Mitul celor “8 ani de bombardamente feroce ale Ucrainei” asupra părții ocupate a Donbasului. Câți civili au murit, în realitate, între 2014 și 2021, în luptele dintre autoritățile constituționale ale Ucrainei și separatiștii pro-ruși sprijiniți de militari ruși deghizați în “apărători” ai așa-ziselor “DNR” și “LNR”

Unul dintre motivele invocate obsesiv de V. Putin atunci când a declanșat invazia la scară largă a Ucrainei a fost ”nevoia” de așa-zisa “apărare” a oamenilor din partea ocupată de ruși a Donbasului, cetățeni care, potrivit dictatorului de la Kremlin, ar fi fost “supuși batjocurii și genocidului timp de 8 ani de către regimul nazist de la Kyiv”. 

Anatomia unei minciuni criminale 

Apoi, cu repeziciune, propagandiștii Kremlinului au întins și ei coarda, inventând narațiunea devenită deja celebră a celor așa-ziși “8 ani de bombardamente feroce ale Ucrainei asupra Donbasului”. 

Drept urmare, de la începutul războiului și până-n prezent, în Rusia au fost organizate sute de emisiuni și așa-zise ”dezbateri” cu scopul precis de a fixa în mentalul colectiv al rușilor ideea că luptele dintre autoritățile constituționale ucrainene și separatiștii FSB-iști pro-ruși sprijiniți de militari ruși deghizați în apărători locali (între 2014 și 2021) au fost, de fapt, un așa-zis ”genocid al Ucrainei împotriva est-ucrainenilor vorbitori nativi de limba rusă”.

În realitate, în partea ocupată și separatizată de Rusia a Donbasului NU au existat “bombardamente feroce ale Ucrainei în zonele civile”, și nici NU a avut loc un “genocid” al est-ucrainenilor vorbitori nativi de limba rusă. Anume Rusia și agentura sa FSB-istă militarizată din Luhansk și Donețsk (foto jos) au fost cele care i-au folosit pe ucrainenii și pe etnicii ruși minoritari din ocupație drept scuturi umane, transformând spațiile publice, spitalele și locurile de agrement în cazărmi și celule de coordonare a atacurilor asupra zonelor libere, controlate de autoritățile constituționale ucrainene din Donbas. 

Mai mult de-atât, cifrele oficiale furnizate chiar de separatiștii ruși privind victimele în rândul populației civile din părțile ocupate ale Donbasului, inclusiv din orașul Donețk, demontează total narațiunile privind așa-zisul “genocid” sau așa-zisele “bombardamente feroce ucrainene neîncetate timp de 8 ani”. 

“Ceea ce se întâmplă în Donbas este un genocid” – o frază rostită de Vladimir Putin pe 15 februarie 2022, cu 9 zile înainte de începerea ostilităților în Ucraina. Ulterior, la începutul lunii martie, dictatorul a vorbit din nou despre “genocid”. Atunci, Putin a insistat că “partenerii occidentali au închis ochii la genocidul comis de regimul de la Kyiv împotriva locuitorilor din republicile din Donbas timp de opt ani”. Cei “opt ani” invocați de Putin sunt unul dintre principalele argumente ale acelora care susțin agresiunea rusă începută în 2014 și transformată, pe 24 februarie 2022, într-o invazie la scară largă.

Publicația rusă sysblok.ru a decis să compare aceste acuzații cu cifre. Și nu cu cifrele occidentale, nu cu cele fluturate de ONU și mai ales, nu cu statisticile oferite de partea ucraineană, pe care mulți din Rusia le vor privi cu neîncredere. Comparația a fost făcută cu cifrele furnizate chiar de autoritățile rusești ocupaționiste din Donbas. La urma urmei, acestea ar avea cel mai mic motiv să ascundă victimele, în condițiile în care acuză în mod regulat așa-zisul “genocid” al populației lor.

Jurnaliștii au documentat statisticile privind numărul de decese militare și civile în Donbas pentru perioada 2014-2021. Toate cifrele sunt preluate din rapoartele anuale ale Ombudsmanului (avocatul poporului) pentru drepturile omului din așa-zisa “Republica Populară Donețk”. Datele furnizate de așa-zisa DNR arată că majoritatea victimelor sunt din primii doi ani de la separatizarea și ocupația rusă - 2014 (2.546 de persoane au murit atunci) și 2015 (1.395 de persoane au murit), atunci când structurile armatei ruse atacau cel mai intens părțile libere ale Donbasului controlate de autoritățile constituționale ucrainene, iar acestea din urmă erau nevoite să riposteze pentru a nu risca pierderea întregii regiuni ucrainene. 

După aceea, intensitatea conflictului a scăzut, iar numărul victimelor a devenit mult mai mic. În 2016, au murit doar 348 de persoane, în 2017 - doar 278 (dintre care numai 32 erau civili, restul erau militari FSB-iști separatiști și militari ruși deghizați în apărători locali), în 2018 - doar 154 (și numai 19 civili), în 2019 - doar 160 (și numai 9 civili), în 2020 - doar 44 (și  numai 9 civili), în 2021 - doar 77 (și numai 7 civili). Pentru comparație, aproximativ 90-100 de persoane pe an mor în accidente rutiere pe teritoriul controlat de autoritățile separatisto-ocupaționiste ruse din Donețk.

Un genocid presupune anihilarea totală sau parțială a unui întreg grup etnic sau religios. Putem numi “genocid” un conflict lent în care au loc câteva zeci de decese militare și mai puțin de o duzină de decese civile pe an? Merită să se “încheie” un astfel de conflict prin lansarea unor ostilități la scară largă, în care orașe întregi sunt distruse și zeci și sute de mii de oameni sunt uciși? (detalii AICI)

În realitate, nu există nicio dovadă că măcar ar fi existat o intenție de “exterminare sistematică” a locuitorilor din Donbas de către Ucraina. De asemenea, organizațiile internaționale nu au identificat nicio dovadă care să susțină că au avut loc masacre deliberate pe o bază etnică. În special, din 2014, misiunea specială de monitorizare a OSCE nu a găsit nicio dovadă a uciderii în masă a civililor în Donbas.

În plus, diverse rapoarte ale Înaltului Reprezentant al ONU pentru drepturile omului descriu aproape toate încălcările drepturilor omului în Donbas, dar acestea sunt foarte departe de a fi calificate drept genocid. 

În același timp, este clar din conținutul rapoartelor că, în majoritatea cazurilor, grupurile armate ale așa-numitelor “DNR” și “LNR”, și nu partea ucraineană, au fost responsabile pentru încălcările drepturilor omului. (detalii AICI)

Carta ONU confirmă că Federația Rusă a declanșat în 2014 războiul împotriva Ucrainei și este responsabilă pentru milioane de ucraineni care au devenit refugiați. Rusia a fost cea care a împiedicat prelungirea mandatului misiunii speciale de monitorizare a OSCE în Ucraina. (detalii AICI)