Sunt naționalist!

„La curgerea Prutului meu

Nu pot nici măcar să asist.

Totuși

Viața mi-i dragă,

Merg spre dânsa grăbit.

Sunt na-ți-o-na-list!”

(Grigore Vieru)

De la Podul de Flori și până azi, am trecut Prutul de sute de ori. 

Nu voi povesti despre tristețea care se acumula la fiecare trecere și nici despre umilința care mai e prezentă și azi. Să mergi la mama ta și la poartă să fii întrebat „Unde pleci?”, e ceva deosebit de umilitor. Nu intri în casa ta cu pașaport de cetățean străin.

Ne-am acomodat cu această stare rușinoasă și ne-am adaptat la sindromul Stockholm, doar că un sindrom „modificat genetic”.

Dar despre altceva vreau să vă vorbesc. 

Zilele acestea am trecut frontiera pe la vama (chiar și mâna refuză să scrie acest cuvânt) Costești – Stânca. Până mai ieri puțin atrăgeam atenția la contrastele izbitoare dintre ascensiunea României și căderea în hău a Republicii Moldova. Precum se rupe în două continentul african, la fel și în interiorul unuia și aceluiași neam – neamul românesc, se cască o prăpastie tot mai mare și mai mare.

De altfel, accesul deschis cetățenilor pe barajul Costești-Stânca este copilul meu de suflet. Ca viceprim-ministru am insistat „obsesiv” ca să fie deschisă această trecere dintre frați. Am fost admonestat de către Lucinski, președintele RM la acea vreme, care era categoric împotrivă. Împreună cu colegii mei deputați din Convenția Democratică, în primul rând cu președintele subcomisiei parlamentare de ecologie dl Alecu Reniță, am răscolit tot spațiul ex-URSS să identificăm, să găsim proiectanții barajului Stânca-Costești. După multe căutări, am dat de proiectantul-șef care, spre bucuria noastră era în viață. 

Am trimis emisari la Odessa la proiectantul-șef al impunătoarei construcții hidrologice cu rugămintea să explice publicului larg despre caracteristicile tehnice ale barajului. Acesta a declarat reporterilor televiziunii moldovenești că barajul a fost construit conform standardelor militare, pentru tancurile rusești, iar riscul că s-ar putea deteriora sub greutatea unor camioane este egal cu zero. Pentru cei neinițiați: pentru construcția digului România a cheltuit 60 tone de aur!

Ajungând în localitatea Stânca, am fost străfulgerat de un gând.

Republica Moldova se află în convulsii sau chiar în agonie...

Dincolo de faptul că ocupantul rus a lucrat și lucrează fariseic și perfid ca românii de la Est de Prut să fie „făcuți” moldoveni, să-și piardă identitatea lor românească, statul moldovenist piere economic și fizic.

Trecând prin satul Stânca, mi-a atras atenția ceva ce nu văzusem în nicio localitate traversată din stânga Prutului. Am văzut VIAȚA. Am realizat că această localitate pulsează. Pe stradă oameni prinși în activități, case în construcție, drumul asfaltat și trotuare după standardele europene. 

Pe traseul Stânca-Botoșani, localitățile prin care am trecut erau la fel. Se deosebeau fundamental de ceea ce văzusem ceva timp în urmă în Republica Moldova. Elementul de bază era VIAȚA. Acestea nu aveau case părăsite, geamuri bătute în scânduri și porți ruginite, care demult nu mai fusese deschise. 

Pe de altă parte, reținusem un tablou trist, când traversam ultima localitate din stânga Prutului, satul Păscăuți. 

Recent, fusese asfaltat drumul central. Un peisaj dezolant. Am avut impresia că am fost teleportat în anii 80 ai secolului trecut. Nici tu asfalt, nici tu trotuar. Pe marginea drumului, un șir de case părăsite. Nicio casă în construcție. Un fost magazin lăsat în paragină. Pentru cine acest asfalt nou? 

Și pentru a-mi întări concluziile, la marginea Păscăuților, am zărit în cârje două babe cu două vaci. Singurele ființe umane pe care le-am întâlnit în acea dimineață de toamnă. Parcă spuneau: „E tot ce a mai rămas în sat...”

La modul general, în Republica Moldova mortalitatea depășește cu mult natalitatea. În anul 2050 vom fi mai puțini de 1,5 milioane. 

De câte ori să mai trag clopotele în spațiul public și să avertizez conaționalii că statul moldovenist nu are perspectivă și moare lent împreună cu aproape trei milioane de suflete? De ce nu se aude?

(Valentin Dolganiuc, votant al Declarației de Independență față de imperiul rusesc)