EXCLUSIV Poduri de flori și poduri de sânge. ”Rusia a ucis sute de mii de români, NU uitați asta niciodată!” Președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu, Ion-Andrei Gherasim, regal de excepție la Chișinău

EXCLUSIV Poduri de flori și poduri de sânge. ”Rusia a ucis sute de mii de români, NU uitați asta niciodată!” Președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu, Ion-Andrei Gherasim, regal de excepție la Chișinău

Regal românesc de cea mai mare calitate în Basarabia. Președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu – l-am numit pe domnul Ion-Andrei Gherasim, fost șef de cabinet al regretatului Senior și nepot al doctorului Ilie Lazăr, odinioară cel mai tânăr semnatar al actului Unirii de la Alba Iulia – a dezvăluit, în cadrul emisiunii ”Punctul pe azi” de la TVR Moldova, culisele și demersurile care au făcut posibilă, în 6 mai 1990, realizarea minunatului Pod de Flori peste Prut, un adevărat miracol în acele vremuri vitrege.  


De asemenea, Gherasim (foto sus, în cerdacul casei de la Bădăcin a lui Iuliu Maniu) evidențiază rolul jucat de fruntașul țărănist Corneliu Coposu în această împrejurare, Seniorul explicând la vremea respectivă imperativul necesar al Unirii, prin ceea ce a numit ”a unsprezecea poruncă a Decalogului românesc”: ”Generația nouă va avea ca testament capital reunificarea țării în granițele ei firești. Integritatea noastră națională până la frontierele etnice românești este o obligație sfântă. A unsprezecea poruncă a Decalogului românesc”.

Întrebat de ce Podul de Flori nu s-a transformat într-un pod de piatră, nici atunci, în mai 1990, nici de-a lungul celor trei decenii care s-au bulucit pe umerii noștri, apăsătoare, Ion-Andrei Gherasim nu se ferește să-i arate cu degetul pe principalii vinovați: ”În mai 1990, noi românii am ratat acea clipă de aur a reunirii. (...) Responsabilitatea pentru acest eșec dureros o au pionii lui Mihail Gorbaciov. Adică Ion Iliescu, care a furat Revoluția tinerilor, pe 22 decembrie 1989, și acoliții lui. I-au mințit pe români, fiindcă toți românii – cei 27 de milioane de români și nu doar cei care au participat la Podul de Flori din 6 mai 1990 – au fost convinși că se va merge mai departe, dar și de-o parte și de cealaltă a Prutului nu s-a făcut altceva decât s-a slujit Moscova. Asta trebuie spus foarte clar. Corneliu Coposu avea o vorbă extraordinară, citez: ‹Nici când moare de foame Rusia nu își va lepăda uniforma de jandarm›. Despre asta este vorba!”.

Nu în ultimul rând, președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu a transmis un mesaj pentru tineri și pentru toți românii conștienți: ”Noi, la ora actuală, la treizeci de ani de la momentul 6 mai 1990, trebuie să mergem mai departe, trebuie să facem ceva. Generații întregi s-au luptat și au făcut pușcărie politică – noi vorbim despre niște oameni care până în 1989 au avut un curaj extraordinar și în România și în Basarabia, să nu uităm adevărul ăsta! Generații întregi trebuie să știe că au murit sute de mii de români uciși de armata sovietică. Asta trebuie să înțeleagă tinerii și toți românii de acum încă o sută de ani. Noi vrem să facem o Românie curată și asta înseamnă adevăr, iar adevărul trebuie spus, indiferent cât de mult deranjează rostirea lui. Din păcate mai avem o comemorare tristă în aceste zile. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 a fost aruncată în pușcărie, la Sighet, marea masă a elitei românești. Aceste lucruri trebuie să le înțeleagă tinerii ca să putem construi, ca să putem merge mai departe”.

