VIDEO. Istoria DEMNĂ a României. Drumul Crucii, spre beatificare, al celor șapte episcopi greco-catolici. Exilurile episcopilor Rusu, Bălan și Hossu, persecutați până la martiriu. Cristian Bădiliță: ”Cei șapte episcopi martiri au devenit fericiți în ceruri, dar Biserica lor a rămas tot nefericită pe pământ”

În ultima înregistrare video referitoare la martiriul celor șapte episcopi greco-catolici (pe care o puteți viziona mai jos, fiind urmarea celei de AICI), scriitorul, traducătorul și teologul Cristian Bădiliță prezintă, pe pagina sa de Facebook, destinele episcopilor Alexandru Rusu, Ioan Bălan și Iuliu Hossu de după momentul ianuarie 1955, când au fost eliberați din închisoarea Sighet, ulterior fiind plasați în domicilii obligatorii și fiind supuși unor permanente persecuții, până în momentul morții. Ceilalți patru episcopi muriseră martiric –  Vasile Aftenie la Văcărești, Traian Frențiu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu la Sighet (detalii AICI).  

”Cei șapte episcopi martiri au devenit fericiți în ceruri, dar Biserica lor a rămas tot nefericită pe pământ”, punctează Cristian Bădiliță, ale cărui explicații le publicăm în integralitate: 

”Cei trei episcopi – Rusu, Bălan și Hossu – au fost scoși de la Sighet în ianuarie 1955, dar nu au fost eliberați, doar au schimbat închisoarea cu exilul. Ei au fost transportați la București și au fost instalați într-o casă aflată în apropierea Dealului Patriarhiei. Cei trei n-au știut niciodată unde se află pentru că erau plimbați cu ochelari speciali, cu ochelari negri.

Comuniștii încep să se poarte cu mănuși, chiar politicos. Suntem în 1955, după Convenția de la Geneva, înainte de marea mișcare de la Budapesta. Doi dintre frații episcopului Hossu chiar vin să-l viziteze în această casă, dar sub supraveghere. 

CITEȘTE și VIDEO. Istoria DEMNĂ a României. Drumul Crucii, spre beatificare, a celor 7 episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice. Lagărul de la Mănăstirea Căldărușani și iadul de la Sighet: ”Băgăm bivolii în grajd!”

Din nou întâlnim cinismul acesta ”binevoitor” al lui Iustinian Marina și al miniștrilor lui Groza. Celor trei episcopi greco-catolici li se propune o pensie, ca și cum ar fi fost episcopi ortodocși care și-au încheiat anii de serviciu. Cei trei refuză, dar primesc totuși o sumă de întreținere, de circa 1000 de lei pe lună, dar cu un alt titlu, nu ca pensionari BOR. 

Mai mult, la intervenția ”mărinimosului”, ”gentelmanului” Petru Groza, cei trei sunt internați în spitalul ”I. C. Frimu” din București, unde vor fi cât de cât reparați. Vreme de trei luni de zile au stat internați în spital. De pildă, din cauza regimului de la Sighet, episcopul Hossu nu mai avea nici un dinte și nici o măsea în gură. 

Apoi li se arată, cu aceeași generozitate cinică, o listă cu zece mănăstiri ortodoxe ca să aleagă unde ar prefera ei să fie instalați. Adică, după ce v-am luat totul, uitați ce generoși suntem, vă punem la dispoziție zece mănăstiri, aveți de unde alege pentru exil. Însă episcopii greco-catolici nu-și doresc altceva decât fireasca repunere în drepturi a Bisericii Greco Catolice și întoarcerea la credincioși, în episcopiile proprii, greco-catolice din Ardeal. 

Până la urmă se decide să fie instalați într-o aripă a Palatului Regal de la Curtea de Argeș, unde ajung pe 7 mai 1955. Așadar, la cinci luni după eliberarea din pușcăria Sighet. Aici, la Curtea de Argeș, se bucură de un regim, aș spune, de sfertolibertate. Nu-i mai păzesc soldații, se pot plimba prin parcul mănăstirii, pot chiar ieși în oraș, pot primi vizite și pot trimite scrisori, dar nu pot ieși din localitate. 

