Educația și oamenii cavernelor

Daniel David este o panaramă globalistă, un soroșist infect pregătit de servicii ca să distrugă Școala. Un manelist al Educației. „Guță” de la Învățământ. Vai de noi!

Cam așa arată toate mesajele celor care se numesc „de dreapta”, conservatori, creștini, suveraniști, patrioți, naționaliști etc. 

Frenetic, toată lumea aplaudă. Like-uri, share-uri, comentarii apreciative. Dacă în propoziție apar și atribute precum „scursură”, „târâtură”, „scroafă”, „târfă” etc., succesul este garantat! Devine viral, iar încurajările sunt pe măsură! „I-ai dat KO!”, „Moamă ce i-a zis-oooo...”, „Ce jeg infect!...”

Aici suntem după 35 de ani:

Când cineva își bate joc (a câta oară?) de Educație, de viitorul copiilor și al tinerilor noștri și, în definitiv, de viitorul Națiunii Române, noi răspundem ca oamenii cavernelor: cu sulițe, cu pietre, cu injurii. Mă rog, cu „plăcuțe suedeze” adaptate contextului. 

Și atât. 

Înjurăm cu talent și refulăm în spasme, irosind revolta de moment pe manifestări care doar eliberează presiunea acumulată și dau senzația frivolă că „se face ceva”, că „măcar cineva zice ceva”. Este ca și cum am aplica un plasture pe o plagă deschisă.

Când erau în faza de dezbatere publică legile educației în 2023 (Legile România Educată) am contactat mai toate organizațiile mari care se revendică a fi „de dreapta”, conservatoare, creștine etc. Sau ce o fi vrând ele să pară că sunt. Răspunsul a fost unanim: Nu ne băgăm, că e prea greu, lupta e pierdută, masonii au câștigat, bla-bla. Zero. Pauză. 

Marii bărbați patrioți apărători ai acestui neam se mai iau doar de vreun profesor care comite câte-o gafă, cât să își justifice existența și activitatea, dar niciodată nu se iau de sistem, nu pun punctul pe i, nu deranjează cuiburile de viespi. Ai zice că zona „de dreapta”, conservatoare, creștină, suveranistă, etc. este înrobită de o combinație nefericită de neputință și neștiință, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte de niște colonei și generali abili care în mod voit au misiunea să nu se facă nimic concret și pentru care dezastrul actual al societății civile „de dreapta” este doar parte dintr-un film, pentru că dacă erau pe bune „băieți buni” nu ar fi băgat bețe în roate celora care puteau face ceva serios.

Iar oamenilor cu bune intenții le lipsește dreapta socotință și capacitatea de a înțelege că nu cu petiții on-line se schimbă lucruri, ci nu planuri concrete și oameni bine-pregătiți pe intervale de 5-10-20 de ani cel puțin.

În 35 de ani, „dreapta” din România nu a creat niciun think-thank, adică o organizație care să fie capabilă să realizeze analize concrete asupra politicilor publice în diversele domenii ale vieții sociale: economie, educație, sănătate, justiție, apărare etc. 

„Stânga” are în schimb zeci de astfel de organizații bine finanțate, care lucrează extrem de profesionist, cu oameni bine formați, salarizați, care știu ce vorbesc și care au experiență serioasă în a propune și modifica legi, hotărâri de guvern și ordine de ministru, care dau „dreptei” bătăi de cap și la care „dreapta” răspunde doar cu petiții on-line panicarde sau cu comunicate de presă care nici măcar nu sunt trimise la presă și care vin din partea unor organizații (unele aproape) fantomă, care nu sunt considerate demne de luat în seamă de niciun actor politic. 

Exact în aceeași cheie, iei orice „candidat” așa-zis „de dreapta”, „creștin”, „conservator” la fotoliul de ministru al Educației și te aburește cu cuvinte frumoase despre cum ar face el ca Spiru Haret în 2025, dar nu are habar care este structura ministerului, care sunt organismele care funcționează pe lângă el și dacă pentru o anumită schimbare îți trebuie lege sau un banal ordin de ministru. 

Ce planuri concrete de reformă a propus „dreapta”? Câte organizații reale și serioase există în societatea civilă „de dreapta”? Câte redacții asumate „de dreapta” există? Câți specialiști în economie, educație, sănătate are „dreapta”? Câți finanțatori asumați pentru organizații cu profil „de dreapta” avem? Zero.

Aici suntem. Doar refulări pe Facebook care dau impresia că „se face ceva”.

Dacă aș fi vrut și eu să mă alătur așa-numiților formatori de opinie și corului de care doar înjură și face glume, nu numai că aș fi fost scutit de presiuni și probleme, dar aș fi fost chiar susținut de ambele tabere. Unii pentru că aveau încă o falsă opoziție împotriva căreia să lupte, alții pentru că aș fi fost aliatul luptei lor inutile.

Însă tratarea vieții noastre social-politice cu maturitate, cu așezare, cu discernământ, cu poziții calitative, expunerea unor detalii cruciale, precum și acțiunile punctuale și care produc rezultate reale sunt lucrurile de care se tem atât corifeii „progresismului”, cât și cei ai „suveranismului”.

Pentru că și unora, și altora, nu le mai ies filmele în care trebuie să fie doar anumiți oameni, care să lupte doar cu anumite arme.

Eu mă străduiesc de cel puțin 12 ani, prin activitatea mea publică și din societatea civilă (aia reală) să arăt că oamenii cu vederi de dreapta din această țară se pot exprima civilizat și pot produce rezultate. În limita resurselor financiare și umane de care am dispus, împreună cu colegii mei din Liga Studenților (LS IAȘI), am reușit acest lucru. 

Dacă credeți că acest efort merită susținut și continuat, vă rog să vă împărtășiți gândurile printr-un mesaj în privat.