VIDEO. Ce afecțiuni indică, de fapt, spasmele teribile ale cancelarului Angela Merkel. Deshidratarea invocată de cea mai puternică femeie a lumii nu se manifestă așa


VIDEO. Ce afecțiuni indică, de fapt, spasmele teribile ale cancelarului Angela Merkel. Deshidratarea invocată de cea mai puternică femeie a lumii nu se manifestă așa

Imaginile cu Angela Merkel tremurând incontrolabil minute în șir, din tot corpul, la ceremonia de întâmpinare a proaspătului președinte ucrainean Vladimir Zelinski au făcut înconjurul lumii, uluind și ridicând semne de întrebare cu privire la sănătatea celei mai puternice femei politice a momentului.

Chiar dacă 90 de minute mai târziu de la șocantul incident, Merkel, care va împlini luna viitoare 65 de ani, a zâmbit și a explicat în fața presei că a fost vorba despre deshidratare, motivele tremorului convulsiv stârnesc în continuare curiozitatea opiniei publice.

„Am băut trei pahare de apă de atunci, căci se pare că de asta aveam nevoie și mă simt foarte bine”, a precizat Merkel la conferința de presă comună cu Zelinski, 41 de ani, care a simțit și el nevoia să dea asigurări că situația a fost tot timpul sub control. „Din moment ce se afla lângă mine, vă asigur că era în deplină siguranță”, a glumit președintele Ucrainei.

Oficial, din 2005 de când se află la cârma Germaniei, nu se cunoaște nimic despre starea de sănătate a cancelarului considerat cel mai influent lider european și cea mai puternică femeie a lumii. Totuși, în 2014, Merkel a amânat în ultimul minut un interviu televizat din motive de „slăbiciune” fizică, dar, la scurt timp, purătorul său de cuvânt a intervenit spunând că l-a acordat imediat după ce a mâncat și s-a hidratat. Mandatul său se termină în 2021, cancelarul anunțând cu mult timp în urmă că se va retrage din politică.

Specialiștii intervievați de presă se declară nedumeriți de explicațiile oferite de Merkel, pentru că deshidratarea, cel mai adesea, nu se manifestă așa, tremurul incontrolabil nefiind nici pe departe unul din simptomele obișnuite ale acesteia. Atunci când organismul pierde mai multe lichide decât asimilează, deshidratându-se, cele mai întâlnite manifesări sunt setea, urina închisă la culoarea, gura uscată, amețeala, oboseala, sensibilitatea la lumină.

Chestionată de Daily Mail, doctorița Sarah Brewer, directorul medical al siteului Healthspan, a precizat că, în general, există mai multe afecțiuni care pot provoca acel tremor asemănător frisoanelor. Printre acestea o tiroidă hiperactivă, situație de zece ori mai des întâlnită în cazul femeilor decât al bărbaților, dar și un posibil efect secundar al unui anumit tip de medicație. Medicii americani au întocmit o listă cu cel puțin 17 substanțe care pot cauza tremurături, printre care antibioticele, antidepresivele, dar și cafeina, alcoolul sau nicotina. De asemenea, tremorul, care nu pot fi stăpânit, poate indica și un nivel redus de zahăr în sânge, o complicație des întâlnită în cazul pacienților cu diabet.

Profesorul Peter Garrard, de la Universitatea St George, este de părere că simptomele prezentate de Merkel par să indice mai degrabă un „tremor ortostatic”, o afecțiune rară prezentă mai ales la persoanele trecute de 60 de ani. Pacienții diagnosticați cu această boală prezintă un tremur accentuat al membrelor inferioare atunci când se ridică și stau nemișcați, tremur care se poate răspândi până în partea de sus a corpului și care de regulă se oprește când aceștia încep să se miște.

Profesorul Ley Sander, de la catedra de neurologie a Universității College London, a precizat că simptomele prezentate de Merkel nu arată că aceasta ar suferi de Parkinson, boală asociată adesea cu tremurul incontrolabil al membrelor.





„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.