VIDEO Moise Guran vrea ca USR și PLUS să formeze un singur partid. Mesaj de unitate către PNL, lansat de fostul jurnalist


VIDEO Moise Guran vrea ca USR și PLUS să formeze un singur partid. Mesaj de unitate către PNL, lansat de fostul jurnalist

Fostul jurnalist Moise Guran va coordona campania electorală a USR-PLUS pentru alegerile locale și cele parlamentare. Mai mult, acesta a anunțat că prioritatea este ca USR-PLUS să se transforme într-un singur partid. 

Totodată, Moise Guran a lansat un apel la unitate între USR, PLUS și PNL în perspectiva guvernării: "Eu am venit aici ca împreună cu ei și cu cei de la PLUS și cu PNL, e inevitabil acest lucru, să punem țara noasră pe drumul pe care ni l-am dorit atunci când am ieșit în stradă".

Redăm mesajul lui Moise Guran:

"Evoluția politică și economică de la noi din ultima perioadă este cea care m-a determinat să fac acest pas. Am venit în USR-PLUS de fapt. M-aș fi înscris în USR-PLUS, dar acest partid nu există și ca să anticipez răspunsul la o foarte probabilă întrebare, vreau să mă înscriu în USR, dar trebuie să am o discuție și cu cei de a PLUS pentru că eu vreau să mă înscriu în USR-PLUS, iar în momentul în care am venit aici, am venit să mă asigur ca cei de la USR să facă un singur partid cu cei de la PLUS. Această alianță, USR-PLUS, va trebui să guverneze România. Eu am venit aici ca împreună cu ei și cu cei de la PLUS și cu PNL, e inevitabil acest lucru, să punem țara noasră pe drumul pe care ni l-am dorit atunci când am ieșit în stradă, astfel încât să nu mai existe nici pericol de alunecare din democrație în iliberalism, dar să existe o perspectivă pentru oamenii din acestă țară, pentru tineri în special, care pleacă. Vreau să mă înscriu în USR, deși sunt mai apropiat ca vârstă și de modul de a gândi cu cei din PLUS, pentru că USR reprezintă o altă generație, a copiilor noștri, care a venit alături de noi, cei care am fost tineri atunci după Revoluție și am încercat să schimbăm această țară și nu am reușit. Generația mea nu a reușit niciodată să devină dominantă în această țară până de curând, în 2019, când o a treia generație, cea a copiilor noștri, a venit și ne-a dat o mână de ajutor. Așa a luat naștere 26 mai. Și alegerile din noiembrie au fost o întâlnire a acestor generații. 

O perioadă nu o să mă înscriu nici în USR, nici în PLUS. O perioadă o să lucrez și cu echipele de la PLUS și cu echipele de la USR. Ceea ce vreau eu e să facem o singură echipă și sectorial și central și local. Vreau să facem o singură echipă. O să încep să-mi folosesc experiența mea de moderator cât mai mult pentru a face această echipă USR-PLUS coerentă pentru guvernare".


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.