Călin Georgescu și interferența rusă: Nicușor Dan anunță că deține materialele incriminatoare, în baza cărora decizia CCR de a anula alegerile din 2024 a fost "perfect justificată". Președintele aduce în discuție bizara viață dusă de Georgescu la Viena


Călin Georgescu și interferența rusă: Nicușor Dan anunță că deține materialele incriminatoare, în baza cărora decizia CCR de a anula alegerile din 2024 a fost "perfect justificată". Președintele aduce în discuție bizara viață dusă de Georgescu la Viena

Președintele Nicușor Dan a declarat duminică seară la România TV că instituțiile statului au documentat în ultima vreme mult mai bine cazul interferenței ruse în alegerile prezidențiale din 2024, iar "multe din lucrurile care la momentul anulării alegerilor păreau niște ipoteze, au fost între timp dovedite că sunt exact așa și că atât decizia CCR, cât și concluziile CSAT de atunci au fost perfect justificate".

De asemenea, Nicușor Dan a afirmat că deține informații referitoare la fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu, inclusiv despre dubioasa perioadă în care acesta a locuit la Viena, stând "câțiva ani fără să facă nimic", nefiind clar pentru opinia publică din ce bani. 

Jurnalist: Ce ați reușit să aflați despre Călin Georgescu în toată această perioadă? Și încă o chestiune, nu știu dacă ați remarcat, Călin Georgescu îl atacă frecvent pe Ilie Bolojan, iar pe dumneavoastră evită să vă atace. Aveți vreo explicație pentru care se întâmplă asta sau nu ați sesizat? 

Nicușor Dan: Nu am sesizat. Mi se par, bineînțeles, niște rapoarte de presă. Și da, am strâns multe materiale. A fost una din promisiunile pe care le-am făcut în campanie, că vom lămuri ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie-decembrie anul trecut. Am strâns multe materiale pe mai multe paliere, inclusiv biografia domnului Georgescu, inclusiv ceea ce anul trecut la alegeri erau cumva niște suspiciuni și între timp am documentat mult mai bine interferența rusă. La momentul potrivit vom ieși cu o sinteză din toate materialele acestea. 

Jurnalist: În acest raport privind alegerile și anularea alegerilor, ne întreba cineva, vor fi puse și stenograme? Ce au discutat liderii țării în momentul în care au anulat alegerile?

Nicușor Dan: Sigur, dacă este nevoie, dar, așa cum văd eu lucrurile astăzi, în momentul acela noi aveam o cunoaștere relativ limitată despre fenomenul de interferență rusă. În titlu general, instituțiile statului știau că sunt niște site-uri care propagă niște informații despre care au crezut că nu pot influența mai mult de 4-5-6% din publicul din România, nicidecum rezultatul pe care l-am văzut cu toții. În prezent, față de discuțiile pe care le-au avut atunci, lucrurile sunt mult mai clare. Avem rapoarte ale multor țări europene, cu servicii de informații foarte solide, care spun că există un fenomen sistematic de manipulare, dezinformare al Rusiei în Europa. Avem foarte multe exemple și de acțiuni cibernetice, și de campanii de manipulare și dezinformare. Așadar, în cadrul acesta, lucrurile devin mult mai ușor de înțeles decât ceea ce părea destul de ciudat, neobișnuit în momentul imediat de după alegerile din noiembrie. 

Jurnalist: Pe baza acelei discuții din CSAT, până la urmă ce informații aveți despre ceea ce s-a discutat atunci? Știți tot ce s-a discutat la momentul respectiv? 

Nicușor Dan: Da, desigur, este un dosar pe care l-am citit și eu. Și ce vreau să spun este că multe din lucrurile care la momentul acela păreau niște ipoteze, au fost între timp dovedite că sunt exact așa și că atât decizia CCR, cât și concluziile CSAT de atunci au fost perfect justificate. 

Jurnalist: La dosarele lui Călin Georgescu cum vă uitați? Ați văzut că merge săptămânal la autorități, la poliție, la tribunal...

Nicușor Dan: Am niște informații despre ce s-a întâmplat după, cu gruparea Potra, cum au încercat să vină în București. Însă, mă interesează mult mai mult, și cred că și pentru români e interesant, biografia acestui personaj, cum a stat câțiva ani la Viena și nu a făcut nimic. Sunt niște lucruri pe care o biografie de om normal...

Jurnalist: Cine l-a finanțat la Viena adică?

Nicușor Dan: Niște lucruri, da, adică oamenii normali nu sunt în poziția asta, să stea câțiva ani fără să facă nimic. 

Vedeți video de la minutul 38:24:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.