VIDEO. Volodimir Zelenski promite public protejarea minorității române din Ucraina. În interviul acordat jurnaliștilor ruși, liderul de la Kiev relatează cele mai șocante aspecte ale războiului. Rușii au trimis saci de gunoi pentru trupurile soldaților uciși. „Oare ce gândesc părinții acelor copii? La noi, oamenii ar snopi politicienii în bătaie dacă le-ar aduce morții în pungi pentru gunoi”

În interviul acordat unor jurnaliști independenți din Rusia – Mikhail Zygar (colaborator New York Times, moderatorul principal al discuției), Tikhon Dziadko (televiziunea Dojd), Ivan Kolpakov (siteul Meduza) și Vladimir Soloviev, fost corespondent Kommersant – președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat deschiderea pentru un nou acord cu România pentru „protejarea limbii române”, în semn de respect pentru minoritatea română, a doua cea mai numeroasă din Ucraina. 

Declarația lui Zelenski a fost salutată (video mai jos de la minutul 47-48 aproximativ) și de europarlamentarul Eugen Tomac (PMP), care apreciază că este pentru prima oară când „Ucraina vine cu o asemenea abordare”. Abordarea lui Zelenski este cu atât mai importantă cu cât, din 2023, toate școlile cu predare în limba română din Ucraina ar fi urmat să treacă integral la predarea în limba ucraineană, fapt catalogat drept o încercare de asimilare brutală a minorității cu origini românești. 

În același interviu despre care PODUL a relatat și AICI, Zelenski a povestit despre indiferența șocantă a Moscovei față de prizonieri sau față de trupurile soldaților uciși, declarându-se stupefiat. 

Video la finalul textului, de la minutul 16 aproximativ:

Zelenski: „Erau soldați născuți în anii 2003-2004, niște copii. Cred că de asta rușii nici nu sunt interesați de recuperarea lor. Nu vor să-i arate. Le-am spus că le predăm trupurile neînsuflețite, nu vrem să le păstrăm. La început, rușii au refuzat. Apoi ne-au spus că trimit niște saci…Mi s-a părut…nici cu un animal care moare nu procedezi așa, nu-l arunci într-un sac…era vorba despre niște saci de gunoi. Nu reușesc să înțeleg ce gândesc acești oameni. Ce gândesc părinții acelor copii…la noi, oamenii ar snopi politicienii în bătaie dacă le-ar aduce morții într-o pungă de gunoi sau nu ar vrea să-i recupereze. Vă spun asta în calitate de președinte al unei țări care a fost atacată ruși, care este în război cu soldații ruși și care urăște ce fac acești soldați…suntem în război…dar totuși nu vorbim de niște animale…și asta este de-a dreptul înfricoșător. 

De ce ne sperie așa rău asta? Pentru că dacă îți tratezi în felul ăsta propriii oameni, care va fi atitudinea ta față de ceilalți? Asta ne dă pur și simplu fiori. Este o barbarie. Și povestea asta se va termina foarte urât…e o tragedie…ne afectează și pe noi. 

Și sunt acolo (în armata rusă) o grămadă de copii care habar nu aveau unde au fost trimiși…la început spuneau numai prostii și minciuni. Când au realizat unde au fost trimiși, își sunau părinții și-i implorau să vină să-i ia de pe front – știm toate astea pentru că am interceptat o grămadă de convorbiri telefonice. Mulți spuneau că și-au abandonat tancurile sau că s-au împușcat în picior…

De exemplu când era o coloană de peste 100 de tancuri, noi loveau 30, iar restul de 70 o luau la fugă…se vedea că nu aveam de-a face cu soldați profesioniști. Erau acolo împotriva voinței lor... Dar din păcate consecințele cele mai îngrozitoare le suportăm și noi: Mariupol nu mai e. Volnovaha nu mai e. Și toate orășelele din suburbiile Kievului nu mai sunt. Au fost distruse, iar oamenii uciși sau alungați. Este pur și simplu sfâșietor să privești imagini de acolo. De multe ori, cele mai îngrozitoare priveliști alegem să nici nu le arătăm oamenilor pentru a nu-i speria și mai tare. 

În Volnovaha nu a mai rămas nicio casă întreagă, nicio stradă. Nimic. Mariupol era un oraș cu jumătate de milion de locuitori…90% dintre locuințe sunt lovite de rachete sau arse. Vă puteți imagina așa ceva? Asta e atitudinea compatrioților dvs: vin și rad totul de pe fața pământului (…) E mai rău decât în Cecenia, îmi pare rău să spun asta, dar este mult, mult mai rău, incomparabil. Pentru că distrugerile de acolo s-au întâmplat în două războaie și pe o perioadă de opt ani, iar aici în doar patru săptămâni…”

„Nu există familie și copil din Ucraina care să nu fi suferit de urma acestui război. Fie că au luat calea exilului – de unde, vă spun sincer, nu știu dacă se vor mai întoarce vreodată – fie că au rămas aici. Toată lumea a pierdut ceva: o persoană apropiată, casa, serviciul etc”.