Aflând unde sunt, mulți preoți credincioși greco-catolici vin să-i întâlnească. Din pricina acestui regim de sfertolibertate, cum spuneam, cei trei episcopi își mobilizează, prin scrisori și prin mesaje pastorale, Biserica din subteran. Fideli tradiției seculare a petiționarismului ardelenesc, știm bine, tradiția fiind începută de Inochentie Micu, ei redactează și un Memoriu pe care îl vor semna mii de credincioși greco-catolici, cerând libertate pentru Biserica lor. 

Nu trebuie ascunse nici defecțiunile din rândul clerului greco-catolic, începând cu acel versatil preot Iugan și terminând cu Herineanu.  

Cert este că, la 13 iunie 1956, episcopii Hossu, Rusu și Bălan sunt luați de la Curtea de Argeș și instalați provizoriu, toți trei, la Mănăstirea Ciorogârla de lângă București. Pentru Iustinian Marina, care îi vizitase cu aceleași oferte jignitoare și la Curtea de Argeș, a devenit limpede că, lăsați împreună, cei trei sunt foarte periculoși. Prin urmare, ei trebuiau despărțiți. Astfel, Ioan Bălan va rămâne la Ciorogârla, unde se va stinge în 1959, după ce i s-a refuzat întoarcerea acasă, la Lugoj. El și-ar fi dorit măcar să moară printre ai săi. Iuliu Hossu va fi cazat la Mănăstirea Căldărușani, unde mai fusese înainte de a pleca la Sighet, iar Alexandru Rusu a fost trimis tocmai la Mănăstirea Cocoșu din Tulcea. De acolo, el va fi ridicat și anchetat din nou, în legătură cu acea mișcare de petiție memorandistă a credincioșilor greco-catolici din Ardeal și trimis ulterior în temnița de la Gherla, unde va și muri în anul 1963. 

Iuliu Hossu a supraviețuit până în 1970, supravegheat atât de Securitatea comunistă, cât și de securitatea ortodoxă. Starețul Mănăstirii Căldărușani, Gherasim, care avea să devină ulterior episcop ortodox de Vâlcea, interzicea orice vizită inoportună la Iuliu Hossu, primise ordin ca episcopul să fie ascuns ori de câte ori veneau prin mănăstire străini și mai ales diplomați ai ambasadelor. 

În domiciliul obligatoriu de la Căldărușani, Iuliu Hossu a reușit să își scrie memoriile intitulate ”Credința noastră este viața noastră”, pe care le-a scos din mănăstire cu ajutorul fratelui său Traian. Și tot aici a primit, în 1969, vizita unui trimis al papei Ioan Paul al VI-lea, care i-a adus la cunoștință faptul că va fi numit cardinal. De asemenea, a primit din partea Suveranului Pontif personal o cruce episcopală și un inel, pe lângă un plic cu un ajutor bănesc – 1500 de dolari. 

Se va stinge la Spitalul Colentina din București, vegheat în primul rând de episcopul clandestin Alexandru Todea, care va deveni ulterior al doilea cardinal al Bisericii Greco Catolice, după 1990. 

După Revoluția din 1989, Biserica Greco Catolică și-a recăpătat libertatea. Libertatea, nu legalitatea, cum greșit se spune, intenționat greșit, pentru că Biserica Greco Catolică nu a fost niciodată în afara legalității. În afara legalității și în afara bunului simț au fost statul comunist și Biserica Ortodoxă Română, care au profitat de pe urma desființării Bisericii Greco Catolice. Biserica Ortodoxă Română ocupă și astăzi, abuziv și ilegal, numeroase proprietăți greco-catolice. Lista e uriașă, începând cu faimoasele mănăstiri Nicula și Prislop – câți dintre credincioșii ortodocși care merg acolo în pelerinaj știu că aceste mănăstiri sunt greco-catolice, nu ortodoxe? Începând cu aceste două faimoase mănăstiri și terminând cu Biserica dintre Brazi de la Sibiu, de pildă, și catedrala din Baia Mare.

Cei șapte episcopi martiri au devenit fericiți în ceruri, dar Biserica lor a rămas tot nefericită pe pământ”.

Cine dorește să aprofundeze subiectul poate comanda ”Geniul greco-catolic românesc” pe site-ul Editurii Vremea – AICI.