Bolojan poate ajunge la Cotroceni în 2024. Ciucă, generalul închiriat de Iohannis Ciumei Roșii, va lua bătaie și de la Șoșoacă


Bolojan poate ajunge la Cotroceni în 2024. Ciucă, generalul închiriat de Iohannis Ciumei Roșii, va lua bătaie și de la Șoșoacă

Sunt un om optimist, nu-mi place să prevestesc dezastre. Dar 2024 ar putea fi anul celei mai mari catastrofe pentru dreapta din România, din 1992 până azi. Iohannis și PNL-ul său sunt pe cale să lase Cotroceniul, Parlamentul, Guvernul și primăria București pe mâna Ciumei Roșii. Niciodată nu s-a mai întâmplat asta. Dreapta a controlat fie președinția, fie primăria Capitalei, în ultimii 32 de ani.

Vina că am ajuns aici, la marginea prăpastiei, este 100% a lui Iohannis și a ciracilor săi umili. Sondajele arată că Nicușor Dan ar putea recâștiga primăria, dar PNL – prin Sebastian Burduja, fiu de ceaușist, care a învățat de la tăticul său politică și s-a lipit ba de Dan Voiculescu, ba de Iohannis – se pregătește să rupă votul taberei anti-PSD. Exact așa a făcut PNL și în 2016, când a ajutat-o pe Gabriela Firea. 

Dar asta nu e totul. Tot PNL îl tot agită pe post de candidat la Cotroceni pe generalul Ciucă. Eu personal – și nu numai – am avut multă răbdare cu acest domn general. Am sperat că onoarea sa militară și experiența din Irak alături de trupele americane îl vor face să fie un bun lider de dreapta. Ne-am înșelat. Trec peste faptul că omul nu poate vorbi coerent, adoarme sala după ce a vorbit 30 de secunde fără să spună nimic. Dar, politic, s-a lăsat plimbat în lesă de Marcel Ciolacu. Se duc împreună în vizite peste hotare – cea din Ucraina, cea mai scandaloasă – și pune PNL-ul în slujba PSD. 

Ciucă este un fiasco epic. Un leneș incompetent precum Iohannis nu putea crea decât pe un altul mai rău decât el – asta trebuia să fi realizat de la bun început.

Problema este că, dacă PNL o aruncă în lupta pentru Cotroceni pe această Dăncilă a lui Iohannis, nu intră în turul II. Nu prinde nici locul III! Am mare rezervă față de sondajele din România-sunt un instrument de manipulare, dar simt că în acest caz au dreptate: putinista Șoșoacă, o rușine pentru viața publică din România, ar putea lua mai multe voturi la prezidențiale decât Moș Teacă. 

Singura șansă realistă, în acest moment, pentru ca Dreapta să nu rateze Cotroceniul este Ilie Bolojan. Emil Boc: prea uzat de compromisuri cu PSD. În 2021 a votat pentru alianța PNL-ului cu Ciuma Roșie. Bolojan, dimpotrivă, s-a opus. N-a acceptat alianțe cu PSD-ul nici la nivel local, nici la nivel central. 

Eu aș putea face acum o lungă listă de atuu-uri pe care le are Bolojan – pe multe le știți deja - dar vă spun unul care mi se pare extrem de relevant: Iohannis îl urăște și a impus izolarea sa în Bihor. 

E târziu, dar nu prea târziu ca România să evite ca-n 2024 să fie complet capturată de Ciuma Roșie. Candidatura lui Bolojan nu va face minuni, dar poate opri PSD-ul să controleze complet serviciile de securitate și armata. Ar fi un dezastru, o spun eu, un om care mereu încearcă să-și păstreze speranța.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.