Viceprimarul comunei Stejari, judeţul Gorj, a încercat să mușamalizeze un grav accident de circulație pe care l-a produs chiar pe raza comunei pe care o conduce. Este vorba despre Alexandru Ștefănoiu, din partea AUR, care a intrat cu maşina în gardurile mai multor case din Stejari, în noaptea de sâmbătă spre duminică, și a decis să plece de la locul accidentului.
La spital, viceprimarul care avea numeroase leziuni a susținut că a căzut, în vreme ce autoturismul cu care a produs accidentul a fost ridicat de la fața locului cu un tractor, fără încuviinţarea Poliţiei.
„Din primele cercetări efectuate a reieşit că, la data de 30 august 2026, în jurul orei 03:20, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Stejari, ar fi condus un autoturism pe DJ 605 B Stejari, către satul Piscoiu, iar la ieşirea dintr-o curbă la dreapta, acesta ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, intrând în coliziune cu mai multe capete de pod, după care autoturismul s-ar fi oprit în gardurile unor imobile. Ulterior, conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii evenimentului rutier şi s-ar fi deplasat la domiciliu, iar în jurul orei 04:38 s-ar fi prezentat la Unitatea de Primiri-Urgenţe din cadrul Spitalului Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, unde ar fi declarat personalului medical că a căzut din picioare, în curtea locuinţei", au transmis oficialii Poliţiei judeţului Gorj.
Surse judiciare au confirmat pentru News.ro că şoferul care a provocat accidentul este viceprimarul comunei, Alexandru Ştefănoiu. Foto sus!
Foto jos: primarul comunei Stejari, Ion Budulică, și colegul Alexandru Ștefănoiu
Poliţiştii au făcut legătura între bărbatul care a declarat la spital că a căzut din picioare şi edil, în baza unor informaţii apărute în spaţiul public.
Jurnaliştii de la gorjonline.ro notează că viceprimarul, ales sub sigla AUR, se afla la volanul unei maşini de teren care i-ar aparţine primarului comunei Stejari, cei doi fiind colegi de partid.
Ulterior, Alexandru Ştefănescu s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti, unde a declarat producerea evenimentului rutier şi a recunoscut faptele. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma evenimentelor a fost deschis dosar penal care vizează comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Contactat telefonic de publicația Gorjonline, primarul comunei Stejari, Ion Budilică, susține că nu are cunoștință despre accident și neagă că vehiculul implicat i-ar aparține, precizând că se află plecat în concediu de odihnă.
„Nu știu, nu e internat. Auzi ceva, dar eu sunt în concediu plecat și nu știu. Mă sunară doi-trei băieți, dar nu cunosc. Nu era cu mașina mea, nu știu. Vă dați seama, eu ba prin apă, ba pe acia, nu știu mai multe”, a declarat primarul Budilică.
Imagini cu distrugerile provocat de viceprimar AICI
Foto jos: primarul Budilică și George Simion
La alegerile din 2020, Ștefănoiu a candidat din partea PMP