâne fără grup parlamentar și în Camera Deputaților. 

Potrivit art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale.

În acest moment, dintre cei 14 membri rămaşi în grupul ALDE, doar 9 au fost aleşi pe listele formaţiunii, informează stiripesurse.ro

ȘTIREA INIȚIALĂ

ALDE a intrat în etapa de descompunere oficială. După ce mai mulți membri l-au trădat Călin Anton Tăriceanu, acum partidul 4% ar putea rămâne fără grup la Camera Deputaţilor, aşa cum s-a întâmplat în Senat. Cinci deputaţi ALDE urmează să îşi anunţe demisia din partid, potrivit deputatului Alexandru Băişanu, recent exclus din ALDE pentru că a acceptat să fie propus ministru în Guvernul Dăncilă.

Băişanu a spus la Digi 24, că în urma demisiilor care vor fi anunţate astăzi grupul ALDE din Camera Deputaţilor nu va mai avea numărul necesar de membri aleşi pe listele formaţiunii. Prin urmare, acesta se va desfiinţa.

„Deci nu am primit nici o hârtie, statutul meu în acest moment până nu primesc o hârtie, eu sau organizația din care fac parte este că sunt membru ALDE, îmi voi susține în forurile de conducere ale partidului opiniile, voi aduce argumente, iar dacă va fi vorba de excludere și Călin Popescu Tăriceanu vrea să excludă partidul din partid partea rămâne singură”, a declarat Alexandru Băișanu, luni la Digi 24.

Acesta a adăugat că cinci deputați ALDE vor să plece și să formeze alt grup parlamentar, însă fără a demisiona din partid.

„Gândiți-vă că dacă cinci dintre noi și suntem mai mulți de cinci deputați plecăm din grupul ALDE și formăm alt grup, un grup independent în opinia mea i-aș da și o denumire „România demnă, România în picioare” pentru că de asta are nevoie România în momentul de față grupul ALDE se desființează. Nu doi, ci cinci să plece. Nu ne dăm demisia din partid, plecăm din grupul ALDE și formăm un alt grup. Există posibil, astăzi (luni - n.r.) vom hotărî acest lucru și nu cred că e tocmai bine ceea ce face Călin Popescu Tăriceanu cu proprii colegi. Iată Călin Popescu Tăriceanu rămâne și la Senat și la Camera Deputaților fără partid în Parlamentul României”, a conchis Băișanu.