Mitropolia Basarabiei are în sfârșit curaj

și trage consecințele practice ale războiului din Ucraina. Cum am tot spus și cum au analizat mulți alții, mai competenți, odată cu această agresiune a Rusiei, oricât ar părea ea întemeiată în ochii unora, mult trâmbițatul teritoriu canonic rus s-a făcut țăndări. Bazat exclusiv pe dreptul celui tare, al ocupantului, Patriarhia Moscovei consideră că peste tot pe unde au trecut trupele țariste și tancurile sovietice s-a format amintitul teritoriu canonic care, în plus, este sacru. 

Cu acesta mentalitate și cu această realitate s-a luptat Patriarhia Română din primii ani de după 1989. Deceniile de procese și hărțuire îndurate cu stoicism au condus, treptat, la o minimă așezare pastorală a cetățenilor moldoveni românofoni. Nu intru aici în detalii și nici nu încerc să explic de ce majoritatea studenților de acolo pe care i-am avut de pildă la Cluj, la Teologie, au găsit parohii în jurisdicția moscovită a unuia de teapa lui Vladimir. Probabil că nici al nostru, Petru, nu a atras convingător. Cert este că până acum câteva luni, Prutul a trecut și prin altarele bisericilor noastre.

Și probabil că va mai trece încă o vreme. De notat pentru moment este faptul că, iată, Mitropolia Basarabiei, întărită de noile eparhii și de eparhioții lor, sprijinită solidar de către București, își adună curajul și cheamă la comuniune. Replica moscoviților este ușor de anticipat: falsificare a istoriei și multă, cât mai multă aroganță. Din această făină sunt o bună parte a celor care, venind la Putna, nu vor să înțeleagă nimic din testamentul ștefanian, "pelerinajul" lor încurcând mințile celor de acasă, mai ales a celor care au ajuns să dezvolte un patriotism moldav în opoziție cu cel românesc. 

Doxa!