Epistolă către un coleg naufragiat

Epistolă către un coleg naufragiat

Dragă Mihai,

Citind a ta „Epistolă către unioniști”, mi-am amintit involuntar de un ilustru înaintaș care a lăsat Basarabiei natale o carte de mare învățătură – „Testament pentru urmași”. E vorba de Pan Halippa, care, nu știu dacă, și-ar fi putut găsi un loc în inima ta. Ce diferență uriașă între epistola ta plină de ură față de „frații (tăi) unioniști” și un testament scris cu atâta dragoste și adresat tuturor generațiilor de români din Basarabia!

Pe scurt: personal nu am nimic cu tine. De când te cunosc, de prin 1971–1972, aveam impresia că înțelegi drama Basarabiei, deși cam te ascundeai după cuvinte, îndeosebi după neologisme, pentru a impresiona și, mai totdeauna, evitai să intri în discuții serioase despre rusificarea și soarta Moldovei sovietice, discuții periculoase la acea vreme, dar totuși existente în mediile studențești, jurnalistice și scriitoricești. Pe atunci prețuiam felul tău de a asculta mult și de a vorbi puțin, fără să am semne de întrebare. Despre activitatea ta în Primul Parlament, când ne-am reîntâlnit după ani și ani de despărțire, să se ocupe istoricii și arhiviștii, căci încâlcite au fost intervențiile tale și necunoscute ți-au fost intențiile în acele timpuri de eliberare și renaștere națională.

Cât privește „Epistola către unioniști”, ți-o spun deschis, nu ca fariseii specializați pe laude și lingușeli: e unul dintre documentele cele mai rușinoase de la Independență încoace, în care un intelectual își permite să eticheteze și să stigmatizeze sute de mii de conaționali pentru dorința lor sinceră de a trăi în interiorul României și nu în afara ei, ca în prezent. Nu oamenii care luptă, într-o formă sau alta, pentru reîntoarcerea Acasă a Basarabiei sunt dușmanii acestui neam și pământ românesc. Să fie limpede: unionismul nu este o deviere sau infracțiune, ci o datorie sacră de a ne face dreptate, de a apăra un drept istoric și identitar. Românii din stânga Prutului nu pot fi incriminați pentru că doresc să-și reîntregească poporul și Țara. Oricine atacă acest drept se poziționează, voit sau nu, în afara interesului național.

Rolul intelectualului basarabean nu este să ajungă sculă în mâna celor de la putere, misiunea lui nu este să se pună bine pe lângă guvernanți, fie în anii de ocupație rusească, fie după Independență; rolul lui e să fie împreună cu poporul său și să-i spună adevărul, să-i lumineze mintea și drumul spre libertate și unitate națională.

Nu mă bucur pentru epistola ta, care te compromite grav. Din ea curge otrava care dezbină românii și menține Basarabia în „lumea rusă”. „Errare humanum est, perseverare diabolicum” (lat. „A greși e omenește, a persevera în greșeală e diabolic”). Oricine se poate poticni. Dacă ești cinstit și ții cu adevărat la neamul românesc din stânga Prutului, nu cred că mai poți persevera în dezbinarea și învrăjbirea conaționalilor, în batjocorirea și înfierarea curentului unionist, în etichetări la adresa miilor de basarabeni care pledează, în mod diferit, pentru Reîntregirea României.

Nu insist să răspunzi la întrebările mele, dar, din sentimente colegiale, îmi permit să-ți sugerez să nu „perseverezi în greșeală”, ci să-ți ceri iertare de la zecile de mii de unioniști pe care, la mânie, i-ai considerat dușmanii tăi. Avem de făcut împreună, nu separat, drumul spre Reîntregirea Țării noastre – România!

Cu respect,

Alecu Reniță