VIDEO Scenă grețoasă la final de campanie. Rovana Plumb, emoționată până la lacrimi de Dragnea, deși tot el o înjura în toate felurile potrivit dezvăluirilor lui Ponta


VIDEO Scenă grețoasă la final de campanie. Rovana Plumb, emoționată până la lacrimi de Dragnea, deși tot el o înjura în toate felurile potrivit dezvăluirilor lui Ponta

Finalul campaniei pentru alegerile europarlamentare a venit împreună cu un moment grețos. Liviu Drangea, împreună cu alaiul de slugi, s-a prezentat la RTV pentru a livra românilor o ultimă rafală de intoxicări, de minciuni, de promisiuni deșarte din disperare că există șanse mari ca PSD să obțină un rezultat dezastruos ca partid pe 26 mai, fapt ce ar reprezenta pentru România o victorie imensă pentru viitorul democratic și occidental.

La un moment dat, Dragnea a afirmat în emisiune că dorește ca Rovana Plumb să ajungă comisar european, iar PSD-ista s-a udat imediat începând să dea apă la șoareci de emoție. Scena a fost și mai scabroasă în contextul în care e cunoscută mărturia lui Ponta conform căruia în 2015 Dragnea o insulta pe Rovana Plumb în toate felurile: "O să-mi aduc tot timpul aminte. A fost un vot atunci între Liviu Dragnea şi Rovana Plumb, după ce m-am retras eu. Eu am propus-o pe Rovana. Şi Dragnea a zis, „nu, ce Rovana..”, a făcut-o în toate felurile. Acum e bună. Am văzut că a reevaluat-o".

Redăm schimbul de osanale grețoase dintre Liviu Dragnea și Rovana Plumb:

Liviu Dragnea: Eu vă spun ceva. Eu mi-aș dori foarte mult ca Rovana Plumb să fie comisar european, din partea României.

Rovana Plumb: Mulțumesc mult!

Liviu Dragnea: Mi-aș dori eu! O să vedem. Mi-aș dori lucrul ăsta pentru că am avea, pentru prima dată, un comisar din partea României care nu va uita României. Nu poți să mergi acolo, sigur să lucrezi doar pentru țara ta, dar nici să lucrezi doar pentru alții, așa cum s-a întâmplat. Cioloș, iertați-mă, n-a ținut cont de interesele României. Și când a fost ministru al Agriculturii, și când a fost prim-ministru a făcut orice pentru ca subvențiile în agricultură să ajungă la fermieri decât cu 7-8 luni de zile întârziere.”, a spus Dragnea.

Rovana Plumb: Sunt emoționată, în această seară. Sunt onorată de propunerea pe care a făcut-o domnul președinte pentru nominalizarea mea pentru funcția de comisar european. Am fost 5 ani de zile în Parlamentul European, iar din 2012 lucrez cu instituțiile europene.

Vedeți video în cele ce urmează de la 20:30:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.