EXCLUSIV Necunoscuta dramă a pictorului Ion Cristodulo, unul dintre cei doi arhitecți-deținuți care au reconstruit Cazinoul din Constanța. ”Munți de nisip făcuți cu palma, sub care ni se îngroapă sufletele”

EXCLUSIV Necunoscuta dramă a pictorului Ion Cristodulo, unul dintre cei doi arhitecți-deținuți care au reconstruit Cazinoul din Constanța. ”Munți de nisip făcuți cu palma, sub care ni se îngroapă sufletele”

Întrucât astăzi,14 mai, este ziua națională a martirilor români din temnițele comuniste, dar și pentru că dramele și poveștile celor o sută de deținuți politic care au reconstruit Cazinoul din Constanța, la începutul genocidarilor ani ꞌ50, prind să iasă la iveală, în urma descoperirii mesajului scris pe o bucată de hârtie de sac îngropată în tencuiala unei ferestre zidite, Podul.ro are onoarea de a vă prezenta dramatica și totodată luminoasa poveste a pictorului Ion ”Nelu” Cristodulo, unul dintre cei doi arhitecți-deținuți care au coordonat, cu pușca în coaste și moartea pe urme, reconstruirea edificiului de pe malul mării.

CITEȘTE și EXCLUSIV INTERVIU Comori și dureri îngropate în zidurile Cazinoului din Constanța! Un fost deținut politic dezvăluie tainele edificiului renovat la începutul anilor ꞌ50. Totodată, ”Puștiul de la Fortul 13” explică cât de securist a fost Dan Voiculescu

În demersul nostru, vă prezentăm o serie de pasaje sugestive preluate din foarte puțin cunoscuta monografie ”Ion Cristodulo. Pictor, arhitect, scenograf (1925-1991)”, publicată într-o ediție limitată de urmașii regretatului Ion ”Nelu” Cristodulo.

Un teribil manifest anticomunist

În mai 1950, tânărul artist Cristodulo avea să fie arestat de Securitate din pricina redactării și răspândirii următorului manifest devastator la adresa dictaturii comuniste:

”Români de pretutindeni!

 Colosul bolșevic se clatină sub loviturile năpraznice primite de la cei pe care i-a asuprit cu tiranica lui sălbăticie.

Toate popoarele lumii cer dreptate și libertate de sub jugul machiavelic al clicii de la Moscova; în Grecia, în Italia, în Franța, în Anglia, în America și peste tot unde hidra bolșevică și-a întins tentaculele hrăpărețe, sabia dreptății mătură fără cruțare molima comunistă.

Stalin sau călăul de Vîșinski, Ana Pauker, Vasile Luca sau Bodnariuc (Bodnăraș) își vor primi curând pedeapsa ce o merită din mâinile celor care ei i-au asuprit și umilit.

Ceasul eliberării se apropie!

Elevi și studenți!

Lozinca voastră să fie: boicotul! Boicotați-i pe dușmanii neamului românesc și ridicați steagul Măriei Sale Mihai I, speranța noastră a tuturor!

Funcționari și lucrători din fabrici, uzine și comunicații, din porturi și aerodroame, boicotați stăpânirea nemiloasă care v-a adus în sărăcie și mizerie. Aruncați în aer transporturile de trupe rusești sau trenurile și camioanele cu muniție. Înarmați-vă, luându-le armele din mâini bestiilor bolșevice; va fi nevoie în curând de brațul vostru vânjos, pentru a elibera scumpa noastră Patrie de dușmanii din afară și, mai ales, de dușmanii dinăuntru.

Agricultori și țărani!

Comuniștii au luat tot pământul pentru a vă sili să-l lucrați voi, ca prin munca voastră să îngrașe ursul de la Moscova.

Loviți-i cu coasa, pe toți cei care vin să vă ia pământul și pâinea copilașilor voștri; ei sunt trimișii Satanei, ei sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai poporului românesc!

Proletari din toate țările, cutremurați-vă!

