Liberala care l-a prins pe "curierul" lui Tudorache prezintă șirul evenimentelor. Când au apărut primele suspiciuni de fraudă

Liberala care l-a prins pe "curierul" lui Tudorache prezintă șirul evenimentelor. Când au apărut primele suspiciuni de fraudă

Iuliana Cristina Grigorescu, candidată PNL la Consiliul Local al Sectorului 1, este cea care l-a prins pe candidatul PSD Sorin Cătălin Tomescu cu procesele verbale șterpelite de la sediul BES1 ce au fost transportate spre etajul 2 al clădirii, unde se află un sediu de campanie, înființat pe bani publici de pesedistul Dan Tudorache, care funcționează sub titulatura de Direcţia de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului.

Într-o postare pe Facebook, Iuliana Grigorescu relatează că suspiciunile privind frauda de la Sectorul 1 au debutat chiar de la închiderea secțiilor de votare. "Am remarcat dificultăți în procesul de numărare din anumite secții din sectorul 1", a precizat liberala.

În vizită la BES, Iuliana Grigorescu a sesizat o tergiversare a procesului electoral: "Din discuțiile de la fața locului, am observat că luni în jurul prânzului erau încă multe secții unde rezultatele nu erau centralizate, lucru destul de anormal ținând cont că trecuse aproape o zi de la închiderea urnelor".

La ieșirea din sediul BES, Iuliana l-a surprins pe "curierul" pesedist Sorin Cătălin Tomescu cu un teanc de procese verbale despre care spune că erau originale.

Prins în fapt, pesedistul s-a întors în sediul respectiv, ajungând într-un final la etajul 2, unde se află aparent Direcția de Mediu, dar în realitate este centrul lui Dan Tudorache de campanie, finanțat din bani publici.



"La etajul 2 am avut un șoc: am văzut persoane din primăria sectorului 1 și alte persoane pe care nu le cunosc. În partea dreaptă, era o sală de ședințe cu aproximativ 8-10 persoane cu laptopuri, procese verbale necompletate, dar și originale semnate și ștampilate, iar în partea stângă un hol. Imediat și-au luat laptopurile și au plecat.

Persoana cu care eram a lăsat procesele verbale pe un scaun, încercând să ne explice că le are de la partid, că sunt copii, că le-au colectat în noaptea respectivă și alte explicații fără prea mult sens.

În timp ce eu continuam să adresez aceste întrebări posesorului de procese verbale, colegii de la USR au chemat poliția, timp în care persoanele din acel birou au început să strângă celelalte documente și le-au dus în biroul din stânga. A rămas în sală un flipchart pe care erau nume de secții tăiate - era evident un mod de lucru organizat", a mai relatat liberala.

Între timp, avocatul pesedistului Dan Tudorache a ieșit cu o serie de declarații, spunând că respectivul "curier" s-a speriat de liberală, motiv pentru care s-a refugiat în sediul Direcției de Mediu. "Băiatul s-a refugiat în sediul Primăriei de frică. Erau foarte agresivi cei de la USR-PLUS și PNL și, agresivi fiind, au chemat Poliția", a spus avocatul.

Redăm comunicatul liberalei:

"Alegerile de duminică au fost despre oameni, pentru oameni și despre proiectele de dezvoltare pentru comunitatea noastră. Asta vreau să cred, pentru că eu de aceea mă implic politic de 16 ani în Partidul Național Liberal.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care ne-au oferit încrederea duminică și să vă asigur în continuare de deschiderea și seriozitatea mea, ca și până acum. Am muncit zi de zi cu echipa de pe zona pe care o coordonez și mă bucur că ni se alătură oameni care își doresc aceleași lucruri ca și noi, proiecte implementate transparent, o primărie transparentă și performantă.

Așa cum știți, alegerile locale din Sectorul 1 stau sub semnul unei suspiciuni de fraudă, pe care am sesizat-o în cursul zilei de ieri. Vă voi povesti în cele ce urmează succesiunea evenimentelor:

📌Duminică după ce s-au închis Secțiile de votare, am făcut numărătoarea noastră paralelă la sediul nostru din Câmpineanu și am remarcat dificultăți în procesul de numărare din anumite secții din sectorul 1. Luni spre prânz am fost contactată de către colegii mei din conducere, care m-au anunțat că există suspiciuni în ceea ce privește centralizarea rezultatelor și m-au rugat să mă deplasez la Biroul Electoral al Sectorului 1, pentru a lua legătura cu reprezentantul nostru de acolo și pentru a afla detalii despre situația privind validarea votului.

