Povestea martirului necunoscut ”Costică”, enigmaticul partizan din valea Periacului. Tânărul a fost torturat și executat de Securitate, fără judecată. Un exemplu de rezistență și demnitate


Povestea martirului necunoscut ”Costică”, enigmaticul partizan din valea Periacului. Tânărul a fost torturat și executat de Securitate, fără judecată. Un exemplu de rezistență și demnitate

Student la Cluj și fiu de preot, tânărul Mircea Dobre (foto sus) este turnat la Siguranța NKVD, în ꞌ47, că poartă discuții dușmănoase la adresa regimului comunist. Are noroc chior – lucrând la secretariatul Facultății de Drept, agenții poliției politice vin la el, fără să știe cine e, și-i solicită adresele mai multor studenți ce urmau să fie arestați, primul nume pe listă fiind chiar al lui. Nu întocmai surprins, întrucât bănuia că un ”prieten” îi purta sâmbetele, Mircea Dobre pasează responsabilitatea unui coleg din secretariat și părăsește în grabă clădirea, anunțându-i și pe ceilalți studenți căutați de autorități. 

De notat că încă din ꞌ46 tânărul avea legături cu studenți care așteptau un moment propice pentru retragerea în munți – lațul comuniștilor se strângea din ce în ce mai letal în timp ce oponenții sperau într-o conjunctură externă favorabilă. Forțat de împrejurări, cu agenții Siguranței pe urme, Mircea Dobre e nevoit să intre în clandestinitate și se retrage de unul singur în Țara Lăpușului, găsindu-și adăpost la țărani inimoși din satele împrăștiate în Munții Țibleșului. 

În ꞌ48, Mircea Dobre se află în biserica din satul Boiereni și ascultă cu atenție cuvântarea episcopului Iuliu Hossu, venit la sfințirea bisericii. Relatează episodul în prețiosul său volum de memorii: Jertfe pe munți. Din rezistența armată anticomunistă din Munții Țibleșului – Maramureș și Țara Lăpușului”, Editura Evdokimos, 2016:

”În anul 1948, când mă aflam la biserică, satul Boiereni a fost vizitat de ÎPS episcop greco-catolic Hossu, venit la sfințirea bisericii, iar în predică s-a spus că, peste puțin timp, asupra greco-catolicilor vor veni vremuri grele, vom fi arestați și biserica va trece forțat la ortodocși, fapt ce s-a întâmplat. Răscoala greco-catolicilor ce nu voiau să treacă la ortodoxie s-au declanșat când au venit autoritățile să-l aresteze pe preot. Credincioșii i-au aruncat în râu pe o parte din cei veniți la arestarea preotului, situație cu consecințe foarte grele mai târziu. Supliciul a fost foarte greu pentru cei aruncați în apă, căci a trebuit să-și facă semnul crucii și să-și ceară iertare. Preot în sat era Oniga Tănase

Ulterior incidentelor de mai sus, recent înființata Securitate a descins în forță, cu mașini și efective sporite, să-l aresteze pe preot, însă acesta fugise și se ascundea prin alte sate, la credincioși de încredere. 

În ꞌ49, tânărul Mircea Dobre îl întâlnește pe preotul Oniga Tănase și se retrag în apropierea comunei Suciul de Sus, pe valea Periacului, unde se alătură mai multor tineri fugiți din armată, înarmați și hotărâți să se organizeze pentru a lupta până la moarte împotriva comunismului. De altfel, aceasta va și fi soarta celor mai mulți adolescenți din gruparea de partizani ce urma să fie condusă chiar de Mircea Dobre.  

În prezentul articol îl vom comemora pe unul dintre acești băieți luminoși, și anume pe misteriosul ”Costică”, primul dintre cei care aveau să moară. Trebuie spus că adevărata identitate a lui Costică era o enigmă chiar și pentru partizani și e foarte probabil ca așa să rămână și pentru noi. Știm doar ceea ce ne relatează Mircea Dobre: printre tinerii de pe valea Periacului și-a făcut apariția și un adolescent de aceeași vârstă (puțin trecut de 20 de ani), care s-a recomandat simplu, ”Costică”, fără să-și spună celălalt nume, era tăcut, arătos, săritor și de toată isprava, însă nimeni nu știa de unde a venit și care îi era locul de baștină. 

