Singurătatea ”boierilor minții”. Și noua identitate națională clădită cu atâta efort și cheltuială subvenționată de editura de stat Humanitas

Mihnea Măruță spune că avem nevoie de o nouă identitate națională pentru secolul XXI, care ar trebui să fie așaaa, căldicică, să fie ceva cu Europa, dar și românii sunt și ei puțin eroi prin Europa - nu mult! - dar și ei pe acolo. Adică mă-nțelegi, să nu fie cu protocronism, să fie o nouă identitate națională – dar nu cu protocronism!

În primul rând noi avem deja o nouă identitate națională pentru secolul XXI, clădită cu atâta efort și cheltuială subvenționată de editura de stat Humanitas și toată șleahta boierimii minții. Este o identitate post-modernă de factură balcanică, un delir caragialesc clădit pe impostură, falsificări și minciuni care a reușit să disloce identitatea națională. După 30 și ceva de ani în care li s-a spus românilor că sunt mizeria Europei – ghici ce? românii au început să se creadă mizeria Europei. Adică în acest moment avem o pătură intelectuală majoritară care urăște românii cu o ură fierbinte.

Este o identitate confuză și psihotică, purtătorii ei ar vrea să fie și ei cineva în istorie, însă sunt ferm convinși că sunt niște gunoaie la scară istorică europeană. Ar vrea să fie recunoscuți drept „europeni”, însă se biciuie cu îndârjire promovând tot felul de falsuri delirante despre cât de mizerabil este neamul românesc. Manifestarea clinică a acestei psihoze o vedem în noua generație de politicieni în jurul vârstei de 40, 40 și ceva de ani – oameni ferm convinși că au descoperit hrisoavele secrete de la Vatican când aud de Simion Dascălul. E o boală veche, Mircea Cărtărescu povestea prin anii 90 că el în timpul dictaturii ceaușiste doar cu trupul trăia în România, mintea lui sălășluia în America anilor 60. Pe bună dreptate adăuga un comentator avizat: saloanele de specialitate au fost dintotdeauna pline cu oameni a căror minte hălăduiește pe cele mai vesele coclauri.

În al doilea rând îl înțeleg perfect pe Mihnea Măruță când dă glas unei spaime profunde a elitei actuale: identitatea asta psihotică a dus la o ruptură socială majoră. Boierii minții, în disprețul lor superior față de „mahalaua ineptă” își cam dau seama că au rămas singuri. Vorba lui Lăpușneanu: „Proști, dar mulți!” Nimeni nu vrea să moară pe front pentru Cărtărescu, să zicem, dar puteam lua orice alt nume din șleahta boierilor minții – clar că nu pentru Cărtărescu personal, dar măcar pentru ideile promovate de el. Fie doar și pentru simplul fapt că marea majoritate habar nu are cine este Cărtărescu (sau oricare altul/ alta din noua boierime culturală de partid și de stat). (Eventual un tânăr care citește știri ar putea spune „Cărtărescu e moșul ăla care nu câștigă premiul Nobel”). Prin anii 90 – începutul anilor 2000 mai știa o mare parte din societate cine e Pleșu, Liiceanu, Baconschi etc. În ziua de azi pe cei sub 30 de ani pur și simplu nu-i interesează numele astea, iar dacă prin cine știe ce aliniere bizară a zodiilor le-ar ajunge în fața ochilor un tik-tok cu Pleșu reacția lor va fi de respingere instantanee. Noua generație are un strat protector față de ideologia Humanitas.

De fapt Mihnea Măruță nu vrea să ne spună în clar că se teme de clădirea unei noi identități culturale românești în afara controlului boierimii culturale optzeciste. Care boierime culturală optzecistă a târât în secolul XXI sub formă unei cvasi-religii cadavrul unei teorii eșuate și eronate de la sfârșitul Primului Război Mondial, sincronismul lui Lovinescu. Mihnea Măruță dă de înțeles că ar vrea să reactiveze paradigma confruntării culturale dintre sincronism și protocronism în cadrul clădirii unei noi identități naționale românești. Doar că exact asta a făcut boierimea culturală optzecistă: a manipulat confruntarea sincronism versus protocronism și a creat o societate dezbinată și psihotică. Să reluăm exercițiul ăsta sperând că vom obține un rezultat diferit mi se pare o propunere neserioasă.

Frumos este că spulberarea monopolului creat de boierimea culturală optzecistă deschide posibilități către o eliberare din paradigma sincronistă care în prezent mai e ținută în geam cât să păcălească poștașul să vireze subvenția.