⚠️Din discuțiile de la fața locului, am observat că luni în jurul prânzului erau încă multe secții unde rezultatele nu erau centralizate, lucru destul de anormal ținând cont că trecuse aproape o zi de la închiderea urnelor.

❗La ieșirea din sediul BES, am întâlnit câțiva colegi de la USR-PLUS, care veniseră acolo cu aceleași neclarități. În timp ce stăteam de vorbă, am văzut ieșind din clădire un grup de câteva persoane care aveau asupra lor laptopuri, dosare și un teanc de procese verbale - complet la vedere, fără să fie puse în vreo mapă, vreun sac sau orice altceva.

⁉️M-am apropiat de persoana care ducea procesele verbale, pentru a vedea dacă sunt documente originale sau copii. Imediat mi-au atras atenția faptul că sunt originale și am realizat gravitatea situației, dar am păstrat un ton calm și civilizat când l-am abordat pe respectivul cetățean, pentru a afla de unde are procesele verbale originale și unde le transportă.

Timp de câteva minute a evitat să răspundă la aceste întrebări, a arătat un fel de ecuson pe scria doar „candidat pentru Consiliul Local”, fără nume, partid sau alte detalii de identificare. Mi-a răspuns că are procesele verbale de la cineva din interiorul clădirii. În tot acest timp, persoanele care îl însoțeau au plecat, lăsându-l singur cu procesele verbale și cu întrebările noastre la care nu avea răspuns...

⛔Câteva minute mai târziu, încercând să scape de întrebările noastre, persoana s-a întors în clădirea BES iar noi am mers după el, fără să alerg sau să fac vreo presiune, așa cum s-a mai vehiculat în presă, acest lucru fiind confirmat chiar de el în fața polițiștilor ajunși mai târziu la fața locului.

ℹ️L-am însoțit cu liftul, el a apăsat (din reflex probabil) butonul pentru etajul 1, l-am urmat când a coborât, dar a constatat rapid că este la etajul greșit, mai exact la sediul BES, s-a întors în lift, unde l-am însoțit din nou, și a apăsat butonul corect - cel pentru etajul 2. Unde se află direcția de salubritate și investiții din primăria Sectorului 1.

➡️La etajul 2 am avut un șoc: am văzut persoane din primăria sectorului 1 și alte persoane pe care nu le cunosc. În partea dreaptă, era o sală de ședințe cu aproximativ 8-10 persoane cu laptopuri, procese verbale necompletate, dar și originale semnate și ștampilate, iar în partea stângă un hol. Imediat și-au luat laptopurile și au plecat.

Persoana cu care eram a lăsat procesele verbale pe un scaun, încercând să ne explice că le are de la partid, că sunt copii, că le-au colectat în noaptea respectivă și alte explicații fără prea mult sens.

În timp ce eu continuam să adresez aceste întrebări posesorului de procese verbale, colegii de la USR au chemat poliția, timp în care persoanele din acel birou au început să strângă celelalte documente și le-au dus în biroul din stânga. A rămas în sală un flipchart pe care erau nume de secții tăiate - era evident un mod de lucru organizat.

✔️Poliția a venit rapid, am solicitat să sigileze tot ce este acolo, au ridicat documentele rămase, am mers la secția de poliție toți cei prezenți, inclusiv acest candidat la consiliul local, și am dat declarații. Eu am depus declarație în calitate de martor, nefiind persoana care a chemat poliția.

În imaginile din postare puteți vedea persoana cu procesele verbale și alte momente din timpul evenimentelor descrise mai sus. Mulțumesc colegilor de la USR pentru implicare și pentru aceste fotografii.

🔴Înteleg că cercetările sunt în plină derulare și așteptăm cu mare interes finalul anchetei. Un lucru este clar: disperarea nu are limite la pesediști. Tocmai de aceea, votul cetățenilor este sfânt și vă asigur că atât eu, cât și colegii mei de la PNL Sector 1, vom rămâne vigilenți până la anunțarea rezultatelor finale. Nu putem permite astfel de derapaje într-o democrație pentru care s-au făcut atâtea sacrificii.

Pe cât de revoltătoare este întreaga situație, pe atât de caracteristică este acestui partid cu apucături comuniste, care nu înțelege și nu acceptă că cetățeanul are ultimul cuvânt de spus - la urne. După ce au căpușat sectorul, vor pleca din arena publică pe ușa din spate, fără vreun dram de demnitate".