Incendiul de la Ferma Dacilor, văzut din interior de un adolescent supraviețuitor / Și acesta contrazice versiunea lui Cornel Dinicu cu privire la „mâna criminală” / „Televizorul se încingea des, iar un angajat al fermei le-a spus copiilor să-l închidă pentru a se mai răci”


Incendiul de la Ferma Dacilor, văzut din interior de un adolescent supraviețuitor / Și acesta contrazice versiunea lui Cornel Dinicu cu privire la „mâna criminală” / „Televizorul se încingea des, iar un angajat al fermei le-a spus copiilor să-l închidă pentru a se mai răci”

Mărturia unuia dintre supraviețuitorii incendiului care a mistuit Ferma Dacilor, în dimineața de 26 decembrie, omorând opt persoane și dezvăluind ilegalități inimaginabile, nereguli, nepăsări, încropeli și cârdășii penale cu instituții ale statului contrazice varianta unei potențiale mâini criminale, ipoteză lansată chiar de proprietarul (din umbră) al complexului turistic înainte de a fi arestat preventiv la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. 

Mărturia băiatului care a scăpat din foc a fost publicată integral de Ziarul Incomod. Este vorba despre Matei Ene, 16 ani, care și-a pierdut tatăl și doi frați în incendiul de la Ferma Dacilor. Unul dintre frați era geamănul său, Luca Ene. Celălalt, Petru, era cu patru ani mai mic. Mama se afla și ea în șandramaua lui Dinicu cuprinsă de flăcări, dar a supraviețuit. Tatăl, Lucian Ene, a murit în timp ce încerca să-și salveze cei doi fii aflați în interior. Cunoscut drept „Pif”, Lucian Ene, tatăl copiilor, era un apropiat al lui Dinicu, care, aparent, e nașul familiei Ene. Cei doi s-ar fi cunoscut în anii 1990 când interlopul Dinicu conducea gruparea bodyguarzilor din Regie, grupare căreia îi aparținea și „Pif”. Pe atunci, proprietarul din umbră de la Ferma Dacilor era la apogeul carierei infracționale care însă nu ține doar de trecut, așa cum au încercat Dinicu și amicii de-ai săi (printre care și șeful interlop de la ANPC) să acrediteze. Și în prezent a ales să deruleze o afacere, mare generatoare de câștiguri financiare și relații, tot prin încălcarea legii. Detalii ample mai jos.

Despre trecutul lui Dinicu, PODUL a scris pe larg AICI.

CITEȘTE ȘI: Mărturia unei polițiste din Prahova: patronul de la Ferma Dacilor găzduia notabilități din Mizil și alți șefi de județ cărora le erau plasate copile de 15-16 ani / Unul din coordonatorii rețelei de trafic de carne vie era chiar comisarul Marius Rotaru, șeful Poliției Mizil / A scăpat, în martie 2023, ca urmare a prescripției

Mărturia lui Matei Ene (preluare ziarulincomod.ro):

”În cauză a fost audiat, în calitate de martor, minorul E** M**** I***, în vârstă de 16 ani, supraviețuitor al incendiului, la data audierii internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu București care a declarat următoarele:

Îmi amintesc că era ora 04.50 când dormeam cu fratele geamăn E** L*** în camera 19. Prima cameră de sus (15) erau P**** cu V*****, după camerele 16, 17 erau A*** cu A***, prietenii fiului lui Cornel, în camera 20 erau părinții mei. Precizez că toți eram la etaj cazați, din toți doar eu și mama mea am scăpat. Toate camerele erau cu ieșire în hol. La ora 04.50 fratele meu a mers la toaletă și mi-a spus că a simțit miros de fum în cameră. M-am trezit și eu și m-am uitat la ceas era 04.50, fratele meu a deschis ușa, moment în care a intrat un fum puternic din hol. Fratele meu a început să țipe foarte tare, s-au trezit toți, chiar și cei de la parter. Fratele meu doar țipa. Eu am observat doar fum pe hol fără a vedea foc.

După strigătele fratelui meu s-a trezit și tatăl meu care a scos-o pe mama afară, iar eu m-am dus în cameră și am luat telefonul. Nu puteam respira deloc, era fumul foarte dens, m-am lăsat jos pentru a putea respira puțin, iar L*** mi-a zis ce să facem, eu i-am răspuns că trebuie să ieșim afară. În momentele următoare l-am auzit pe tatăl meu care țipa de neputință. I-am auzit pe P**** și V***** care țipau de durere. I-am recunoscut deoarece erau voci de copii.

Eu am deschis ușa și eu am ieșit. L*** trebuia să fie în spatele meu și nu știu de ce nu a ieșit cu mine. Pe hol era un fum foarte dens, m-am împiedicat de o persoană, cred că atunci m-am ars la mâini. Bănuiesc că focul s-a pornit de la etajul unde mă aflam, pentru că la parter nu era fum, iar persoanele cazate la parter au avut timp să se îmbrace și să iasă afară. Am căzut de la etajul 1 pe scări, iar jos în afara pensiunii se afla mama mea.

