Dezarmarea AI

Acesta este obiectivul enunțat de Papa Leon XIV.

Da. Nici nu se putea spune mai bine, dincolo de polemica dintre OpenAI și Anthropic, deloc marginală, mai ales că eventuala înarmare a unui instrument de calcul, ca să îl descriem ireverențios, nu anunță nimic bun. În cursul din seara aceasta îmi propun să discutăm tocmai această tensiune: cum poate rămâne tehnologia în slujba omului fără să devină, prin acumulare de date, viteză decizională și opacitate algoritmică, un nou aparat de putere.

Firește, nu este vorba despre frica reflexă în fața noutății. După ce a inventat codicele, a încurajat tiparul și s-a deschis radioului, televiziunii și apoi internetului, Creștinismul nu poate confunda prudența cu panica și nici discernământul cu refuzul progresului. Întrebarea este de aceea alta: cine stabilește scopul, cine controlează mijloacele, cine răspunde pentru efecte și, mai ales, ce se întâmplă atunci când decizia morală este împinsă în spatele unei mașini care calculează, optimizează, selectează, dar nu iubește, nu suferă, nu se pocăiește și nu poate purta vina. Cine?

Or, fără nanocipuri în cap (sic!), teologia socială are ceva de spus. Nu pentru că ar deține rețete tehnice, ci pentru că știe să întrebe despre om atunci când discursul dominant se îndrăgostește de instrument. Inteligența artificială nu trebuie demonizată, dar nici liturghisită, invocată doxologic. Ea trebuie așezată pur și simplu la locul ei: unealtă puternică, produs al inteligenței umane, folositoare câtă vreme rămâne sub control moral, politic și juridic. Când însă instrumentul este împins spre război, supraveghere, manipulare și administrarea rece a vieții altora, nu mai vorbim despre progres, ci despre o nouă formă de dezumanizare cu interfață prietenoasă.

De aceea, revenind la formula pontificală, „dezarmarea AI” nu înseamnă întoarcerea la lumânare, scuipat în sân de trei ori, ci refuzul de a transforma calculul în destin. Înseamnă să nu punem în mâna mașinii ceea ce nici omul nu are voie să facă fără judecată, răspundere și conștiință. Iar dacă tehnologia promite să ne elibereze de greșeală, tocmai aici începe pericolul: omul nu se mântuiește prin imposibilitatea de a greși, prin eficiență și angelism, iar lumea nu devine mai dreaptă doar pentru că nedreptatea este executată mai repede și la scară mai mare. Nu.

Doxa!