De ce a eșuat procesul comunismului? (câteva răspunsuri)

1. Pentru că, altfel decât în cazul nazismului, condamnat de învingătorii militari și parțial morali, vezi URSS, comunismul, instaurat la rândul lui cu forța, a căzut non-militar, ci societal. Oricât de mult au fost implicate armatele, serviciile, la noi și în alte părți.

2. Cu alte cuvinte, în afara procesului organizat spontan la Târgoviște, cu suita de dezinformări între timp cunoscute, având drept unic scop lichidarea fizică a cuplului din vârful statului, în rest, justiția a evitat să fie prea aspră, condamnările fiind pe măsură.

3. Legal și istoriografic, lipsa de direcție s-a văzut și se vede în tergiversarea dosarelor revoluției din decembrie 1989 și a mineriadelor de după. Așadar: am început cum s-a putut mai prost. Cu o execuție și două amnistii în grup masiv.

4. Apoi, încercările la nivel european de a face uz de lustrație s-au lovit de chiar statele europene, inclusiv de unele foste comuniste, care au readus aminte că problema vinovăției penale este una personală, nu de categorie socială, etnică sau de altă natură. Nu este colectivă.

5. Reformele statului de drept, cam peste tot în Europa de Est, s-au derulat cu sincope, cu perioade de restaurație politică și pe un fond de insecuritate socială. Abia după 2000, după aplicarea noilor coduri la noi s-au putut face plângeri penale privind victimele comunismului.

6. Amnistiei de drept, nedeclarate ca atare, i-a urmat în orice caz cea de fapt, biologică. Făptașii au murit nederanjați în paturile lor, iar victimele tratate cu condescendența față de cineva care s-a născut în timpul care nu trebuia și eventual în țara greșită. Ghinion.

7. Mutarea accentului procesului comunismului, din ce în ce mai simbolic, din sfera juridică în cea moral-memorială a reprezentat pecetluirea abuzului istoric, cu toate că, tot juridic, crimele împotriva umanității nu se prescriu.

8. Unii s-au stins între timp, alții s-au născut. Cei din țară, veniți pe lume după 1990, trăiesc într-o Românie care nu le-a arătat suficient ce înseamnă prețul libertății de care ei fac uz și frecvent abuz. Când nu știi cât i-a costat pe alții, nici nu ești curios să-i cunoști.

9. Ar mai fi de făcut ceva cu sens de acum înainte? Da! Educație memorială ca fundament inconturnabil al educației civice. Dreptul la vot trebuie legat mai strâns de dreptul la memorie. În ciuda celor care, din interes, cinism sau idioție, spun că oricum nu mai contează.

10. Va conta însă. În logica memorială a societăților, faptul că un eveniment/o perioadă nu reprezintă un moment de calitate, arătând ce se întâmplă cu omul furat de libertate, deschide calea către inconștiența cantitativă care pregătește următoarea catastrofă.

Doxa!