Cornel Dinicu prietenul meu mi-a spus că a luat o mască de gaze ca să urce la etaj, însă nu a reușit să salveze pe cineva din cauza fumului. Am ajuns afară nu puteam să respir, am văzut flăcări la acoperiș deasupra restaurantului și nu la camerele unde am fost cazați.

Flăcările nu ajunseseră la camerele unde am fost cazați. Eu am mers spre deal, spre cort, când am ieșit afară moment în care m-am întâlnit cu patronul Cornel Dinicu, care încerca să stingă focul. Toți erau speriați. Până la ajungerea pompierilor ferma ardea aproximativ jumătate. Pompierii au ajuns la 40 minute din momentul în care am simțit fumul.

Precizez că în timp ce mă aflam în cameră am sunat la 112 pentru 5-6 secunde, fără să răspundă cineva. Precizez că aveam o problemă la displayul telefonului. Când am ieșit afară ardea etajul, parterul nefiind afectat de flăcări.

Cât am stat în ambulanță, focul nu ajunsese la camere era doar fum. Apoi am văzut că la intrarea în restaurant era foc, apoi am plecat cu ambulanța.

Consider că focul a plecat de la mansardă, respectiv din livingul unde era televizorul, în acea cameră fiind cel mai mult fum.

Știam că televizorul se încingea destul de des, iar un angajat al fermei le-a spus copiilor să închidă televizorul pentru a se mai răci.

Eu am mers la culcare la 23.30, rămânând în living copiii care se jucau la televizor. Nu se fuma în toată zona de cazare de la mansardă și nici alcool nu s-a consumat.

Din câte am auzit după eveniment am înțeles că A***** N****** s-a culcat la ora 03.30. La ora 04.30 la pensiune au mai venit alte persoane cazate de la alt eveniment unde au mers, acestea cazându-se la parter. Cu câteva zile în urmă au fost mutați o parte din clienți în alte căsuțe deoarece nu funcționa centrala, iar cazați la pensiune au rămas doar apropiații. Nu au fost aduse calorifere și nu am observat alte mijloace de încălzire.

Pe holul de la mansardă am observat senzori de fum (3) care nu s-au declanșat. Persoanele cazate care au ajuns la ora 04.30, moment în care nu se declanșase incendiul, au venit cu o mașină cu șofer pe care nu-l cunosc și nu știu ce a făcut mai departe acest șofer. Din discuțiile purtate cu prietenul meu Cornel Dinicu nu au rezultat date ca fiind în vreo stare conflictuală cu cineva”

Televizorul indicat de minorul supraviețuitor este menționat și de un angajat al Fermei care a dat o declarație în acest sens în fața anchetatorilor: martorul precizează că în mansardă era montat un televizor de dimensiuni mari tip plasmă, prins pe suport pe perete la o distanță mică de acesta. 

„Martorul a menționat că acel televizor nu avea semnal TV și era utilizat preponderent de copiii care se jucau jocuri video.

Totodată, martorul a adăugat că după un timp mai îndelungat de utilizare televizorul începea să se încingă. În zilele de 24 și 25.12.2023 televizorul a fost folosit de copiii celor cazați la fermă, acesta personal găsind televizorul pornit în dimineața de 24.12.2023 când a venit la serviciu, lucru care s-a repetat și în dimineața zilei de 25.12.2023, când a oprit televizorul de la buton, moment în care a simțit că emana căldură.

Pe parcursul zilei de 25.12.2023 martorul precizează că televizorul a fost folosit întreaga zi de către copii, însă nu cunoaște dacă televizorul mai era pornit în momentul în care acesta a plecat de la serviciu.

De asemenea, martorul a mai specificat că peretele din spatele televizorului era confecționat din lambriu de lemn”, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă împotriva lui Cornel Dinicu.

Procurorii susțin însă în referatul lor că iau în calcul mai multe variante posibile de producere a incendiului: 

”Din raportul întocmit de ISU Prahova în cuprinsul căruia s-a procedat la cercetarea și stabilirea cauzei probabile a incendiului au fost desprinse următoarele concluzii:

-instalația de hidranți exteriori nu avea presiune pentru alimentarea autospecialelor la momentul producerii evenimentului, fapt pentru care instalația respectivă nu a funcționat în parametri

-centrala de detecție și semnalizare, detectoarele de fum adresabile, semnalizatoarele acustice interioare și exterioare au fost nefuncționale

În finalul Raportului au fost emise trei ipoteze privind cauza incendiului, după cum urmează:

Cea mai probabilă cauză de incendiu, respectiv efectul termic al curentului electric, cu următoarele caracteristici: locul focarului: pod, mansardă/ mijlocul care a produs aprinderea: televizor/ primul material care s-a aprins: mase plastice/ împrejurarea determinantă: alte aparate electrice lăsate sub tensiune și supravegheate