Ora izbăvirii noastre se apropie! Ceasul socotelilor vă va ajunge!

Trăiască România în veci unită împotriva asupritorilor!

Trăiască Vodă Mihai, iubitul nostru Suveran!”

În beciurile Securității 

Monografia consemnează că în perioada mai 1950-aprilie 1953, tânărul artist se alătură sutelor de mii de deținuți politic români, victime ale terorii roșii. Un fragment din răscolitorul Jurnal al părintelui său – Simion Cristodulo – consemnează: ”Pe 29 mai scumpul nostru fiu Neluță ne-a fost răpit de către Securitate și dus departe în surghiun, în beciurile de tortură și suferință, lăsând un gol imens în sufletele noastre zdrobite”. Conform mărturiilor colegilor de detenție, Nelu Cristodulo fusese arestat pentru aparteneța la gruparea anticomunistă Vulturii Munților și, din dosarele CNSAS, rezultă și legăturile sale cu numitul Comitet de Eliberare 13 – Regele Mihai I. Pentru ”fapta criminală” de a fi deținut un manifest (ce-i drept teribil!) și de a incita la multiplicarea și răspândirea acestuia (citat din declarația smulsă la anchetă: ”Inițiativa cu multiplicatul a fost a mea și i-am spus să le împartă la oameni de încredere”), a fost condamnat la doi ani de închisoare, care ulterior s-au prelungit arbitrar cu încă un an.

Carcerele morții. Intelectuali de marcă, eroi ai Armatei și mărturisitori

După două luni de anchetă abominabilă în beciurile Securității din Calea Rahovei, urmează perioada carcerelor morții de la Fortul 13 Jilava. A fost coleg de celulă cu o pleiadă de fruntași politici (printre care țărănistul G. D. Ioanițescu, profesor universitar și ministru în mai multe guverne), eroi ai armatei (generalii Leonard Mociulschi și Gheorghe Mihail, șef al marelui stat major al Armatei Române), oameni de cultură (gânditorul Ion Halmaghi, scriitorul Camil Petrescu, poetul Zahu Pană, istoricul și criticul literar George Ivașcu), sau relevanți mărturisitori ai credinței ortodoxe, precum părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, viitorul disident anticomunist, care oficia slujbe în acel teribil spațiu al jertfei.

La Poarta Albă. Canalul nimicirii noastre

De la Jilava, arhitectul Cristodulo a fost transferat la Colonia Penitenciară Poarta Alba, la muncă silnică. Pentru câteva luni va ajunge și la punctul de lucru Coasta Galeșului, notoriu pentru excesele bestiale ale deținuților de drept comun asupra deținuților politic, pe care erau puși să-i supravegheze. Luptătorul moț Ștefan Ioan povestea că Nelu Cristodulo, ca să-și poată îndeplini uriașa normă de muncă și ca să nu fie alții pedepsiți în numele său, cerea să i se lege lopata de antebrațe, când degetele umflate de puroi nu se mai puteau încleșta de mâner. Printre cei alături de care Ion Cristodulo și Ștefan Ioan făceau echipă la descărcat infinite vagoane de pământ se numărau și părinții Arsenie Boca și Ilie Lăcătușu. Tot acolo avea să-l cunoască pe regretatul țărănist Constantin ”Ticu” Dumitrescu

