Un deputat PSD îl dă exemplu pe Putin pentru gestionarea crizei COVID-19: ”Frumos ar fi să avem și în România așa președinte responsabil?!”

Deputatul PSD-ist Răzvan Rotaru îl laudă grețos pe autocratul Vladimir Putin, pe Facebook, postându-i pozele și aplaudându-i, ca în ”Sânteia”, vizita propagandistică în incinta unui spital unde sunt internați pacienți diagnosticați cu COVID-19.

Răzvan Rotaru face propagandă putinistă ignorând faptul că planează multiple și spinoase semne de întrebare privind modul în care regimul autocratic Putin gestionează criza coronavirus și raportează pe plan extern adevărata amploare a acesteia. De altfel, e de domeniul evidenței că mesajul deputatului PSD face parte din rețetarul predilect al propagandei putinistoide.

”Model de Președinte! În plină pandemie, președintele rus, Vladimir Putin a mers personal în centrul medical din Moscova, unde sunt tratați pacienții de coronavirus, a stat de vorbă cu ei, cu personalul medical de acolo și s-a arătat interesat de condițiile în care se află aceștia. Deși, primarul Moscovei a declarat că focarul din Capitala rusă este mult mai grav decât au arătat estimările iniţiale. Putin le-a mulțumit cadrelor medicale și i-a asigurat de tot sprijinul său. Deci, se poate! Frumos ar fi fost să vedem și în România, un președinte responsabil și pentru care, soarta cetățenilor să fie o prioritate”, a scris Rotaru.