O inimă, o insulă, două pîini mici și o icoană

Sînt aici pe insulă, în Corfu, de o săptămînă. Casa, oamenii – toți sînt primitori. 

Ca în casă nouă, venit de la un drum lung, de 58 de ani, pînă înapoi într-un loc al nașterii mele din dragostea părinților și a lui Dumnezeu, mai întîi am făcut pîini. Apoi i-am pictat pe cei patruzeci de mucenici, pe o pînză veche, rămasă de la foștii proprietari, înrămată în șipcile și ele găsite în urma tîmplarilor care au lucrat aici, cît am lipsit eu. 

E verde și cald, ca într-un vis. Mi s-a întors și cîinele, zisa Beleaua, care a crezut că am dispărut de tot din viața ei. Mă uit la lac, la atelierul meu improvizat pe terasă, de aici, din cameră, de unde vă scriu. Și iubesc, melodramatic, pe toată lumea – singur, în Corfu, într-o primăvară veșnică nici nu se poate face altceva.

E liniște în mine, pe insulă e liniște și-o inimă bate în cer.