"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Episcopul Suciu a fost efectiv exterminat. Avea doar 46 de ani. Trupul său neînsufleţit a fost îngropat în puterea nopții, fără sicriu, într-un mormânt necunoscut. Și pentru ca absurdul să fie absolut, la 28 decembrie 1953, prin Decizia M.S.S nr. 684, pedeapsa i-a fost majorată cu 24 luni, deși decedase cu 6 luni înainte.
Născut în 1907, Ioan Suciu a urmat studiile primare la Blaj și Beiuş, apoi Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj. A fost unul dintre cei mai talentați fotbalişti ai Clubului Sportiv din Blaj.
La vârsta de 17 ani s-a hotărât să devină preot. A studiat la Roma, la Colegiul Bizantin „Sf. Atanasie”, alături de prietenul său, Tit Liviu Chinezu, obținând doctoratul în filosofie şi în teologie. În 1931 a fost hirotonit preot, la Roma, devenind apoi profesor de religie şi limba italiană la Liceul Comercial de băieţi și apoi la Academia de Teologie din Blaj.
Ioan Suciu a fost consacrat în 1940 episcop auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea (titular de Moglena – Slatina, Bulgaria), iar în 1947 a fost numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia şi Făgăraş.
Episcopul Ioan Suciu s-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii. A fost considerat „episcopul tinerilor”, datorită atât vârstei sale, cât și apropierii deosebite față de tânăra generație, cu toate problemele, preocupările și provocările acesteia. Pentru copii a înfiinţat revista „Marianistul”, răspândită în toate şcolile din Ardeal, iar mai târziu publicaţia „Tinerimea Nouă”, dedicată tineretului, inclusiv studenţimii, în care a prmovat o atitudine eroică, demnă și de curățenie sufletească tinerei generații.
După Dictatul de la Viena, de la 30 august 1940,a rămas la Oradea în timpul ocupației hortyste (1940 – 1944), fiind persecutat de autoritățile maghiare. A fost arestat un timp, dar a continuat să încurajeze populația românească discriminată. În 1942 a mers la Bucureşti, unde a avut o întrevedere cu mareşalul Ion Antonescu.
În anul 1947 episcopul Ioan Suciu a fost numit de Sfântul Scaun în funcţia de administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş. El a încercat să salveze şcolile confesionale şi celelalte instituţii ale Bisericii Române Unite, care fuseseră naționalizate abuziv de autorităţile comuniste de ocupaţie. A fost un promotor activ al opoziției față de comunismul instaurat de ocupantul sovietic, întreținând în rândul populației ideea de rezistență față de morbul marxist.
La ordinul direct al lui Stalin, care dorea lichidarea bisericilor unite cu Roma (greco-catolice), inclusiv a celei din România, guvernul comunist a dezlănțuit o represiune fără precedent împotriva greco-catolicilor din Transilvania. La 15 mai 1948, comuniștii au organizat celebrarea centenarului adunării de la Blaj, din 1848,. Pe Câmpia Libertăţii, pavoazată cu lozinci comuniste și cu portretele lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, în prezența și Gheorghe Gheorghiu Dej și a lui Petru Groza, mitropolitul ortodox al Ardealului, Nicolae Bălan, a lansat o chemare a uniţilor la ortodoxie.
Concomitent, guvernul avea să declanșeze ampla represiune împotriva Bisericii Române Unite. Pentru preoții și credincioșii acesteia, începea un lung drum al Golgotei, care avea să dureze 41 de ani. În ciuda depunerii din funcție prin decret guvernamental, episcopul Suciu și-a continut activitatea pastorală, făcând sute de vizite canonice şi predicând în satele arhidiecezei. A fost arestat și reținut, zile întregi, în frig și umezeală, fără lumină și hrană, cerându-i-se să-și înceteze lucrarea misionară. Cu toate acestea, episopul a continuat, ceea ce a determinat Securitatea și Miliția din Făgăraș să decidă arestarea sa definitivă.
În nopatea de 28 octombrie 1948 a fost arestat în timp ce se afla într-o vizită canonică în parohia Ileni. A trecut prin arestul Securitatății de la Sibiu, apoi prin beciurile Ministerului de Interne de la Bucureşti. Aici i-a întâlnit pe episcopii Vasile Aftenie, Iuliu Hossu, şi Alexandru Rusu. De la Bucureşti a fost transportat la reşedinţa Patriarhului ortodox de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani, care a fost transformată în lagăr pentru clericii uniți.
În 1950 a fost dus din nou în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus celor mai cumplite torturi. Trecând pe la Văcărești, a fost dus apoi la Sighet, unde erau închiși demnitarii României Mari. Prin Decizia M.A.I. nr. 64 din 30 ianuarie 1952 a fost condamnat la o pedeapsă administrativă de 24 luni.
Bolnav grav de ulcer și lipsit de orice îngrijire medicală, episcopul Ioan Suciu s-a stins de foame, în urma imposibilității de a se hrăni. Momentul a fost relatat mai târziu de Monseniorul Coriolan Tămăian:
”În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, Episcop Ioan Cherteş, Episcop Liviu Chinezu şi cu mine făceam de gardă (de câteva zile ştiam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalţi ne-am culcat. Pe la miezul nopţii, Suciu începe să recite cu glas înalt şi răspicat Tatăl nostru şi Născătoarea. Eu îl întrerupeam: – Staţi, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu şi mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacţionat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalţi din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ţinut într-o mână pulsul şi pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”.
Episcopul Suciu a fost efectiv exterminat. Avea doar 46 de ani. Trupul său neînsufleţit a fost îngropat, în puterea nopții, fără sicriu, într-un mormânt necunoscut. Și pentru ca absurdul să fie absolut, la 28 decembrie 1953, prin Decizia M.S.S nr. 684, pedeapsa i-a fost majorată cu 24 luni, deși decedase cu 6 luni înainte. Actul de deces a fost întocmit abia după 4 ani, la 20 iulie 1957.
A fost beatificat de Biserica Catolică în 2019. În ziua de 2 iunie 2019, la Blaj, Papa Francisc a oficiat slujba de beatificare a celor 7 episcopi greco-catolici, victime ale represiunii comuniste, ”morți în faimă de martir”, între care și Episcopul Ioan Suciu.
Partizanul Ion Gavrilă Ogoranu i-a dedicat volumul 6 al lucrării sale „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, subintitulat „Episcopul Ioan Suciu în fața furtunii”.