Unul dintre cele mai incredibile episoade ale Gulagului românesc

Spre sfârșitul verii 1951, după experiențe inumane în condiții greu de descris și imposibil de imaginat (într-o scrisoare către fiul său, deținutul vorbește despre ”munți de nisip făcuți cu palma, sub care ni se îngroapă sufletele”), Ion Cristodulo este recrutat împreună cu alți 99 de deținuți pentru reclădirea și restaurarea Cazinoului de pe faleza din Constanța. Edificiul, proiectat de arhitectul francez Daniel Renard, fusese distrus de bombardamentele sovietice și corifeii noului regim deciseseră că trebuia readus la splendoarea de odinioară. Mai întâi, în primele două luni din cele 14 cât avea să dureze întreaga acțiune, lucrările au fost gestionate de arhitectul-deținut Constantin Joja. Apoi șantierul a fost preluat de arhitectul Ion Cristodulo, care împreună cu inginerul Ion Mărășescu (și secondat de nedespărțiții lui prieteni, scenograful Mircea Marosin și actorul și poetul Ion Omescu, pe care i-a ”uns” stucatori), coordonează, cu arma în coaste, echipele de meșteri-deținuți într-unul dintre cele mai incredibile și fascinante episoade din istoria Gulagului românesc postbelic.

În pântecele ruinelor

Lucrau din greu 14 ore pe zi, inclusiv duminicile, și cu toate că dormeau practic între ruine, sub cerul liber, și nu rareori rogojinile le erau inundate de valurile mării, erau mulțumiți că aveau un obiectiv coerent, pentru a cărui realizare primeau mâncare ceva mai multă (pe lângă arpacaș, uneori și fiertură de organe) și bătaie ceva mai puțină decât în oricare dintre celelalte locuri de detenție pe unde se perindaseră. În plus, serile aveau prilejul ca în pântecele decorului suprarealist să se roage împreună, să-și aducă aminte de casele lor din cealaltă viață și, uneori, după cum pomeneau cei care au scăpat, să intoneze în surdină cântece populare, arii de opere sau refrene patriotice.

”Iar dintre noi, muri-vom jumătate…”

Ion Cristodulo avea să-și asume locașul Cazinoului din Constanța până la sfârșitul vieții ca fiind propriul Chateau d'If, dar nu generator de sete revanșardă, ci ca șansă la mântuire. Iar în versurile sale, din puținele care s-au păstrat, Ion Omescu îi numește pe deținuții de la șantierul Cazinoului ”cavaleri”, dar ”nu ai tristei figuri, ci ai palidelor fețe/ cu puteri puține, dar priviri semețe”, în timp ce, în poemul ”Manole către ucenici”, meșterul-clăditor zice: ”Aici vom înălța o catedrală/ Cu sfinți subțiri și calzi de bunătate/ Cu aur stins și marmoră egală/ Iar dintre noi, muri-vom jumătate”.

După finalizarea lucrărilor de la Cazino, arhitectul-deținut Ion Cristodulo a fost readus la munca silnică de la Canal, de unde urma să fie eliberat în 1953, la moartea dictatorului genocidar Stalin.

A doua detenție

În 1959, din postura de om ”liber”, Cristodulo este chemat să conducă finalizarea construcției Teatrului de Stat din Brașov. În scurt timp însă, un alt episod cumplit avea să-i dea viața peste cap. Ca urmare a unui denunț, în vara anului 1960 este arestat pentru prejudicii aduse statului pe parcursul lucrărilor la Teatru și se alege… cu cinci ani de închisoare. Având în vedere trecutul lui Cristodulo, procesul a alunecat cu celeritate spre un deznodământ previzibil. La recurs, s-a dovedit că așa-zisele prejudicii nu numai că nu existaseră, ci, dimpotrivă, că soluțiile tehnice și tactice aplicate chiar au adus economii la bugetul alocat proiectului. Până la această răsturnare, care a dus la eliberarea sa, arhitectul executase deja aproape un an din condamnare.

1989. Cu pieptul gol în fața gloanțelor

În decembrie 1989, alături de brașovenii dezlănțuiți, Ion Cristodulo a înfruntat gloanțele în stradă, cu tricolorul legat la frunte și mărturisind: ”Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat să trăiesc această binecuvântare!”. Avea să se sfârșească din viață pe 8 septembrie 1991, la nici 66 de ani. Precizăm că persoana și personalitatea Ion Cristodulo sunt consemnate și în edificatoarea și ampla lucrare ”Arhitecții români și detenția politică 1944-1964”, al cărei autor este arhitectul și istoricul Vlad Mitric-Ciupe.