Familiile mercenarilor Wagner reclamă că au înmormântat sicrie goale, fără trupurile celor căzuți pe front / Mai mult, unii dintre „morți” ar fi încă în viață, capturați de armata ucraineană


Familiile mercenarilor Wagner reclamă că au înmormântat sicrie goale, fără trupurile celor căzuți pe front / Mai mult, unii dintre „morți” ar fi încă în viață, capturați de armata ucraineană

Potrivit publicației Meduza, jurnaliștii de la TV Rain (televiziune rusă independentă) au obținut mărturia unei femei - pe care au numit-o Angelina (numele acesteia a fost schimbat din motive de securitate) -  al cărei soț, deținut, s-ar fi alăturat Grupului Wagner pe frontul din Ucraina pentru a obține anularea pedepsei cu închisoarea. „Angelina” a declarat că a aflat despre recrutarea soțului ei de la soția unui alt deținut, dar se îndoiește că acesta s-a alăturat grupului de bunăvoie, deoarece nu avea resentimente față de Ucraina, ba dimpotrivă.

În toamnă, a spus „Angelina”, soțul ei nu a mai răspuns la apelurile și mesajele ei telefonice, iar în decembrie, reprezentanții Grupului Wagner au contactat-o și i-au spus că a murit pe câmpul de luptă de lângă Bahmut. Ulterior, i s-a trimis un sicriu sigilat, medalii oficiale ale Grupului Wagner și un certificat de deces.

Când a întrebat cum poate să se asigure că trupul din sicriu aparține soțului, grupul i-a spus că o greșeală în acest sens este exclusă: „Ne-au spus că nu era nevoie să deschidem sicriul, deoarece înainte de plecarea [soldaților în zona de război], le fac teste ADN, iar când găsesc cadavre, compară ADN-urile. Ne-au spus că ne pot garanta sută la sută că este vorba despre el", a declarat ea pentru TV Rain.

Cu toate acestea, la câteva săptămâni după înmormântare, Angelina a primit un mesaj de la un străin care susținea că soțul ei este în viață și că se află în regiunea ucraineană Donețk. 

Ulterior, ea a fost sunată de la un bărbat care spunea că este un angajat al Serviciului de Securitate ucrainean. Acesta i-a comunicat că soțul este în viață, precizând că a fost capturat de armata ucraineană la sfârșitul lunii octombrie. Persoana care a sunat a descris chiar și rana despre care oficialii Wagner au afirmat că ar fi cauzat moartea soțului Angelinei, spunând că acesta a supraviețuit în cele din urmă.

Ulterior, potrivit TV Rain, Angelina ar fi contactat Serviciul Federal de Închisori al Rusiei, dar agenția a spus că nu poate furniza nicio informație despre soțul ei din cauza regulilor de confidențialitate. Ulterior, prin metode confidențiale, armata ucraineană i-a confirmat că soțul ei a fost inclus pe lista răniților și că este prizonier de război.

Jurnaliștii de la TV Rain susțin că ar fi aflat mai multe povești identice pe rețelele de socializare și în grupurile de Telegram.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.