Efectul sancțiunilor: În pofida planurilor mărețe ale dictatorului Putin, Rusia NU reușește să demareze producția de aeronave civile


Efectul sancțiunilor: În pofida planurilor mărețe ale dictatorului Putin, Rusia NU reușește să demareze producția de aeronave civile

Afirmația președintelui Putin din decembrie 2023, conform căreia Rusia va construi 1.000 de avioane proprii până în 2030 nu se concretizează, cel puțin momentan. 

Producția în serie a două modele de avioane proprii, care trebuia să înceapă în 2024, a fost amânată. Producția internă este necesară pentru ruși pentru a depăși astfel problemele cauzate de impactul sancțiunilor internaționale ce împiedică întreținerea și repararea aeronavelor Rusiei de producție străină. 

Potrivit Moscow Times, United Aircraft Corporation (UAC), parte a companiei de stat Rostec, a declarat că livrările aeronavei Yakovlev MS21, cu corp îngust și de distanță medie, vor începe abia în 2025, iar avioanele regionale cu turbopropulsoare, Sukhoi Superjet 100 și Ilyushin Il -114-300, sunt amânate până în 2026.

Purtătorul de cuvânt al UAC a precizat următoarele: "Companiile se confruntă cu limitări obiective – sisteme complet noi, recrearea competențelor de la zero, nevoia de testare completă și lansarea producției în masă sub presiunea timpului". 

Ministerul Industriei și Comerțului a spus că amânarea a ceea ce numește "programele de înlocuire a importurilor de aviație civilă" din Rusia este cauzată de faptul că acestea sunt implementate "într-un interval de timp fără precedent pentru standardele mondiale" pentru proiecte de o asemenea amploare. Acesta a mai zis că e necesar să se înlocuiască toate sistemele și ansamblurile, inclusiv avionica, motoarele și materialele de aviație, în cazul unora dintre procese existând "dificultăți tehnice obiective". 

"Toți producătorii mondiali de avioane se bazează pe o cooperare internațională largă, furnizori din câteva zeci de țări. Rusia va trebui să facă față singură", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Industriei și Comerțului.

Rostec și-a prezentat planurile pentru noul avion. Ei au planificat să livreze 30 de Superjet-100 până în 2026, dar în privința planurilor referitoare la producția MS-21 gravitează o incertitudine sporită. Au existat constant modificări majore la proiectarea și specificațiile tehnice ale aeronavei MS-21, chiar dacă zborul inaugural din 2017 a fost un succes. 

Potrivit site-ului de știri RBC.ru, MS-21 nu a reușit să atingă parametrii menționați anterior: raza sa a fost redusă de la 5.000 la 3.500 de kilometri, capacitatea de pasageri a scăzut de la 211 la 135. O problemă majoră constă în înlocuirea motoarelor originale ale aeronavei cu Perm PD14, fabricat de compania UEC-Aviadvigatel, care a fost recent lovită de noi sancțiuni japoneze.

Șeful Rostec, Serghei Chemezov, a menționat următoarele: "Testele încă nu sunt finalizate. De îndată ce vom termina testele, vom vedea imediat rezultatele... Suntem în continuare îngrijorați de siguranța noastră, a tuturor, căci vom zbura cu aceste avioane".

Planul inițial de a îndeplini parțial obiectivul lui Putin era livrarea a puțin peste 600 de avioane regionale și de distanțe lungi începând din 2023. Planul respectiv includea: 142 Superjet 100, 270 MS-21, 70 Il-114 și 115 Tupolev Tu-214.

Oleg Panteleev, directorul agenției "AviaPort" a industriei aeriene ruse, a declarat că există o singură opțiune pentru companiile aeriene din Rusia și anume să aștepte aeronavele produse pe plan intern, întrucât nu pot fi importate componente și echipamente pentru aeronavele de producție străină Boeing, Airbus și Bombadier. 

Pantaleev a adăugat că predicțiile inițiale privitoare la producția în serie a acestor avioane au fost prea optimiste, dar, pe de altă parte, întârzierile nu au fost complet neașteptate, deoarece "în aviație, nu decurge totul bine din start". 

"Acest lucru este valabil mai ales pentru Superjet, deoarece avionul a fost dezvoltat inițial în baza cooperării internaționale, iar acum este în esență proiectat din nou", a mai zis Pantaleev. (sursa: Kyiv Post)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.