Se împlinesc 45 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului Dumitru Uță, doctorul fără de arginți al închisorilor comuniste. S-a dedicat tuturor, vindecând traumele fizice și sufletești ale fraților de suferință. Când i s-a ivit posibilitatea eliberării, a refuzat-o, pentru a le rămâne alături

Liga Studenților – LS Iași amintește că se împlinesc 45 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului Dumtru Uță, doctorul fără de arginți al închisorilor comuniste din România. Vă prezentăm postarea LS Iași: 

”Născut la Caracal pe 11 decembrie 1915, Dumitru Uță a fost deținut politic timp de 23 de ani în Aiud, Gherla, Alba Iulia, Cluj, Poarta Albă. A fost arestat pe când era student la Facultatea de Medicină din Cluj, fiind încarcerat de toate regimurile totalitare din România secolului XX, dar majoritatea detenției a făcut-o în timpul regimului comunist.

A folosit toată această perioadă pentru a se îmbunătăți sufletește, urmând calea credinței, alături de Traian Trifan, Traian Marian, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide etc. A fost un om cu profundă credinţă în Dumnezeu şi cu o mare dăruire faţă de semeni. L-a vindecat de tifos pe subdirectorul închisorii Aiud, Mareş, motiv pentru care avea voie să iasă oricând dorea din închisoare pentru a face rost de medicamente şi se întorcea cu sacii plini. Toţi îi cereau ajutor: colegi de suferinţă, gardieni, funcţionari şi rudele lor. 

În toată această perioadă, a cunoscut-o pe Veronica, fiica unui gardian, care, fiind atât de impresionată de el, l-a aşteptat 17 de ani pentru a se elibera și căsători, ceea ce au şi făcut în 1967, acesteia devenindu-i un adevărat „părinte sufletesc”.

La închisoare „uimea cu marea lui putere de muncă, uitând să mănânce, încât de multe ori cei apropiaţi îl hrăneau… Ţinea cu evlavie post şi dădea celorlalţi bucăţica de carne ce se întâmpla să vină mai totdeauna miercurea sau vinerea. La un moment dat s-a pus problema să fie eliberat, pentru buna lui purtare şi meritele medicale. Însă doctorul Uţă a răspuns: „Unde pot fi eu de mai mult folos, aici sau afară?”… Şi a rămas în închisoare. Îşi fabricase tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care făcea intervenţii chirurgicale cu mult succes. S-au întâmplat cazuri când mediciniştii din Bucureşti au venit la Aiud să înveţe de la el practică medicală”. (Monahul Atanasie Ștefănescu în „Fericiți cei prigoniți”, p.58)

Mărturisitorului Dumtru Uță, doctor fără arginți ai închisorilor comuniste

S-a dăruit tuturor, doctorul fără de arginți vindecând traumele fizice și sufletești ale fraților săi de suferință. A preferat să rămână alături de ei, chiar și atunci când i s-a ivit posibilitatea eliberării, considerând că le este mai de folos celorlalți să rămână în temniță. „Aici pot salva vieți omenești. Pe aceștia nu-i ajută nimeni. Sunt fericit că-mi stă-n puteri să fac acest lucru”, i-a spus celui prin care a venit propunerea de eliberare.

Conform mărturiei soției sale, după eliberarea din închisoare, lui Dumitru Uță nu i s-a permis să-și susțină examenele pentru a-și lua diploma de medic. A fost angajat la Spitalul nr. 9 din București, secția Neurologie II, pe postul de asistent medical. Așa cum a povestit Veronica Uță, „cutremurul din anul 1977 ne-a schimbat radical viața: îl prinsese pe Dumitru de gardă. A urmat mobilizarea medicilor pentru următoarele 24 de ore. Am fost și eu și Mircea, copilul nostru, la spital, să-l cercetăm pe Dumitru. Acolo l-am găsit în plină activitate, obosit și nemâncat. M-a impresionat foarte mult situația de criză de la Spitalul Central. Coridoarele erau pline de oameni care stăteau pe jos. Nu mai văzusem niciodată o asemenea tragedie. În urma efortului, lui Dumitru i s-au reactivat ciroza și TBC-ul”. 

Urmare a acestor complicații, la 5 februarie 1980, dreptcredinciosul Dumitru și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu”.

În veci pomenirea sa!