O jurnalistă din Rusia a fost ucisă la Kiev, la nici 24 de ore după ce-l ironizase pe Putin. Marcat de moartea colegei sale, un alt jurnalist rus a jurat că va fi martorul acuzării în procesul intentat criminalilor de la Kremlin


O jurnalistă din Rusia a fost ucisă la Kiev, la nici 24 de ore după ce-l ironizase pe Putin. Marcat de moartea colegei sale, un alt jurnalist rus a jurat că va fi martorul acuzării în procesul intentat criminalilor de la Kremlin

Fostă colaboratoare a lui Alexei Navalnîi și unul dintre puținii oameni de presă din Rusia care au ales, în ciuda riscurilor enorme, să-și facă onest meseria, jurnalista independentă Oksana Baulina a fost ucisă, miercuri, de trupele invadatoare din țara sa, la Kiev.

Numeroși colegi de presă din întreaga lume s-au arătat îndurerați de pierderea jurnalistei în vârstă de 42 de ani care documenta la Kiev, districtul Podolsky, pentru publicația online The Insider, distrugerile provocate de bombardamentele rușilor.

Ea a lucrat pentru fundația lui Navalnîi (care încă realizează memorabile investigații de presă de pe teritoriul Letoniei) până când organizația a fost declarată de autorități drept „extremistă”, iar Baulina a fost nevoită să părăsească teritoriul Rusiei.

În momentul morții, Baulina colabora cu publicația The Insider care a precizat că, în ciuda tragicei pierderi, va continua să transmită despre războiul din Ucraina, inclusiv despre crimele de război comise de Rusia care bombardează, fără nicio distincție, cartiere rezidențiale, omorând civili și jurnaliști. 

La începutul lunii, Baulina nota pe pagina sa de Twitter: „sunt sunată adesea de prieteni din Kiev sau Harkiv sau alte orașe și mi se spune „Am crezut că nu voi mai apuca ziua de mâine”. Apoi atât de hotărât, fără emoții: „Nu mai am lacrimi și nici cuvinte. Doar o ură feroce”. Înainte să fie ucisă, pe 23 martie, jurnalista publicase o ironie la adresa suporturilor din aur pentru hârtie igienică de pe fabulosul iaht Șeherezada care, potrivit fundației lui Navalnîi, i-ar aparține lui Vladimir Putin.  

Baulina mai era cunoscută și pentru participarea la protestele din 2014 împotriva anexării Crimeei de către Rusia. După declanșarea războiului de acum din Ucraina, jurnalista relatase din Liov și Kiev pentru The Insider. Potrivit unor surse ucrainene, în afara de Baulina, în bombardamentele de la Podolsky, au mai murit doi civili, iar două persoane care o însoțeau pe jurnalistă au fost grav rănite.

Ultima postare a ei de pe Facebook este din a zecea zi de război. Baulina publică o fotografie cu dictatorul sovietic genocidar, Iosif Stalin, comentând „A murit acela, va muri și acesta”, aluzia la Vladimir Putin fiind evidentă.

Alexei Kovaliov, jurnalist de investigații la siteul rusesc independent Meduza (cu sediul tot în Letonia), s-a arătat profund îndurerat de pierderea jurnalistei pe care o știa de mai bine de 16 ani. „Oksana Baulina, jurnalist rus cu un fenomenal simț al clarității morale, a fost ucisă de rachetele trase asupra Kievului în timp ce își exercita profesia”, a scris Kovaliov pe Twitter, promițând apoi, într-o altă postare, că misiunea vieții sale de acum înainte va fi cea de martor al acuzării în procesul intentat celor care au ucis-o pe jurnalistă.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.