Podul.ro vă prezintă, în integralitate, explicațiile lui Ion-Andrei Gherasim:

”Sunt nepotul direct al celui mai tânăr semnatar al actului Unirii de la Alba Iulia, doctorul Ilie Lazăr. Fiind delegat din partea Ocna Șugatag, din Maramureș, el a traversat inițial muntele – Muntele Gutuiului îi spuneau cei de acolo –, a ajuns la Baia Mare, a luat trenul și a plecat spre Alba Iulia, totul în niște condiții teribile. Bunicul meu a fost cel care s-a ocupat de securitatea personală a ”Bătrânului Nației”, cum îi spunea Nicolae Iorga lui George Pop de Băsești, care era președintele Partidului Național Român din Transilvania. Vedeți dumneavoastră, lumea crede acum, după atâta timp, că totul s-a desfășurat numai cu flori și cântec, de aceea e important de menționat că lucrurile n-au stat deloc așa. De exemplu, în gara Teiuș, înainte de Alba Iulia, s-a tras asupra trenului, ținta fiind, evident, Gheorghe Pop de Băsești, iar bunicul meu s-a aruncat peste el ca să-i asigure securitatea.

Pentru mine, ceea ce s-a întâmplat în 1918 la Alba Iulia reprezintă momentul de suflet al familiei, al neamului nostru. Dacă îmi permiteți, chiar aș face o legătură în plan istoric și aș spune că întâlnirea de la Prut de acum 30 de ani, de pe 6 mai 1990, când a fost realizat primul Pod de Flori, poate să stea alături de Adunarea de pe Câmpia Libertății, de la 1848, dar și de Adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. A fost un momentul esențial pentru românii de pretutindeni, din punctul meu de vedere – la vremea respectivă eram destul de tânăr și eram alături de președintele Corneliu Coposu. A fost ceva de neînchipuit, mi-au dat lacrimile... am fost fericit și extrem de emoționat că frații români se întâlnesc după atâta și atâta amar de timp, după o jumătate de veac, cu frații lor basarabeni. Este un moment sensibil, special pentru mine și sunt alături de frații mei în această zi atât de frumoasă.

Din păcate, Podului de Flori ocupantul rusesc i-a oferit poduri de sânge peste Nistru. Și asta trebuie spus răspicat și nu trebuie uitat. Pentru că acea emulație care a fost în decembrie 1989 la București și peste tot în România sunt convins că a fost și la Chișinău și în toată Basarabia. Emulația a continuat, e adevărat, dar a continuat doar la nivel de vorbe. Pentru că faptele – vorbim acum, la o distanță de 30 de ani de la momentul Podului de Flori – nu definesc acest popor. Suntem prea puțini și nu arătăm fapte – ce înseamnă unitate, ce înseamnă unire?

Vedeți dumneavoastră, e ușor să te duci la televizor, să te bați cu pumnul în piept că ești patriot și să reciți toate poeziile lui Grigore Vieru sau ale mai știu eu cui. Dar nu asta este ceea ce românii simpli așteaptă de la noi, cei din dreapta și din stânga Prutului. Acești români așteaptă, așa cum a făcut Helmuth Kohl în Germania, această unitate necesară.

Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa să lucrez cu un om dedicat celorlați, cum a fost domnul Corneliu Coposu, un om care începând cu 22 decembrie nu a vorbit decât despre unitatea noastră a tuturor și a rostit acele vorbe minunate pe care dați-mi voie să le citez: ”Generația nouă va avea ca testament capital reunificarea țării în granițele ei firești. Integritatea noastră națională până la frontierele etnice românești este o obligație sfântă. A unsprezecea poruncă a Decalogului românesc”.

Corneliu Coposu – și asta o voi mărturisi cât voi trăi – în fiecare zi nu a făcut altceva decât să vorbească despre această mare necesitate. El era un om dedicat principiilor, dedicat idealurilor, care s-a luptat pentru Unirea cu Basarabia, fiindcă și el la rândul lui a avut un mare maestru, pe marele făuritor al Unirii, pe Iuliu Maniu.

Îmi spunea un lucru minunat Corneliu Coposu, în momentul în care a fost inaugurat Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Carol: ”Niște bieți ani de pușcărie nu se compară cu sacrificiul făcut de acești eroi”.

