Ambasadorul Republicii Moldova: „Tinerii din Transnistria nu vor să lupte” în războiul Rusiei / „Au fugit în masă de acolo” / Chișinăul dispune de o armată mult sub cea de la Tiraspol / „Există pericolul ca Rusia să bombardeze liniile de înaltă tensiune care leagă Ucraina de Moldova”


Ambasadorul Republicii Moldova: „Tinerii din Transnistria nu vor să lupte” în războiul Rusiei / „Au fugit în masă de acolo” / Chișinăul dispune de o armată mult sub cea de la Tiraspol / „Există pericolul ca Rusia să bombardeze liniile de înaltă tensiune care leagă Ucraina de Moldova”

Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova la București, a vorbit, într-un interviu acordat Euronews, despre domeniile cheie pe care Chișnăul le-a neglijat atâtea zeci de ani, din indolența politicienilor aflați la putere și/sau din obediență față de Moscova, și care astăzi vulnerabilizează îngrozitor țara sa. Este vorba mai ales de armată, domeniu în care nu s-a investit mai deloc, astfel că, în prezent, Moldova dispune de o armată net interioară numeric, celei de la Tiraspol, de exemplu, și despre securitatea energetică, în condițiile în care Moldova a fost sabotată de către propriii politicieni corupți care au făcut în așa fel încât această să rămână dependentă de Moscova. 

Redăm mai jos câteva dintre cele mai importante declarații ale ambasadorului R. Moldova, care a făcut parte, în anii 1990, din prima generație de studenți basarabeni care au avut acces la sistemul universitar românesc. Victor Chirilă a urmat, între 1990 și 1994, cursurile Facultății de Istorie din Cadrul Univ. „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Interviul din care reproducem câteva fragmente poate fi urmărit integral AICI:

„Neutralitatea nu ne poate apăra de rachete. Războiul ne-a arătat că trebuie să acordăm mai multă atenție consolidării securității și securitatea trebuie privită într-un sens mai larg, nu doar prin prisma armatei"

„Armata a fost unul dintre domeniile neglijate în Republica Moldova, nu s-a investit în armată. Pregătirea armatei nu este cea mai bună, iar acum, în timp de criză, se depun eforturi pentru a pregăti armata și pentru a o dota cu cele mai bune echipamente moderne, de apărare"

„Până la debutul conflictului, cred că aveam și în continuare cred că avem cel mai mic procent de finanțare dedicat armatei din Europa, aproximativ 0.4% din PIB-ul Moldovei. În 2022, bugetul Armatei s-a mărit de două ori, cu 18%. În același timp, beneficiem de asistența UE, prin Instrumentul european pentru pace (IEP). Ni s-au oferit 40 de milioane de euro pentru apărare"

„Problema energetică afectează mult Republica Moldova. Nu au fost investiții în infrastructură, pentru a permite Moldovei să fie independentă. În continuare, Republica Moldova este dependentă de gazele Rusiei, însă abia în ultimele luni s-au găsit surse alternative, care sunt mai scumpe decât își poate permite Moldova, însă beneficiază în continuare de asistența UE"

„Securitatea energetică este foarte fragilă, pentru că, 30 de ani, Moldova a neglijat securitatea energetică. Majoritatea celor de la guvernare au sabotat Republica Moldova și au făcut tot posibilul să mențină Moldova dependentă de Federația Rusă sau de sistemul energetic al CSI (Comunitatea Statelor Independente), din care Moldova a făcut parte până la debutul războiului"

„România are suficient curent electric pentru a ni-l transmite. Problema curentului electric pe care noi actualmente îl procurăm în proporție de peste 80% din Ucraina este că vine pe liniile de înaltă tensiune din Ucraina sau Transnistria. Există o linie de mai mică tensiune care nu ne este suficientă"

„Lacuna principală a Moldovei în relația energetică cu România este absența liniilor de înaltă tensiune care să lege statele. Curentul electric adus din România trece prin liniile de înaltă tensiune care leagă Moldova de Ucraina și linia care trece prin Transnistria"

„Există pericolul ca Rusia să bombardeze liniile de înaltă tensiune care leagă Ucraina de Moldova și atunci să fie un dezastru pentru sistemul energetic de la Chișinău, apoi, Moldova este la cheremul administrației din Tiraspol care poate opri conexiunea energetică oricând"

"Trebuie construite cât mai curând linii de înaltă tensiune între Moldova și România"

Transnistria

„Armata Republicii Moldova numără probabil 6.500 de militari, în Transnistria sunt 7-8.000 de soldați. Cei din Transnistria au armament, tancuri, pe care l-au adus din Rusia în anii precedenți. Au tot exersat cu forțele militare ruse, au organizat sute de exerciții militare, inclusiv de traversare a Nistrului, simulări ale unui atac"

„Tinerii din Transnistria nu vor să lupte, pentru că au fugit în masă de acolo la începutul războiului, pentru că se așteptau la mobilizare. Din sentimentele populației de acolo, înțelegem că nu doresc să lupte într-un război ilegal și inutil"

„Avem dialog cu administrația din Transnistria, avem grupuri de lucru, majoritatea s-au reunit de mai multe ori, negociatorul din partea Republicii Moldova s-a întâlnit cu liderul din Transnistria, pentru a asigura calmul în regiune și a evita escaladările"

Sursa: Euronews.ro / Sursa foto: Facebook Victor Chirilă

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.