Deputatul PNL Daniel Gheorghe, APEL către electoratul basarabean: Votați-o masiv pe Maia Sandu și alungați-l pe coruptul Dodon!


Deputatul PNL Daniel Gheorghe, APEL către electoratul basarabean: Votați-o masiv pe Maia Sandu și alungați-l pe coruptul Dodon!

Deputatul liberal Daniel Gheorghe lansează, în exclusivitate pentru Podul.ro, un apel la mobilizare totală adresat electoratului basarabean de pe ambele maluri ale Prutului pe care-l îndeamnă să iasă masiv la vot, duminică 15 noiembrie, la turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru a-l alunga pe rusofilul Igor Dodon, candidatul Moscovei, și pentru a o vota pe Maia Sandu, candidata pro-europenă. 

Podul.ro vă prezintă apelul deputatului Daniel Gheorghe: 

”Alegerile din Basarabia sunt foarte importante nu doar pentru ceea ce se întâmplă dincolo de Prut, ci pentru întreaga regiune. Este mai clar ca niciodată că actualul președinte Igor Dodon acționează ca o marionetă în mâinile oamenilor Rusiei. Practic, Dodon este un pion de mâna a doua, nici măcar de primă mână, al lui Putin, care nu l-a vizitat niciodată la Chișinău și care evită întrevederile cu el. 

Tot ceea ce s-a desfășurat în ultima perioadă în Republica Moldova ne-a arătat tot mai mult o creștere a influenței Rusiei în regiune coroborată cu acest declin accentuat pe care îl trăiește pe viu Basarabia: sărăcie, corupție, haos, instabilitate economică, emigrație, o depresie generală a populației de acolo, lipsa speranței într-o viață mai bună și totodată un stat rusofil și incapabil să răspundă la oricare dintre așteptările cetățenilor, inclusiv la cele minimale. 

Eu cred că Maia Sandu va câștiga aceste alegeri prezidențiale și sper că toți basarabenii vor înțelege importanța ieșirii la vot. În România sunt sute de mii de oameni care dețin și cetățeania Republicii Moldova, români de-ai noștri, de pe malul celălalt al Prutului, care se află aici la studii sau cu munca, și doresc să fac un apel la ei să iasă masiv la vot și să pună ștampila pe Maia Sandu. 

Întotdeauna, aceste alegeri din Republica Moldova comportă și o altă conotație decât ceea ce știm noi la alegerile din România. Aici mă refer la șocul geopolitic, faptul că Basarabia este pe o falie geopolitică extrem de fierbinte, e într-un spațiu de vecinătate imediată al Rusiei. Mă refer și la Transnistria, zonă a unui conflict înghețat și colonie avansată a Federației Ruse. 

Din păcate, prezența la urne în România a fraților basarabeni aflați pe teritoriul țării mamă a fost destul de mică în primul tur, paradoxal, în contextul unei prezențe uriașe, de aproape 150.000 de votanți, a moldovenilor din Diaspora. În România asta ar însemna să se prezinte la prezidențiale și parlamentare peste 1 milion de locuitori doar din Diaspora, vă dați seama ce ar însemna așa ceva? Această prezență masivă la urne este salutară și cetățenii care și-au exprimat votul trebuie felicitați. Ei au votat pentru valori europene și pentru apropierea de România și Uniunea Europeană. În Diasporă, votul pentru Dodon a fost extrem de mic. 

E foarte important să conștientizăm că în acest moment se decide și viitorul Republicii Moldova. Basarabenii au de ales, pe de o parte, între un viitor alături de România și Europa, un viitor alături de democrațiile din Europa Occidentală, un viitor al dezvoltării economice și al bunăstării și, pe de altă parte, menținerea aceluiași spațiu gri de influență rusească și de păstare a teritoriului românesc de la malurile Prutului și ale Nistrului într-un prizonierat al structurilor de interese și de influență post-sovietice al oligarhiei, al personajelor implicate în acte de corupție și al tuturor lacheilor Moscovei care își fac de cap pe la Chișinău și prin Basarabia noastră”. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.