Jar sau scânteie (inclusiv țigară), ipoteză despre care s-a stabilit că este puțin probabilă a fi cauza care a inițiat incendiul, din următoarele considerente: în interiorul construcției fumatul era strict interzis, iar la ora izbucniri incendiului toate persoanele aflate în interiorul imobilului dormeau, iar în dormitorul aflat în imediata apropiere a locului izbucnirii incendiului se aflau cei doi minori în vârstă de 11 ani. De asemenea, în bucătăria aflată sub terasa interioară nu a mai fost folosită sursa de gătit de la ora 19.00 a serii de 25.12, aspect care este susținut de împrejurarea potrivit căreia primele forțe sosite la fața locului pentru lichidarea incendiului, în jurul orei 06.00, au pătruns în camera tehnică aflată în vecinătatea bucătăriei și au constatat că incendiul nu se manifesta în compartimentul cu destinația bucătărie.

Acțiunea intenționată – folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, ipoteză despre care, de asemenea, s-a stabilit că este puțin probabilă, din următoarele considerente: în urma cercetărilor efectuate la fața locului de reprezentanții ISU Prahova nu au fost identificate surse de aprindere care să conducă la această ipoteză, mai mult decât atât locul inițierii incendiului a fost într-o zonă interioară a construcției, în imediata vecinătate a spațiilor de odihnă, unde se aflau persoanele surprinse de incendiu, neexistând focare multiple, iar toată zona era monitorizată video, motiv pentru care prezenta ipoteză este puțin probabilă.”

În referat se mai arată căun martor povestește că l-ar fi avertizat pe Cornel Dinicu privind faptul că mansarda nu prezintă siguranță din punct de vedere al incendiilor, mai arată ziarulincomod.ro.

Martorul spune că a fost contactat telefonic de Cornel Dinicu care i-a solicitat întocmirea unei documentații pentru intrarea în legalitate a complexului.

„Martorul Ciobanu Mihai a confirmat că, în urma măsurătorilor efectuate și a constatărilor proprii, a realizat riscul ridicat al complexului Ferma Dacilor în ceea ce privește securitatea la incendiu, aspect comunicat numitului Dinicu Cornel.

(…) Martorul i-a precizat numitului Dinicu Cornel că pentru a putea intra în legalitate era necesar ca acesta să aducă modificări corpului principal al clădirii (pensiunea cu mansardă), respectiv prin montarea unor scări metalice sau din beton, însă sus-numitul a manifestat reticiență la sugestia de a modifica aspectul tradițional al complexului.”

Cornel Dinicu a fost arestat, miercuri, pentru 30 de zile. Joi, avocatul lui a contestat decizia. 

Pe numele celor doi administratori din acte de la Ferma Dacilor, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie (concubina lui Dinicu), a fost emis mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile. 

În referatul cu propunerea de arestare a lui Dinicu, procurorii resping afirmația lui Dinicu potrivit căreia erau fluctuații de tensiune și că depusese plângeri la Electrica.

Sursa probabilă a incendiului a fost „efectul termic al curentului electric”, în condițiile în care societatea comercială era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ”pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susținerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni, transmite Parchetul. 

Din 2014 până în 2023 patronul a construit clădiri noi, bucătărie, iar frigiderele, instalații electrice, aparatele de aer condiționat erau toate alimentate de la instalația de 8 Kw care era subdimensionată, ceea ce a dus la fluctuații de tensiune, se mai arată în referat. 

„Materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acțiuni umane intenționate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului”, mai precizează procurorii. 

Anchetatorii afirmă, în referatul cu propunere de arestare, că focul a izbucnit din interior spre exterior și nu au fost focare multiple, ceea ce  ar demonta ipoteza unei „mâini criminale”. Procurorii mai susțin că și ipoteza unei țigări lăsate aprinse e puțin probabilă, deoarece focul a pornit dintr-o cameră unde dormeau doi copii.

Conform aceluiași referat, şi dacă ipoteza incendierii cu intenţie a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situaţie descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenţi a normelor în materia securităţii la incendiu, (...) îi poziţionează pe cei trei inculpaţi în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente”.

Potrivit anchetatorilor, nerespectarea normelor în materia securităţii la incendiu a constat în următoarele: imobilul a fost construit fără autorizaţie de contrucţie, mansarda a fost realizată din material lemnos, uşor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcţia fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistenţă la foc (cel mai defavorabil grad), imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcţiei emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor fundamentale, imobilul a fost edificat fără solicitarea/obţinerea vreunui aviz/autorizaţie de la I.S.U. Prahova, a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu nefuncţională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum şi cu o instalaţie electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator.

Corel Dinicu/Ferma Dacilorț

Concubina lui Dinicu, Adelina Ilie, alături de Adrian Hădean

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.