Ceilalți partizani au avut destulă încredere în el, însă de cele mai multe ori Costică alegea să acționeze pe cont propriu, dispărea perioade îndelungate și avea viața sa paralelă despre care nu prea vorbea, ceea ce îi îngrijora și-i frământa teribil pe camarazii de luptă – în acele vremuri tulburi, nu prea puteai avea încredere totală în cineva, cu atât mai puțin într-un tânăr abia cunoscut și care venea de niciunde, băieții temându-se că, dacă ar fi fost capturat de Securitate în escapadele sale, Costică i-ar fi putut turna sub tortură, pentru a-și negocia viața și libertatea, aducându-i pe securiști la bordeiul din munți. Să reținem însă că aceleași argumente este foarte posibil să le fi avut și Costică – necunoscând pe nimeni și temându-se că Securitatea putea lovi oricând, era cel mai potrivit să nu intre în detalii privind identitatea sa, aceste informații putând deveni letale atât pentru el cât și pentru familia sa. 

Așa cum veți remarca în cele ce urmează, fârtații se înșelau amarnic în ceea ce privea caracterul lui Costică, enigmaticul camarad de arme care a făcut parte din viața lor doar pentru câteva săptămâni: în toamna lui ꞌ49, securiștii aveau să-l aresteze pe Costică, ascuns la Ripu, un țăran avut din Valea Largă, ambii fiind executați în fața casei, fără judecată și fără ca tânărul să spună ceva, orice, agenților, despre identitatea sa sau despre existența celorlalți partizani, în pofida torturilor specifice perioadei. A se consemna că dacă și-ar fi turnat camarazii, Costică ar fi câștigat cel puțin o gură de aer, câteva săptămâni poate luni în plus de viață, sau poate chiar libertatea în anumite condiții, doar au fost nenumărate cazuri de astfel de turnători. Însă Costică a ales demnitatea morții. 

”A murit ca un erou”, punctează Mircea Dobre, în memoriile citate. Un erou aproape necunoscut, am adăuga, motiv pentru care am ales să-l comemorăm astăzi pe Costică, în ziua de Paști, deopotrivă cu miile și zecile de mii de martiri necunoscuți ai rezistenței anticomuniste despre care aproape nimeni nu mai vorbește în zilele noastre. Vă prezentăm relatările lui Mircea Dobre despre Costică: 

”Seara l-am întâlnit pe un flăcău chipeș cu o armă militară în mână, dezertor din armată. Tăcut se recomandă ‹Costică› și așa a rămas tot timpul, cu acest nume, fără să i-l știm pe celălalt. N-am aflat nici de unde este, cine este, de fapt, și ce încredere puteam avea în el.

Badea Petre era foarte mândru de el, că era harnic și foarte săritor la orice dorință a lui. Pe noi (restul partizanilor – n. red.) această situație ne-a încurcat puțin, neștiind câtă bază puteam pune în Costică. Ne aflam din nou în fața fatalității: altă posibilitate nu aveam, nu aveam unde trăi în altă parte, în apropiere mai erau câteva case. Aproape toți erau înrudiți, se înțelegeau bine și nu se fereau unii de alții, fiind toți de încredere. (...)

De multe ori Costică s-a dus la nunți, la jocuri prin sate, unde nu era cunoscut, fără să i se întâmple nimic, căci nimeni nu-l bănuia cum este (partizan – n. red.), cu toate că și acolo era înarmat cu un pistol mai mic și sunt sigur că, dacă ar fi fost demascat, ar fi tras, având sânge rece și necunoscând frica. (...)

Noi toți purtam frica lui Costică, căci nu știam niciodată de el, unde se duce și ce face, aveam încredere în el ca om, dar purtam frica de felul cum acționa – imprevizibil, conștienți că, supus la torturi insuportabile, putea să dezvăluie totul. Pe badea Petre l-a ajutat foarte mult cu lucrul, fiind băiat harnic și chipeș. Gurile rele spuneau că badea Petre l-ar dori de ginere, dacă lucrurile s-ar îndrepta. (...)

Vestea cea mai grea ne-a venit în toamnă de la cunoscuți – Costică a fost prins la un chiabur din Valea Largă, pe nume Ripu, și-au fost executați amândoi în fața casei, în prezența familiei. Totul era menit să îngrozească populația, ca să nu mai accepte să te ajute. (...) După ce am auzit de moartea lui Costică, părintele (Oniga Tănase – n. red.) a făcut o rugăciune, iar noi în genunchi ne-am rugat lui Dumnezeu să-i ierte păcatele și pe noi să ne ajute în continuare. El a murit ca un erou, din punctul nostru de vedere, că n-a trădat nimic, astfel ca oamenii să fie urmăriți sau să sufere, dacă el ar fi spus ceva. Dumnezeu să-l ierte!”

P.S. Trădarea avea să vină curând, foarte curând, din partea unui alt membru al grupării, Ion Fărcaș, a cărui familie era călcată în picioare și supusă la presiuni de neînchipuit din partea Securității, până când vânzarea a fost posibilă. Mai multe detalii într-o serie de articole viitoare.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.