Ora reformei. Fără majoritate

Recent, Ilie Bolojan a fost ironizat de o parte a presei pentru un presupus ceas scump. Un ceas care, în realitate, nu concurează cu cele ale lui Grindeanu. Și totuși, dacă discuția nu era despre ceasul de la mână, ci despre ceasul reformei?  

Vă mai aduceți aminte când, Bolojan a ajuns premier, iar după ce Ciprian Ciucu a câștigat Primăria Capitalei, optimismul a fost aproape molipsitor? Se vorbea despre tandem, despre sinergie, despre facțiunea bună din Partidul Național Liberal care, în sfârșit, urma să câștige nu doar intern, ci și în realitate. Reformă cu program, reformă cu ceas, reformă la minut! Se mai întâmplă să fii și naiv, nu? 😀

Bucuria s-a evaporat repede. Mult mai repede decât entuziasmul de campanie. Pentru că, deși Ciprian Ciucu este instalat de mai puțin de o lună la Primăria Capitalei, a dat deja peste niște probleme pe care, la Sectorul 6, nu le-a cunoscut aproape deloc. Acolo avea majoritate. Acolo avea pârghii. Luna de miere a celor 5 ani la Sectorul 6 s-a terminat. La Capitală, însă, ceasul nu ticăie pentru el. Nu are majoritate. Proiectele nu trec. Reformele stau blocate de PSD. Welcome to reality, Cipri!

Eu am scris acum două luni în articolul "Ciprian Ciucu - reformistul de porțelan" că Ciucu este cel mult un administrator bun, dar un politician slab. Și nu e o insultă. Porțelanul e frumos, e curat, dar se sparge ușor când îl pui în mijlocul unei bătălii. Că doar nu degeaba a spus la Vila Lac "Mă ia capul! Nu știu cât o să mă mai țină balamalele să fiu singur!".  

Din postura mea de muritoare de rând, de om care se uită atent și nu confundă speranța cu analiza, am spus atunci un lucru simplu: Ciprian Ciucu nu este politician.

Și, într-un ecosistem dominat de Thuma, Gorghiu, Baciu, Bode, Turcan, de găști vechi, când ADN-ul organizației a suferit mutații prin transfer politic de material genetic de la PSD, orice tratament ulterior devine doar simptomatic, nu curativ.  

Și totuși, întrebarea rămâne: ce-i oprește pe doi oameni cu intenții bune, cu rezultate măsurabile în ograda lor, să dovedească faptul că pot fi nu doar administratori cuminți, ci și politicieni buni ai propriului partid? Pentru că, dincolo de stângăciile deja vizibile și de modul uneori straniu în care aleg să evite confruntarea cu mafioții politici, realitatea e alta: tandemul care trebuia să fie powerful pare astăzi singur. Izolat. Fără plasă de siguranță.

De când un penal condamnat pentru corupție ca Thuma, cu etică și moralitate discutabile din start, ajunge mai puternic decât doi oameni care au demonstrat că pot construi și care au arătat clar că nu sunt ca el?

De când un plagiator incapabil să lege coerent două idei, ca Bode, mai are pretenția de a fi relevant în partid?

De când un personaj care n-a trecut niciodată printr-un concurs real, ca Rareș Bogdan, încă e citat cu sfințenie de presă, ca și cum ar fi o autoritate?

Și, mai ales, ce anume îi oprește, concret, pe acești doi oameni să arate că vor reformă, chiar și fără majoritate?

Ce îi oprește să publice contractele cu presa moștenite de la administrațiile anterioare?

Ce îi oprește să iasă public și să spună, cu nume și prenume, cine sunt vinovații pentru degradarea partidului?

Ce îi oprește să vorbească direct cu membrii simpli și să le ceară un vot de încredere pentru ca Partidul Național Liberal să mai conteze în 2028?

Ce îl oprește pe Ciucu să explice limpede ce nu funcționează în Consiliu și cine sunt tartorii care blochează totul?

Pentru că reforma nu începe cu majoritate. Reforma începe cu curaj. Iar curajul nu se votează, se asumă.

Dacă până la rotativă Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu nu reușesc să arate că pot face reformă pe bune și că sunt în stare să se ia la trântă cu mafioții adevărați, chiar și fără susținere în partid, atunci lucrurile devin foarte simple. Pentru că sprijinul intern se negociază, dar sprijinul popular se câștigă. Iar sprijinul popular, la un moment dat, ajunge să conteze mai mult decât orice majoritate artificială.

Dacă nici asta nu se întâmplă, vom asista la ceva ce partidele evită de ani de zile: demontarea mitului administratorului bun. Nu pentru că administrația n-ar conta, ci pentru că s-a dovedit, încă o dată, că un administrator bun care nu e și politician rămâne blocat. Bun la pavat, slab la bătălii.

Și atunci va trebui spus pe șleau: partidele nu mai pot trimite oameni competenți din administrație și să-i lase singuri, în timp ce la centru rămân aceiași jucători vechi, antrenați doar în combinații. Liderii politici trebuie crescuți la centru, oameni care să știe să facă politică, nu doar să evite conflicte. Administratorii buni își au locul lor, în teritoriu, acolo unde chiar pot face treabă, nu în rolul de scut uman pentru un partid care nu vrea să se reformeze.

Dacă acest tandem de doi administratori buni nu reușește să fie și un tandem politic, atunci mitul se sparge.  

Până atunci, am să spun cu foarte mare bucurie, lipsită de cinism, văzând că lui Ciprian Ciucu totuși nu-i reușesc pasele:

Dragă Ciprian Ciucu, în sfârșit știi cum este să te simți și să fii userist! Bine ai venit la noi în echipă. Când chiar ai nevoie, când chiar ești hotărât să faci reforme, dă-ne un telefon. 😎

Lucia-Maria Udrescu este economist, contabil & auditor financiar, doctor în contabilitate. Cetățean care nu stă deoparte.