Simple gânduri

Imperiul rusesc s-a prăbușit la 25 decembrie 1991, dar milioanele de „homo sovieticus”, care au rămas în fostele colonii unionale, au îmbrăcat haine naționale, iar în R. Moldova acea specie invazivă, parazitară și fariseică, s-a reciclat în dodo-șor-voroniști, în ciobani-tarleviști, în democrați-lucinschiști, în liberali-urecheaniști, în dughiniști-roșkiști, oportuniști-europeniști etc.

Nu poporul luptător, nu nucleul intelectual românesc mânat de Idealul reîntregirii naționale, au venit la putere după Declarația de Independență din 27 august 1991, ci populația de „homo sovieticus” înregimentată în partide românofobe al căror scop a fost și a rămas refacerea imperiului și a „lumii ruse”. Caracteristica de bază a „națiunii civice”, a speciei invazive, parazitare și fariseice de „homo sovieticus” lăsată de Moscova pe pământul Basarabiei se rezumă la ura neîntreruptă față de adevăr și de rădăcinile românești ale băștinașilor, deopotrivă cu teama uriașă de a nu fi lichidată frontiera artificială de pe Prut, iar R.Moldova să evadeze din „lumea rusă”.

Restul ce a urmat după revanșa comunist-agrariană din 1994 – privatizarea proprietății de stat de către un clan mafiot din vechea-noua nomenclatură, corupția sistemică, furtul miliardelor, viața de lux exorbitant a milionarilor cu patru clase neterminate, abuzurile și îmbogățirea peste măsură a guvernanților incompetenți, sărăcirea, înșelarea și umilirea alegătorilor – fac parte din modelul imperial și recompensele oferite „speciei locale” de către stăpânii de la centru pentru păstrarea și perpetuarea statului moldovenesc.

Am extins nepăsarea, tăcerea și lipsa de atitudine de la nivel individual la nivel colectiv pentru a înțelege și vedea mai de aproape „performanța” populației de a alerga încontinuu timp de peste trei decenii și a nu se mișca din locul, unde a lăsat-o „stăpânul”.

O contribuție majoră la întărirea „națiunii civice stataliste” și a sistemului politic de promovare a nulităților, incompetenților și lingăilor de partid în posturi decisive din cele mai importante domenii, aparține Uniunilor de creație, care s-au rupt de popor, au dezertat de pe câmpul de luptă și au abandonat obiectivele de bază ale Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din perioada 1986-1992, aruncându-se în goană după privilegii de clan, premii de stat nemeritate sau îndemnizații viagere imorale, nemuncite (cu foarte mici excepții pentru merite reale).

Puținele produse documentare sau artistice de valoare despre dramele Basarabiei românești și renașterea populară, produse care au apărut în spațiul public după 27 august 1991, sunt rodul muncii individuale și a responsabilității unor veritabili creatori și intelectuali în fața istoriei naționale și a poporului.

Uniunile de creație, în forma lor actuală, sunt epave ale trecutului comunist dominate de clanuri, care servesc nu societatea, ci nomenclatura de la guvernare și pe sine, evident, contra mai multor privilegii, de care contribuabilul de rând habar nu are.

Fără apariția unei generații noi de intelectuali, dornică să se situeze în fruntea populației decepționate și neputincioase să se organizeze, o generație care să-și asume destinul Basarabiei românești, nu văd șanse reale de a renaște și a reveni Acasă, în România, Europa și NATO. Evident, dacă nu se produce un „cutremur” continental în urma căruia libertatea, demnitatea națională și hotarele țărilor europene să fie trasate de negustori și traficanți de popoare. Cum s-a mai făcut la Moscova pe 23 august 1939 și la 4-11 februarie 1945 la Ialta.