Noi probe că mafioții sunt protejați de poliție și magistrați: lăsați românii să aibă arme ca să se poată apăra!


Noi probe că mafioții sunt protejați de poliție și magistrați: lăsați românii să aibă arme ca să se poată apăra!

„Ce ne facem dacă liberalizăm regimul armelor de foc și bandiții își cumpără arme?”, mă întreabă mai mulți cetățeni cam prea speriați. Stimați prieteni, în România, mafioții și clanurile au deja arme! Cetățenii onești nu au. 

Am mai scris despre scandalul interlopilor din Țăndărei, care au fost „scăpați” de justiția română: aceștia dețineau arme automate de tip Kalașnikov, clasificate drept „arme de colecție”. După ce au fost achitați, și-au primit armele înapoi.

Ce se petrece în regimul mafiot al Ciumei Roșii (PSD-PNL) este însă extrem de grav: interlopii constată că statul român s-a prăbușit, că nu mai au de ce să se teamă, așa că încep să omoare oameni nevinovați.

Acum câteva zile, copiii unei așa-numite „vrăjitoare” Sidonia au fost eliberați din arestul preventiv, după o crimă fără precedent, filmată: au atacat cu macetele și au înjunghiat de mai multe ori un tată a doi copii, care-și apăra soția de insultele lor. După eliberare, familia a dat o petrecere sfidătoare, transmisă live pe rețelele sociale. „Deci, se poate”, este concluzia logică a tuturor interlopilor. 

O zi după această eliberare – fără precedent, scrie presa – doi tineri au ucis, în plin București, un bărbat care sărise în apărarea unei fete. L-au vânat și l-au bătut până când a murit.  Cine să-i apere pe români când Justiția și Poliția sunt tot mai corupte și mai incompetente? Răspunsul: se apără singuri! Românii trebuie lăsați să-și cumpere arme! 

Și mai este un motiv extrem de important: românii trebuie să se pregătească să se bată cu rușii! Finlandezii și sârbii, țări cu număr uriaș al armelor deținute de civili, s-au bătut exemplar și-n 1914, și-n 1941. În loc ca statul să cheltuie resurse de care are nevoie – nu pentru pensii speciale, sper, pentru instruirea populației, o bună parte din pregătirea pentru folosirea armelor de foc o vor face cetățenii pe banii lor. 

Iar în loc de concluzie vă ofer o informație. Există un site, „Small arms survey”, al unei universități elvețiene, care prezintă date privind procentul civililor care dețin arme de foc, dar și al ratei criminalității. 

Surpriză: România are una din cele mai mari rate ale omorurilor din Europa, dar una din cele mai mici rate de deținere a armelor de foc. Norvegia sau Serbia dețin, la 100.000 de locuitori, de vreo zece ori mai multe arme de foc, dar rata crimelor este incomparabil mai mică decât în România. 

Vă spun: numărul crimelor din România va crește, pe măsură ce statul mafiot devine tot mai obraznic. Singura șansă a cetățenilor obișnuiți este să se înarmeze. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.