Tentativa loviturii de stat

Dacă tentativa loviturii de stat este confirmată definitiv și irevocabilă de către instanță, cu închisoarea aferentă pentru actorii ei, dar nu cu suspendare sau doar cât o bursă doctorală de trei-patru ani, atunci este momentul, cel mai târziu, ca AUR și cei de teapa lor trebuie să fie scoși în afara legii.

Asta nu înseamnă că România nu are însă nevoie de un vehicul politic capabil să exprime rezervele legitime față de politici ideologice, față de strategiile prin care țesutul social, bazat pe repere și valori, este și mai deșirat decât deja, demografic și nu doar, se află la ora actuală. 

De la moartea PNȚ-CD, dincolo de reclamarea de către PNL a unui centru-dreapta destul de subțire, scena noastră publică a fost intoxicată doar cu produse gen PRM sau AUR menite să discrediteze orice coagulare onestă, capabilă să guverneze, a creștin-democrației.

Cum am tot spus în ultimile decenii, din perspectivă social-teologică este foarte bine că nu am cedat ispitei formării unui partid ortodox, chiar dacă, de formă și frecvent blasfemiator, dar mereu fraudulos, a fost mai tot timpul invocată demagogic credința. 

Ghinionul, ca să zic așa, al suveranismului nostru rezidă în faptul că România nu este nici Germania și nici Anglia, dar nici SUA. Orice import de false agende - de la numărul mare de străini la ideologia de gen - se dezumflă la contactul cu realitatea și bășcălia autohtone. 

Dar, revin: latura aceasta identitară, fără a cădea în excepționalism, accentuat morală, fără a fi ipocrită, pro viață și în general în favoarea firescului, cum mai poate fi el azi definit, nu mai are voie să fie confiscată electoral de unii de teapa lui CG, GS, CT (too late!), MN (oricâte plângeri ar face la CNCD,) SL (cu toată filosofia lui) sau GB (cel cu steaua) și câți o să mai apără. 

Nu mai ține, simplu spus, rețeta. Măcar din două, aparent simple, dar zdrobitoare motive. Primul: în caz de apărare a țării, în fața inamicului ai nevoie de determinare, nu de lozinci. Adică de ethosul cultivat nu prin lege sau constrângeri, prin manipularea "pozitivă", ci prin politici inteligente. Al doilea: capitalul, da, acela din logica nemiloasă al căruia credea că poate ieși Ceaușescu odată cu plata datoriei externe. Fără fluxul de bani, dezvoltarea, prosperitatea și serviciile minime se opresc, trăind o scurtă vreme din picăturile de pe țeavă.

Că aminteam de dictator, "patriotismul" lui, subliniat de tot felul de agarici, dar și de nostalgici prinși în mrejele unui guru sau fascinați de dansul voluptos al zeiței vânătorii, este fix ceea ce ar dori să aplice azi auriștii. Adică, în termeni concreți: izolaționism - chestiunea cu treburili interne, cu "noi suntem români!"... - și puterea fără limită, totală, pe viață și transmisibilă dinastic, chiar dacă nu și prin cosangvinitate. Acesta este "patriotismul" rezerviștilor din serviciile de forță, al mercenarilor și al tuturor celor care în fața României au vise erotice de mărire, nu respectul pe care patria lor îl merită. Fără declamații valahalice. 

În acest moment, care corespunde, dincolo de vorbele mari, unei reale reașezări a hărții lumii cu consecințe încă imposibil de anticipat pe termen lung, noi, românii, o populație relativ mică numeric, în continuă descreștere, dar cu o geografie binecuvântată la propriu, înzestrată din plin, plasați cum s-a tot spus metaforic, dar în fapt crudă realitate, între lumi și imperii, am avea nevoie, da, de o nouă clasă politică, dar pe alte coordonate. 

Fără înnoirea, alta decât prin schimbarea măștilor, identităților politice, fără revenirea unora, mai vechi sau chiar istorici, la făgașul propriu, cum și fără construcții altele decât cele de laborator nelegitimat prin vot - România nu va mai avea nevoie nici de dușmani militari și nici de inflație economică. Se va autodesființa. Iar asta nu la nivel de secole, ci doar de câteva luni. 

Doxa!