Noi de asta avem nevoie acum. Românii de pretutindeni au nevoie de oameni care să fie ai lor, să lucreze pentru ei, nu să se bată cu pumnul în piept și să arunce vorbe, doar vorbe. Noi asta trebuie să transmitem generațiilor viitoare, care, Dumnezeule, dacă nu vor avea adevărul, dacă nu vor cunoaște ce s-a întâmplat cu adevărat în ultimii 76-77 de ani, nu vor putea să transmită la rândul lor copiilor și nepoților ceea ce s-a făcut cu sânge.

Eu am fost anul trecut, de 1 aprilie, în pădurea de la Fântâna Albă. Am fost foarte impresionat de cele simțite acolo și am jurat că voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca integritatea noastră națională și cultura noastră să fie duse mai departe. Și să știți că tinerii vor face asta! De ce spun asta cu o asemenea convingere? Pentru că doar cu un kilometru înainte de a ajunge în pădurea în care a avut loc abominabilul masacru am întâlnit un grup de cinsprezece tineri care mergeau pe jos, cu steagul României. Erau împreună cu profesorul lor. Când am văzut asta, am oprit mașina și i-am întrebat: ”Dar ce faceți?” La care unul dintre copiii – să tot fi avut vreo paisprezece-cinsprezece ani – mi-a spus: ”Știți, noi merem să ne comemorăm martirii”. ”Voi, copiii?” Zice: ”Da. De șapte ani venim pe jos cinsprezece kilometri dus, cinsprezece kilometri întors, să ne plângem martirii și să-i comemorăm”. În momentul în care am văzut și am auzit așa ceva mi s-a făcut pielea de găină. Ce frumoși erau acei tineri din nordul Bucovinei! Am cunoscut și dincolo de Prut mulți, mulți oameni care sunt un exemplu pentru românii de aici și de ei are nevoie această țară pentru a ne duce mai departe identitatea și cultura, dar nu prin vorbe, ci prin fapte.

Cum a fost posibil miracolul Podului de Flori

Eu am avut onoarea să cunosc un om deosebit, pe domnul Gavrilă Copil. L-am cunoscut chiar în ultimele zile ale lui decembrie 1989, conducea Asociația Pro Basarabia și Bucovina, și avea sediul în Piața Rosetti, unde era și sediul PNȚ. Datorită lui am aflat niște lucruri grozave. Vorbim despre Podul de Flori, dar multă lume nu știe că primul demers a fost făcut pe data de 23 decembrie 1989 de către această societate culturală București-Chișinău. Solicitarea s-a făcut, atenție, Moscovei, pentru ca să medieze între autoritățile din România și autoritățile de la Chișinău libera trecere peste Prut în ambele sensuri. Asta a fost pe 23 decembrie. După aceea, pe 30 decembrie 1989 s-a adresat o scrisoare lui Mihail Gorbaciov, scrisoare în care s-au cerut, din nou, aceste lucruri. Pe data de 7 ianuarie 1990, în timpul vizitei pe care ministrul de Externe de la acea vreme al URSS, Eduard Shevardnadze, a efectuat-o la București, el a venit cu un mesaj foarte clar în care a transmis acordul de principiu pentru desfășurarea acestui eveniment. După aceea, Mitropolia Moldovei și a Sucevei și-a dat acordul pentru oficierea serviciului religios pe malul Prutului. Ultimul demers este cel din 30 aprilie 1990, când, se știe, oficialitățile de la Chișinău au hotărât deschiderea granițelor înainte de data memorabilă de 6 mai 1990.

Acestea sunt o serie de aspecte foarte importante tocmai pentru ca lumea să știe și să înțeleagă că lucrurile nu s-au petrecut dintr-odată, din senin. Au fost niște demersuri și niște oameni patrioți care au făcut ca totul să fie posibil. Acești oameni bravi s-au luptat și nu s-au lăsat până când nu au realizat Podul de Flori. Cât voi trăi voi spune neîncetat acest lucru: Corneliu Coposu a fost întotdeauna alături de Gavrilă Copil, alături de românii basarabeni și alături de toți cei care și-au dorit această Unire a tuturor românilor, Unire care se va produce într-o zi. Sunt convins.

