UMILINȚĂ pentru Dăncilă, Fifor și Teodorovici: înspăimântați de protestatarii din Botoșani, au contramandat vizita în oraș! Spaime PSD-iste

După ce s-au pretat unor exerciții de imagine populiste, la Mănăstirea Putna, prezidențiabila Viorica Dăncilă și versatilul Mihai Fifor (recentul secretar general al PSD) s-au înfricoșat la auzul veștii că la Botoșani, unde urmau să se preumble, sunt așteptați de numeroși protestatari # Rezist și, pentru a evita o întâlnire cu românii nemulțumiți, și-au contramandat degrabă vizita.

„Având în vedere modificarea programului doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, vizita domniei sale în judeţul Botoşani va fi reprogramată”, au anunțat, sec, reprezentanții PSD, potrivit Adevărul.ro.

La Botoșani, Viorica Dăncilă intenționa să participe, alături de Mihai Fifor și fantele Eugen Orlando Teodorovici, la CEx-ul PSD Botoșani.

Încă de ieri seară, protestatarii anti-guvernamentali din Botoșani au anunțat, în presă și pe rețelele de socializare, că îi pregătesc o surpriză Vioricăi Dăncilă.

Grupul Civic Botoșani, condus de Daniel Câșlariu, a creat un eveniment pe Facebook, „Haideți să o întâmpinăm cum se cuvine pe doamna VIORICA”, prin care îi invita pe botoșăneni să se adune între orele 12:00 și 17:00 în fața sediului PSD Botoșani.

„Trebuie să mergem să o întrebăm de ce infrastructura judeţului este în starea aceasta, de ce suntem bătaia de joc a României? De ce suntem lăsaţi la o parte de fiecare dată după terminarea campaniei electorale? Suntem situaţi între două județe bine dezvoltate şi cei care ne conduc nu vor să facă nimic pentru noi. Putem fi auziţi dacă ne unim”, a scris Câșlariu în descrierea evenimentului.

Facem precizarea că Daniel Câșlariu este organizatorul mai multor proteste pentru infrastructura județului. Totodată, ca reprezentant al Grupului Civic Botoșani, Câșlariu a participat și la protestul din 10 august organizat în Capitală.