Ion Cristoiu reclamă că se simte groaznic după a doua doză de vaccin anti COVID-19. „Starea este de sfârșeală...”


Ion Cristoiu reclamă că se simte groaznic după a doua doză de vaccin anti COVID-19. „Starea este de sfârșeală...”

„Maestrul” Ion Cristoiu, jurnalist afiliat taberei penale și turnător la Securitate sub numele conspirativ „Coroiu”, acuză o starea proastă, de „sfârșeală”, după cea de-a doua doză de vaccin anti Covid-19. Gazetarul în vârstă de 72 de ani reproșează oficialilor care se ocupă de campania de vaccinare că nu informează asupra unor posibile reacții adverse și nu le spun oamenilor ce să facă în cazul în care se confruntă cu așa ceva.  

"Am văzut deja pe Facebook că se dramatizează ca un argument împotriva vaccinării. Eu m-am simțit, și am înțeles că nu sunt singurul, cumplit de obosit. Aseară când am înregistrat pastila mea video toți au remarcat faptul că abia vorbeam.  După rapel am dormit vreo oră-două, nu am reușit să mă refac. Aseară eram mort de oboseală. M-am trezit dimineață vioi, dar pe la prânz iar m-am simțit obosit. Eu am reclamat faptul că exist posibilitatea unor reacții adverse și că nimeni nu le previne. Adică vaccinarea are loc într-o voioșie comunistă, adică hai cu toții la Bumbești-Livezeni, totul e frumos, însă nu văd de ce nu s-ar spune...că există efecte secundare.  Starea este de sfârșeală odată ce eu care sunt un tip... beau cafele de rup și de abia reușeam să vorbesc. Am înțeles că au fost situații în care anumite persoane nici nu au putut să conducă", a declarat Ion Cristoiu la Sinteza Zilei.  

„Maestrul” a precizat că nu duce o campanie împotriva vaccinării, dar că îi displace faptul că vaccinarea tinde să ia „aspectul unei întreceri socialiste”. 

"Am înțeles că la al doilea e mai complicat, că trebuie să iei și paracetamol. Circulă pe Facebook tot felul de medicamente pe care trebuie să le iei. Eu am ridicat o problemă fundamentală și anume: 1. sigur e bine că ne vaccinăm, dar campanie de vaccinare nu trebuie să ia aspectul unei întreceri socialiste, adică să se spună că poți avea, să se facă recomandări - nu am auzit niciun medic să spună dacă vă simțiți obosiți, culcați-vă sau treziți-vă", a adăugat Cristoiu. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.