Vinovații: Rusia și pionii ei

Însă Podul de Flori nu s-a transformat în pod de piatră. În mai 1990, noi românii am ratat acea clipă de aur a reunirii. Din punctul meu de vedere trebuie spus clar și răspicat cine sunt acești vinovați. Din cauza lor, România în 30 de ani nu a ajuns acolo unde trebuie să fie, în condițiile în care primul pas care trebuia făcut era această Unire cu românii de pretutindeni.

Responsabilitatea pentru acest eșec dureros o au pionii lui Mihail Gorbaciov. Adică Ion Iliescu, care a furat Revoluția tinerilor, pe 22 decembrie 1989, și acoliții lui. Pentru că vorbele le-a avut și a știut cum să le folosească Ion Iliescu, dar i-a mințit pe români, fiindcă toți românii – cei 27 de milioane de români și nu doar cei care au participat la Podul de Flori din 6 mai 1990 – au fost convinși că se va merge mai departe, dar și de-o parte și de cealaltă a Prutului nu s-a făcut altceva decât s-a slujit Moscova. Asta trebuie spus foarte clar. Corneliu Coposu avea o vorbă extraordinară, citez: ”Nici când moare de foame Rusia nu își va lepăda uniforma de jandarm”. Despre asta este vorba!

Noi, la ora actuală, la treizeci de ani de la momentul 6 mai 1990, trebuie să mergem mai departe, trebuie să facem ceva. Generații întregi s-au luptat și au făcut pușcărie politică – noi vorbim despre niște oameni care până în 1989 au avut un curaj extraordinar și în România și în Basarabia, să nu uităm adevărul ăsta! Generații întregi trebuie să știe că au murit sute de mii de români uciși de armata sovietică. Asta trebuie să înțeleagă tinerii și toți românii de acum încă o sută de ani. Noi vrem să facem o Românie curată și asta înseamnă adevăr, iar adevărul trebuie spus, indiferent cât de mult deranjează rostirea lui. Poate că suntem puțini, dar românii simpli, românii care simt românește vor pe cineva care să-i conducă și care să se uite la ei fără să se gândească la avenirea personală. Despre asta e vorba, asta au făcut înaintașii noștri, generațiile de români minunați care au fost decimate începând cu 6 martie 1945. 

Din păcate mai avem o comemorare tristă în aceste zile. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 a fost aruncată în pușcărie, la Sighet, marea masă a elitei românești. Aceste lucruri trebuie să le înțeleagă tinerii ca să putem construi, ca să putem merge mai departe.

Vorbim despre o Românie digitală după acest blestem care este coronavirusul – dar ce facem cu unitatea noastră?, haideți să ne gândim cu toții la soluții, că poate este un moment pentru o resetare a noastră. Un moment în care să nu facem doar un Pod de Flori, ci o Românie Mare în care toți românii să vină și să ajute.

Vă aminteam de tinerii aceia din nordul Bucovinei. Ei bine, acei tineri, la o lună după acea întâlnire de poveste, au venit îmbrăcați în costume populare până la Memorialul Sighet, pentru că de Înălțare, la Sighet se comemorează Ziua Memoriei în memoria tuturor celor care au căzut pentru principii și idealuri. Și au venit cu pământ de la Fântâna Albă pe care l-au îngropat la Cimitirul Săracilor, acolo unde au fost aruncați atâția martiri anticomuniști în gropi comune. Despre asta este vorba. Asta înseamnă patriotism, nu să te bați cu pumnul în piept că ești patriot. Să nu doar vorbești, ci să și faci.

Iar Rusia să înțeleagă că basarabenii, transilvănenii și muntenii suntem toți una, dar una în tot și în toate, în gând, în simțiri și-n luptă. Și că ne vom lupta întotdeauna, indiferent de cât de greu va fi”.