Ce nu se înțelege când vine vorba de găgăuzi


Ce nu se înțelege când vine vorba de găgăuzi

Axa identitară a găgăuzilor a fost creștinismul. Este greu să ne imaginăm ce a însemnat pentru un grup mic să fie turci creștini în Imperiul Otoman, dar aderența grupului la creștinism trebuie să fi fost una extrem de puternică. Nu știm când și cum s-au creștinat găgăuzii, istoria lor este destul de tulbure, au existat multe cazuri de turci creștinați în Imperiul Bizantin, găgăuzii sunt cei care au ajuns până în ziua de azi.

Nu mai intru în detaliile discriminărilor politice și economice la care erau supuși creștinii în Imperiul Otoman, pentru găgăuzi colonizarea în Basarabia sub protecția Imperiului Țarist trebuie să fi fost echivalentul sosirii pe Pământul Făgăduinței. Atașamentul față de creștinism care le definea identitatea s-a suprapus atașamentului față de Imperiul Țarist, au devenit cetățeni cu drepturi depline în exercitarea credinței dintr-un grup marginal. Aici rezidă esența primei forme de atașament a găgăuzilor față de „Maica Rusia” - libertate religioasă și economică în cadrul unui imperiu care le împărtășea credința.

În epoca interbelică nu au existat probleme majore între găgăuzi și administrația românească, ba chiar dimpotrivă, pe linie ortodoxă găgăuzii s-au integrat foarte bine în România Mare. Propaganda sovietică de factură ateistă nu a avut mare priză la găgăuzi, ba chiar dimpotrivă. Găgăuzii au făcut cadou românilor un mare număr de minți luminate (fără nici o ironie!), intelectuali care au reușit să se refugieze în România după Al Doilea Război Mondial, nu mai reiau aici lista.

În schimb răzbunarea sovieticilor asupra găgăuzilor a fost una cruntă. Cele mai multe cazuri de canibalism în anii de după război au fost înregistrate în Basarabia sovietizată anume în regiunile locuite de găgăuzi. Sovieticii au reușit să frângă coloana vertebrală a poporului găgăuz: în primul rând prin distrugerea bisericii și a credinței, în al doilea rând prin anihilarea lingvistică. Limba găgăuză este pe cale de dispariție, iar limba rusă a devenit limba maternă a găgăuzilor. Avem de-a face aici cu un experiment sovietic reușit de epurare etnică în decursul a trei generații.

Ceea ce vedem acum în Găgăuzia este un popor confuz, rupt de tradițiile sale și lipsit de axele sale identitare (creștinismul și limba maternă). Singurii care îi înțeleg și către care se pot adresa sunt foștii lor torționari de la Moscova (un caz perfect de sindrom Stockholm). Auto-definirea găgăuzilor din ziua de azi este făcută de-a lungul axelor stabilite de sovietici, pe care rușii neo-țariști din ziua de azi știu foarte bine să le manipuleze.

Pe de altă parte încercările europene/ de la București/ de la Chișinău de apropiere față de găgăuzi sunt privite cu ostilitate sau cel mult în sens strict al profitului imediat - vă luăm banii și la schimb ne facem că vă ascultăm, dar oricum nu ne interesează ce aveți de spus. Din punct de vedere economic zona găgăuză este absolut nesemnificativă, o zonă agricolă cu o producție cu marjă de profit minimă. Găgăuzii sunt ținuți captivi în această zonă moartă economic în primul rând lingvistic (unde și ce pot munci niște oameni care știu doar rusă? – răspunsul este evident). Războiul din Ucraina a retezat și ultimele debușeuri economice ale zonei găgăuze – mersul la muncă în Rusia, relațiile economice cu Ucraina.

Ceea ce vedem acum în Găgăuzia este un cumul al problemelor reale de mai sus, de la confuzia identitară și perceperea drept salvator a fostului abuzator, la lipsa de importanță economică a regiunii. Alternativa propusă găgăuzilor în acest moment este Uniunea Europeană – care în termeni pragmatici și ai realității imediate se traduce prin „România”. Din toate punctele de vedere o integrare a regiunii găgăuze în spațiul economic românesc ar fi una logică, pornind fie și de la distanța minimă până la Prut. Lipsa căilor de acces, regiunea complicată de graniță unde zona Galați-Brăila ar trebui să fie centrul în jurul căruia să graviteze cele două maluri ale Prutului – dar mai presus de toate distanța mentală între regiunea găgăuză și spațiul românesc anulează logica economică. Pentru găgăuzi la nivelul de imagine România este undeva departe, la 40-50 de km, în timp ce Maica Rusie este aproape de sufletul lor, cu Moscova la 2000 de km. E o problemă de percepție, amplificată de proliferarea miturilor „jandarmului român” (fascist și hitlerist!).

Găgăuzii ar vrea o forță în care să aibă încredere și care să le ofere garanții. Ce fel de garanții? Nici ei nu știu prea bine, știu doar că au încredere în Rusia. Cam de aici trebuie pornită orice apreciere a situației din zona găgăuză. Toate aceste traume netratate de 30 de ani (o generație pierdută!) sunt exploatate acum un infractor financiar căruia clasa politică de la Chișinău i-a permis să fure ca-n codru (bineînțeles, clasa politică de la Chișinău a avut de profitat de pe urma acestui jaf). Singura soluție pentru regiunea găgăuză ar fi o doză de răbdare pe termen lung și deschiderea economică maximă din partea României care să se simtă real în regiune. Doar că nu mai avem timp, cei 30 de ani irosiți se răzbună acum, iar Moscova își instrumentalizează atrocitățile din perioada sovietică pentru a crea instabilitate la granițele Ucrainei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.